Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Paulo Coelho’ Category

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta

Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!

Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!

Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!

Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?

Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!

Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale… Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Read Full Post »

Într-o zi, plimbându-se prin padure, un om găsi un pui de vultur de abia ieşit din găoace. Dându-şi seama că dacă l-ar fi lăsat acolo, singur şi părăsit, l-ar fi condamnat la moarte sigură, omul luă puiul acasă şi-l puse într-un coteţ, împreună cu nişte pui de găină. Puiul de vultur crescu alături de aceştia şi, bineînţeles, învăţă să se poarte ca o gaină: scormonea pământul pentru a găsi viermi şi insecte, mânca seminţele pe care i le dădea stăpânul, cloncănea şi cotcodăcea, iar dacă bătea din aripi nu se ridica mai mult de câteva zeci de centimetri.

Au trecut astfel câteva luni, timp în care vulturul nu se îndoi nici o clipă că locul lui ar fi altundeva decât în curtea stăpânului, printre celelalte găini. Mai mult, era convins că el însuşi este o găină. Până când, într-o zi, privind spre cerul albastru şi fără nori, văzu un alt vultur planând maiestuos, aproape fără a-şi mişca aripile robuste. Vulturul a înţeles dintr-o dată care este adevărata lui natură. Şi-a dat seama că nu există obstacole care să-l împiedice să zboare, în afară de cele din mintea lui, şi, după câteva tentative, s-a ridicat în zbor spre infinit, într-adevăr liber.

Totuşi, ceea ce este mai puţin cunoscut este efectul pe care întâmplarea aceasta l-a avut asupra celorlalţi locuitori ai curţii. După ce au văzut că fostul lor tovarăş de joacă şi de seminţe şi-a luat zborul, pierzându-se în imensitatea cerului, multe din găini au devenit conştiente de trista lor situaţie şi au început să viseze să devină vulturi. Începură să circule, la început aproape clandestin, apoi mai deschis, nişte filosofii ciudate care argumentau că fiecare găină avea înăuntrul său un vultur care aştepta să fie eliberat. “Condiţia de găina nu este decât rezultatul unor credinţe limitante“, susţineau nişte găini-profete, “schimbaţi credinţele şi cerul va fi al vostru“. Apăruseră tot felul de cărţi în domeniu, cu titluri gen “Cum să devii un vultur în 30 de zile“, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturacţionala” , “Minunile zborului”, “Declanşează vulturul din tine” şamd.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, apăruseră şi seminarii (de Programare Găinolingvistică) şi cursuri audio şi video, unde se învaţă cum să vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunoşti sunetele celorlalte păsări (să te pui în raport), cum să percepi senzaţia vântului în aripile tale (condiţia de vultur nu poate fi atinsă fără concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite). Mai interesant, apăruse şi o metodă de analiză (găinogramma), care depista 9 feluri de a fi găină, şi în consecinţă 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Apăruseră şi nişte tehnici, cum ar fi Echilibrul Găino-emoţional şi CFT (chicken freedom technique), care te învăţau ce se întâmplă dacă apeşi pe niste puncte de pe cap şi piept spunând “Iubesc şi respect aripile mele”, şi anume că îţi va trece frica de înălţime (principalul obstacol în drumul de dezvoltare spre condiţia de vultur).

O găină mai întreprinzătoare decât celelalte puse la cale un sistem de multi level marketing care consta dintr-un complex sistem de puncte care se obţineau vânzând cursuri şi seminarii celorlate găini, argumentând că ridicarea în ierarhia sistemului era metoda cea mai sigură pentru a se apropria de starea de vultur. Cine frecventa un număr suficient de cursuri putea să devină “găino-coach certificat”, şi îi ajuta pe ceilalţi să meargă mai rapid pe drumul dezvoltării. Nu e nevoie să spun că atunci când cineva, în lipsa totală a unor rezultate concrete, îşi exprimă îndoielile asupra sensului pe care l-ar avea toată treaba asta, fu imediat acuzat – din partea celor mai exaltaţi şi convinşi – că este stăpânit de credinţe limitante şi blocat de gândul negativ. Mai ales, i se repetă continuu: “Aminteşte-ţi de fostul nostru tovarăş, care după o viaţă de găină a putut să zboare; pune angajament şi credinţă, şi o să reuşeşti şi tu.”
(mai mult…)

Read Full Post »

de Adolfo Torecilla, revista PALABRA, nr. 431, mai 2000
http://www.anit.es/palabra/coelho.html

Paulo Coelho nu este un scriitor minor si necunoscut: cifrele sale de vanzari le concureaza pe cele ale celor mai importante bestseller-uri, depasindu-le pe multe dintre ele prin traduceri si exemplare vandute. De fapt, el este al doilea cel mai bine vandut scriitor pe plan mondial (26.5 milioane de exemplare traduse in 43 de limbi si in 119 tari), pe primul loc aflandu-se John Grisham. Ultima carte a sa, „Veronica se hotaraste sa moara”, se afla deja pe lista celor mai bine vandute carti. Desi este infatisat uneori ca autor religios, opera sa nu poate fi definita, aflandu-se la jumatatea drumului intre literatura si cartile de auto-ajutorare si spiritualitate.

Prestigiul lui Coelho este atat de mare incat a fost decorat cu „Legiunea de Onoare” in Franta si cu premiul „Crystal Award” de catre Forumul Economic de la Davos. In Spania a fost decorat cu Medalia de Aur, in Galitia, decorare inconjurata de numeroase polemici (ce legatura are literatura lui Coelho cu Galitia?)

Inexplicabilul sau succes literar nu a fost obtinut brusc. Cartile sale, lipsite de o definitie clara, au inceput sa fie publicate mai intai de edituri putin literare si treptat au patruns si spre marele public. In Spania, cartile lui au fost publicate mai intai de editura ezoterica „El Obelisco”, apoi sub sigla „Martinez Roca” si in final, ca urmare a popularitatii si vanzarilor, au facut saltul spre „Planeta”, unde exista si „Biblioteca Paulo Coelho”, unde pot fi gasite toate cartile sale.

In Spania, nu cu mult timp in urma, cartile sale au depasit un milion de exemplare vandute, desi sunt inca departe de cele aproape 4 milioane din Franta si cele peste 7 milioane vandute in Brazilia, tara sa de origine.

In ciuda numarului mare de vanzari, relatia sa cu criticii este una conflictuala. Asta deoarece cartile sale (si aici se aseamana cu un alt fenomen sociologic, Antonio Gala) nu rezista la o analiza critica serioasa. Romanele sale sunt monotone, schematice, cu intrigi care abuzeaza de un didacticism simplist, presarat cu mesaje sugestive (preluate parca din niste carti mediocre de auto-ajutorare) si incarcat de o sensibilitate spirituala epidermica.

Literatura slaba
(mai mult…)

Read Full Post »

E la modă astăzi să citeşti Paulo Coelho. Toată lumea citeşte Coelho, chiar şi cei ce nu citesc de fel… Aveam să aflu că, în cercurile înalte ale literaţilor, era "acuzat" că speculează mituri şi simboluri pe care le proiectează în poveşti facile, deci că-i mai mult un speculant decît un mare prozator.

Am observat că marii pasionaţi de lectură, cînd recomandă literatura sud-americană de calitate, îi pomenesc pe Cortazar, Llosa, Marquez, Sabato, niciodată pe Coelho, considerînd că scrie "literatură light"… În plus, trăiesc cu convingerea că actul de cultură rămîne, fără doar şi poate, destinat minorităţii. Mă întrebam, să fie oare Paulo Coelho excepţia care confirmă regula? Numai Sandra Brown, manelele şi telenovelele parcă mai au atîţia fani. Mai nou se găsesc şi tricouri imprimate cu chipul lui… Şi, parcă-i ceva necurat la mijloc cînd vezi că persoane care după "vremea lecturilor obligatorii" n-au mai citit nici o carte, încep acum să citească P. Coelho. Mulţi artişti mediocri, unele fotomodele şi mai toate vedetele Playboy numesc la autori preferaţi pe Coelho. Fără doar şi poate, dă bine în "lumea bună" să-i citeşti cărţile. Mi-am zis atunci: "la pomul lăudat…".

M-am lăsat greu convins să-l citesc… Am "cedat" la rugăminţile unor colegi şi prieteni fascinaţi de scrisul prozatorului brazilian, un argument redutabil fiind acela că accentuează în romanele sale elemente de spiritualitate. Voi încerca aici o abordare ce poate fi catalogată de unii drept superficială, simplistă. N-am pretenţii de scriitor, nici măcar de critic literar. Încerc însă să văd lucrurile în duhul lui Hristos.

 

Sincretism religios

Paulo Coelho scrie de vreo 17 ani, are 57 de ani (n. 1947), e tradus în 56 de limbi, editat în 150 de ţări, vîndut în zeci de milioane de exemplare. Un adevărat fenomen mondial. Care să fie deci secretul acestui… “vrăjitor al Braziliei care face să dispară cărţile din librării" ? Se pare că răspunsul este limbajul simplu şi clar, naraţiunea strălucitoare, subiectele alese care "stimulează capacitatea noastră de a visa, dorinţa noastră de căutare şi forţa de a ne regăsi pe noi înşine în această căutare".

(mai mult…)

Read Full Post »