Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Penticostali’ Category

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta

Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!

Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!

Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!

Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?

Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!

Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale… Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
(mai mult…)

Read Full Post »

“Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”

În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică.

Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească. A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Şi cineva a zis “Măi, Părintele ăsta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeţi, ce face acolo?”. Şi când au ieşit din biserică a început să-i mângâie şi a zis: “Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

  • Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.
  • Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.
  • Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
  • Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.
  • Nu da cu bâta în viespele sectare.
  • Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)
(mai mult…)

Read Full Post »

Read Full Post »

Limbile bolborosite de penticostali nu pot fi insuflate de Duhul Sfint pentru urmatoarele motive:

1. Daca ar fi intr-adevar insuflate de Duhul Sfint, atunci ele ar trebui sa aiba rosturile si scopurile dumnezeiestii chibzuinte, pe care le-au avut si cele biblice, pe când limbile penticostalilor sunt foarte departe, si chiar impotriva celor biblice.

2. Daca penticostalii, prin vorbirea in limbi, ar avea scopul pe care l-au avut Apostolii la Cincizecimea Pogoririi Duhului Sfint, de a uni pe strainii de alte limbi si de a-i face prin aceasta sa cunoasca si sa primeasca si ei invatatura crestina, atunci am intelege ca se cuvine sa pretuiasca si sa foloseasca acest dar in lui Hristos.Nu exista o mie de Biserici. Una este: Biserica Soborniceasca masura cit mai mare. Deoarece ei insa incearca sa faca ce faceau crestinii din Corint, ceva fara de rost, nu intelegem de ce se folosesc ei intre ei peste masura de acest fel de a vorbi si de a se ruga. Sfinta Scriptura arata ca pe Corinteni, Apostolul i-a oprit sa intreaca masura si trebuie sa credem ca ei l-au ascultat, caci mai tirziu istoria nu ne mai aminteste ca prin Corint sau pe altundeva, crestinii ar fi folosit in predica si la rugaciunile lor din adunari, vorbirea in limbi. De ce astazi crestinii din Corint nu mai vorbesc in limbi? Pentru ca vorbirea in limbi a incetat, asa cum a prezis acest lucru Sfintul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 8). Penticostalii insa, dupa 10 veacuri de crestinism, se intrec care mai de care sa vorbeasca in limbi si nu pentru straini necredinciosi, ci chiar pentru credinciosii lor.

3. In Ierusalim, la Cincizecime, a fost deplina rinduiala. Nu ni se spune si nu rezulta din nimic ca ar fi fost cea mai mica neorinduiala, caci altfel nu s-ar fi inteles nimic din ceea ce se predica acolo. In Corint insa, prin vorbirea in limbi era neorinduiala si de aceea Apostolul Pavel cere sa se inlature harmalaia care facea ca rugaciunea sa se faca in chip necuviincios, pentru ca: ”Dumnezeu nu este al neorinduielii” (I Corinteni 14, 27-35). La penticostali este ceva mai mult decit cum trebuie sa fi fost in Corint pina in momentul cind a intervenit Apostolul. Ei vorbeau in limbi mai multi deodata si nu numai ca nimeni nu intelegea, dar in harmalaia cuvintarilor unii mai bateau si in palme, altii sareau in sus, ridicau miinile, cadeau in genunchi, tremurau, plingeau s.a., fiind o atmosfera generala care semana a bilci mai mult decit a rugaciune si care numai seriozitate si ordine nu putea dovedi. Cine i-a vazut vreodata pe acesti coplesiti de ”dar” s-a putut convinge de aceasta; or neseriozitatea si dezordinea nu vine de la Sfintul Duh.

4. In adunarile penticostale, predicatorii adeseori gasesc prilejul, fie inainte, fie dupa ce au vorbit ”in limbi” de a adresa cuvinte glumete, de batjocora si de ris, la adresa noastra, cum adeseori s-a intimplat, dupa care cad iarasi coplesiti de ”dar” si vorbesc ”in limbi”. Oare este cu putinta ca intr-o astfel de atmosfera sa fie de fata Duhul Sfint, Care, in astfel de oameni sa-si risipeasca darurile Sale? Oare este Duhul Sfint si la indemina batjocoritorilor, care se fac judecatori trufasi ai altora, in locul Singurului Judecator, Dumnezeu? Cine poate crede asa ceva, injoseste sfintenia Duhului Sfint.

5. Oare prin astfel de mijloace cauta Dumnezeu sa-si raspindeasca darurile si adevarurile Sale si sa-si descopere tainele Sale? O bolborosire neinteleasa nu poate sa uimeasca, ci cel mult sa amageasca si nu poate convinge pe pagini de superioritatea crestinismului si de adevarurile Evangheliei daca nu este inteleasa. Avem doar mintea treaza si graiul limpede, cu inteles si Dumnezeu le-a dat tocmai pentru a ne da putinta sa descoperim prin ele adevarul si pentru a-I aduce laude. Dar cind El vrea sa ne descopere ceva ce n-am putea afla altfel, sau atunci cind ne cere sa ne rugam cit mai cu caldura, oare alege El cai intunecate si neintelese de noi? In loc de a ne deschide mintea si de a ne dezlega cit mai mult limba, sa le intunece si sa le lege El oare pe amindoua? Ce minte sanatoasa ar putea crede ca sa fie aceasta placerea cea mai mare si semnul celei mai mari iubiri catre noi?

6. Am spus ca limbile penticostalilor nu pot fi insuflate de la Duhul Sfint. Dar atunci ne punem intrebarea, de la cine sunt? Caci ceva totusi trebuie sa fie. Ce ii face pe penticostali sa bolboroseasca, facind fel de fel de miscari nefiresti si nepotrivite? Toate acestea sunt simulari (prefacatorii) sau urmari ale postului negru cu care penticostalii se indeletnicesc uneori, cite doua sau mai multe zile de-a rindul inainte de a vorbi in limbi, sau, in sfirsit, sunt semnele prezentei unui duh care numai de la Dumnezeu nu poate sa fie. In Sfinta Scriptura citim ca este un dar special de la Sfintul Duh prin care cineva poate deosebi duhurile (I Corinteni 12, 10). Dar nu numai Duhul lui Dumnezeu insufla pe oameni, ci si duhul satanei (I Corinteni 12, 3) si chiar duhul omului. Noi suntem datori a fi cu mare grija in a cunoaste ce fel de duh este cel ce a insuflat pe cineva. Sfintul Apostol Ioan ne sfatuieste, zicind: ”Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile de sunt (sau nu) de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume” (I Ioan 4, 1), iar in continuare ne spune ca acela este duh diavolesc care nu marturiseste pe Iisus Hristos, adica acela care tagaduieste pe Iisus Hristos. Dar sa nu uitam ca duh diavolesc poate fi uneori si cel ce marturiseste pe Hristos, ”deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este dar lucru de mirare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfirsit va fi dupa faptele lor” (II Corinteni 11, 14-15). Cuvintele Apostolului ne indreptatesc sa credem ca nu este Duh Sfint acolo unde se lucreaza cu scopul de a sparge unitatea Bisericii lui Hristos si de a face din ea mai multe turme si mai multi pastori, care sa se dusmaneasca intr-olalta spre pieirea tuturor si distrugerea legaturii de pace intre oameni.
(mai mult…)

Read Full Post »

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.

„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”

Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.

„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994

În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.

Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente – International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.

(mai mult…)

Read Full Post »

de pr. Gheorghe MIHĂILĂ

Cinstirea sfinţilor a început odată cu respectul şi lauda adusă primilor martiri, care şi-au jertfit viaţa mărturisind, apărând credinţa în Iisus Hristos. Dacă sfinţenia, sub aspectul martiriului, apare în Biserică prin moartea martirică a Sfântului Arhidiacon Ştefan, ea continuă, în primele secole creştine, prin mulţimea de morţi martirice ale apostolilor şi a ucenicilor Domnului, care s-au jertfit pentru dreapta credinţă.

Preţuirea şi respectul deosebit arătat faţă de martiri a început prin strângerea şi păstrarea cu sfinţenie a rămăşiţelor pământeşti şi înmormântarea lor cu mare cinste. Biserica din Smirna, în epistola ei despre martiriul Sf. Policarp, spune: „Noi am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump şi decât aurul şi decât pietrele preţioase şi le-am aşezat unde se cuvine, aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să serbăm ziua naşterii lui celei martirice, spre amintirea biruinţelor sale şi spre mărturia altor luptători“.

Pentru cinstirea memoriei sfinţilor s-a hotărât să fie prăznuită ziua morţii lor, ca zi a naşterii lor spre viaţa de veci; pe mormintele lor să fie ridicate altare şi lăcaşuri de închinare; se rânduiesc adunări religioase cu săvârşirea de slujbe şi rugăciuni speciale, iar chipul lor să fie zugrăvit pe icoane. Sfânta Tradiţie ne prezintă diferite aspecte ale cultului de cinstire a sfinţilor, de aceea, sinodul din Gangra, prin canonul 20, condamnă pe cei care dispreţuiesc cinstirea sfinţilor. La Sinodul al VII-lea ecumenic s-a stabilit că, respectând cuvintele Mântuitorului şi ale sfiniţilor apostoli, creştinii au datoria de „a cinsti şi slăvi mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, prooroci şi martirii cei adevăraţi, pe sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei pot să ne facă pe noi bine plăcuţi lui Dumnezeu“.

Read Full Post »

de pr. Gheorghe MIHĂILĂ

Cultul sfintelor moaşte a apărut o dată cu cinstirea trupurilor martirilor. Din primele secole, Biserica a cinstit sfintele moaşte prin zidirea de lăcaşuri de închinare pe mormintele sfinţilor, astfel, încă din secolul I, s-au zidit biserici pe moaştele Sf. Ignatie († 104) şi pe cele ale Sf. Policarp († 166); a rânduit zile de prăznuire în amintirea aflării sau strămutării sfintelor moaşte (pe 27 ianuarie se cinsteşte aducerea moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur; 29 ianuarie, aducerea moaştelor Sf. Ignatie Teoforul), a rânduit şi a organizat pelerinaje la mormintele sfinţilor, cinstind astfel rămăşiţele lor pământeşti, a statornicit şi a propovăduit cinstirea sfintelor moaşte, apărând cultul lor împotriva ereziilor. Părinţii Bisericii, adunaţi la Sinodul VII Ecumenic, au stabilit cu privire la cinstirea sfintelor moaşte: „Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dăruit nouă moaştele sfinţilor, ca pe nişte izvoare mântuitoare, care revarsă în multe feluri binefaceri peste cei neputincioşi“.

La acelaşi sinod s-a consfinţit practica veche a Bisericii de a pune sfinte moaşte în masa sfântului altar şi în antimise (canonul 7).

Sfânta Tradiţie ne oferă mărturii ale cinstirii sfintelor moaşte în trecutul Bisericii. În Martiriul Sf. Policarp al Smirnei se află consemnat: „Noi am îngropat rămăşiţele lui într-un loc potrivit, deoarece sunt mai preţioase pentru noi decât diamantele cele de preţ“. Fericitul Augustin face referiri la minunile săvârşite de moaştele Sfântului Ştefan; Sf. Ambrozie vorbeşte despre vindecările săvârşite de moaştele Sf. Ghervasie, iar Sf. Ioan Gură de Aur scrie despre puterea harului, care a lucrat prin moaştele Sf. Vavila: „Pentru că un om ca toţi oamenii nu poate face minuni după moarte; mucenicul însă poate săvârşi multe şi mari minuni. Nu te uita dar, la aceea că trupul mucenicului zace înainte gol şi lipsit de activitatea sufletească, ci uită-te la aceea că în el sălăşluieşte o altă putere mai mare decât însuşi sufletul, adică harul Sfântului Duh, care prin lucrările sale cele minunate ne încredinţează pe noi despre adevărul Învierii prin minunile pe care le face“ (în lucrarea „Cuvânt despre Sf. Vavila“).

Read Full Post »

Older Posts »