Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Noroc’ Category

Spun Sfintii Parinti ca mintea este coada dracilor in creatia lui Dumnezeu. Continuam sa insistam pe minte, antrenand-o si frecand-o la maxim, si vom trage dracii de coada.

De ce oare i-a spus Domnul Iisus Sfantului Siluan Athonitul „Pastreaza-ti mintea in iad si nu deznadajui”?

Radacina doctrinei gandirii pozitive este una de tip gnostic – anume credinta ca gandurile pot influenta in mod magic realitatea. Si ca, atunci cand se intampla o nenorocire sau un rau, “totul este, de fapt, in mintea ta”. Devii, astfel, culpabil pentru propria nenoricire si, mai mult, devii vinovat daca ai tupeul sa arati cu degetul amenintarile care primejduiesc lumea. Pentru ca scopul gandirii pozitive este denaturarea gandirii sanatoase, eliminarea discernamantului si a realismului. Intr-o lume dominata de doctrina pozitiva pur si simplu nu ai voie sa “fii pesimist”, sa fii alarmist (pe buna dreptate) – daca ridici probleme reale legate de sistemul economic risti sa fii concediat (cum este prezentat un caz in documentar) sau sa fii ridiculizat (cum se intampla cu Peter Schif, unul din cei care anunta inca din 2007 criza ce avea sa vina). Si daca raul e doar in mintea ta, trebuie sa fi supus reeducarii, ca sa dobandesti gandirea “sanatoasa” si pozitiva… In aceasta lume, populatia trebuie sa ia doza de narcotic pozitiv si alarmismul este rezervat doar elitei. Doar ea are dreptul de a fi “apocaliptica”, creand amenintari false (gripa porcina, terorismul, incalzirea globala) pentru a face usor de inghitit solutiile (campanii de vaccinare, eliminarea libertatilor civile, structuri de putere supra-nationale etc.). Nu altfel se intampla in regimurile totalitare, comunist si nazist. Atitudinea realista fata de evenimente si fisurile din sistem era considerata defetism, sabotaj, dusmanie fata de regimul popular si costa inchisoarea sau chiar viata. Doar regimul avea voie sa demonizeze adversarii externi, amenintarile si “dusmanii” din interior.

Doctrina gandirii pozitive circula, in forme adaptate specficului ortodox, si pe la noi, deseori auzind placa obosita a faptului ca raul nu ar fi chiar real sau chiar atat de mare, ci doar este scos in evidenta, supraestimat si amplificat de catre noi, prin faptul ca il luam in seama. O mare amagire, care confunda lipsa de realism si de discernamant cu credinta. Credinta nu este insa strategie de escapism, nu inseamna refuzul realitatii, ci credinta este reala atunci cand se manifesta impotriva tuturor evidentelor (Sf. Ioan Gura de Aur), impotriva tuturor dovezilor ca, omeneste, nu mai exista scapare.

dupa Saccsiv

Read Full Post »

Read Full Post »

Idolul Noroc

Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : ” pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei „. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ?

Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea.

Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.

Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.

Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului.

Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : ” Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !…” Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : ” Cumatra iti dai copilul ? ” ” Il dau, ca sa am noroc!”

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.
(mai mult…)

Read Full Post »

Filmul istoriei umanităţii, dar şi al fiecăruia in parte, nu este regizat de Dumnezeu, ci de fiecare dintre noi. Ca într-un sneak-preview (premieră a unui film într-un cerc restrâns, de obicei pentru a reface unele scene şi a hotări sfârşitul) profeţii au avut parte de vizionarea unor secvenţe din Marele film. Dumnezeu recunoaste ca acolo unde i s-a cerut cu staruinta ajutorul a intervenit cu bucurie, din pacate nu i s-a cerut prea des. Dar iată, Dumnezeu le oferă spre vizionare profeţilor şi alte variante. “Ia uitati, sfintii mei, Eu asa as fi facut!”. “Doamne, atunci fă Tu cum este mai bine!”. “Ce pot face? Ei au ales calea pacatului!”. Profetii vad ingroziti scena distrugerii cetatii Ninive… “Doamne miluieste-i!”, zic proorocii. “Dar n-au pocainta!”. Un prooroc anunta cetatea; “Doamne, iata-i, se pocaiesc!”. Ninivitenii au nadejde! Dumnezeu a hotarat sa-i piarda, dar nu o va face!

Profetii vad scena tradarii Mantuitorului! In sneak-preview se vede clar ca el, Iuda, este vanzatorul… Sirul evenimentelor a nascut profetia: Cineva Il va vinde! Iuda a implinit-o! “E Iuda vinovat, a fost predestinat sa-L vanda?”. Daca Iuda nu l-ar fi vandut pe Domnul, scena din film n-ar fi aratat astfel. Iuda a “jucat” scena, Dumnezeu n-a ingradit libertatea Iudei si a nici unei fapturi. De aceea exista profetia, pentru ca Iuda l-a vandut pe Domnul…

VORBA ACEASTA am auzit-o cu totii. Unii dintre “clientii” penitenciarelor au obiceiul de folosi aceasta expresie pentru a-si justifica faptele reprobabile. Si iata ca, refuzand sa-si asume responsabilitatea pentru faptele savarsite, au gasit ca ceea ce li s-a intamplat era de fapt scris… undeva, in Cartea vietii, sau poate a mortii, deci, lucru lamurit, asa trebuia sa se intample, nu aveau de ales, deci El e vinovat! A predestina pe unii la bine si pe altii la rau, cata nedreptate!… Numai ca expresia “asa mi-a fost scris!” n-are a face cu invatatura lui Hristos. Iata ca dupa atatea veacuri de marturisiri ne schimonosim fara sa stim credinta, de fapt ne intoarcem la conceptiile anticilor: fatum, moira, diferite nuante, insa acelasi subiect: destinul implacabil…
(mai mult…)

Read Full Post »