Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Mormonii’ Category

“Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”

În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică.

Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească. A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Şi cineva a zis “Măi, Părintele ăsta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeţi, ce face acolo?”. Şi când au ieşit din biserică a început să-i mângâie şi a zis: “Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

  • Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.
  • Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.
  • Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
  • Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.
  • Nu da cu bâta în viespele sectare.
  • Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)
(mai mult…)

Read Full Post »

Read Full Post »

de pr. Gheorghe MIHĂILĂ

Cinstirea sfinţilor a început odată cu respectul şi lauda adusă primilor martiri, care şi-au jertfit viaţa mărturisind, apărând credinţa în Iisus Hristos. Dacă sfinţenia, sub aspectul martiriului, apare în Biserică prin moartea martirică a Sfântului Arhidiacon Ştefan, ea continuă, în primele secole creştine, prin mulţimea de morţi martirice ale apostolilor şi a ucenicilor Domnului, care s-au jertfit pentru dreapta credinţă.

Preţuirea şi respectul deosebit arătat faţă de martiri a început prin strângerea şi păstrarea cu sfinţenie a rămăşiţelor pământeşti şi înmormântarea lor cu mare cinste. Biserica din Smirna, în epistola ei despre martiriul Sf. Policarp, spune: „Noi am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump şi decât aurul şi decât pietrele preţioase şi le-am aşezat unde se cuvine, aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să serbăm ziua naşterii lui celei martirice, spre amintirea biruinţelor sale şi spre mărturia altor luptători“.

Pentru cinstirea memoriei sfinţilor s-a hotărât să fie prăznuită ziua morţii lor, ca zi a naşterii lor spre viaţa de veci; pe mormintele lor să fie ridicate altare şi lăcaşuri de închinare; se rânduiesc adunări religioase cu săvârşirea de slujbe şi rugăciuni speciale, iar chipul lor să fie zugrăvit pe icoane. Sfânta Tradiţie ne prezintă diferite aspecte ale cultului de cinstire a sfinţilor, de aceea, sinodul din Gangra, prin canonul 20, condamnă pe cei care dispreţuiesc cinstirea sfinţilor. La Sinodul al VII-lea ecumenic s-a stabilit că, respectând cuvintele Mântuitorului şi ale sfiniţilor apostoli, creştinii au datoria de „a cinsti şi slăvi mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, prooroci şi martirii cei adevăraţi, pe sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei pot să ne facă pe noi bine plăcuţi lui Dumnezeu“.

Read Full Post »

de pr. Gheorghe MIHĂILĂ

Cultul sfintelor moaşte a apărut o dată cu cinstirea trupurilor martirilor. Din primele secole, Biserica a cinstit sfintele moaşte prin zidirea de lăcaşuri de închinare pe mormintele sfinţilor, astfel, încă din secolul I, s-au zidit biserici pe moaştele Sf. Ignatie († 104) şi pe cele ale Sf. Policarp († 166); a rânduit zile de prăznuire în amintirea aflării sau strămutării sfintelor moaşte (pe 27 ianuarie se cinsteşte aducerea moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur; 29 ianuarie, aducerea moaştelor Sf. Ignatie Teoforul), a rânduit şi a organizat pelerinaje la mormintele sfinţilor, cinstind astfel rămăşiţele lor pământeşti, a statornicit şi a propovăduit cinstirea sfintelor moaşte, apărând cultul lor împotriva ereziilor. Părinţii Bisericii, adunaţi la Sinodul VII Ecumenic, au stabilit cu privire la cinstirea sfintelor moaşte: „Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dăruit nouă moaştele sfinţilor, ca pe nişte izvoare mântuitoare, care revarsă în multe feluri binefaceri peste cei neputincioşi“.

La acelaşi sinod s-a consfinţit practica veche a Bisericii de a pune sfinte moaşte în masa sfântului altar şi în antimise (canonul 7).

Sfânta Tradiţie ne oferă mărturii ale cinstirii sfintelor moaşte în trecutul Bisericii. În Martiriul Sf. Policarp al Smirnei se află consemnat: „Noi am îngropat rămăşiţele lui într-un loc potrivit, deoarece sunt mai preţioase pentru noi decât diamantele cele de preţ“. Fericitul Augustin face referiri la minunile săvârşite de moaştele Sfântului Ştefan; Sf. Ambrozie vorbeşte despre vindecările săvârşite de moaştele Sf. Ghervasie, iar Sf. Ioan Gură de Aur scrie despre puterea harului, care a lucrat prin moaştele Sf. Vavila: „Pentru că un om ca toţi oamenii nu poate face minuni după moarte; mucenicul însă poate săvârşi multe şi mari minuni. Nu te uita dar, la aceea că trupul mucenicului zace înainte gol şi lipsit de activitatea sufletească, ci uită-te la aceea că în el sălăşluieşte o altă putere mai mare decât însuşi sufletul, adică harul Sfântului Duh, care prin lucrările sale cele minunate ne încredinţează pe noi despre adevărul Învierii prin minunile pe care le face“ (în lucrarea „Cuvânt despre Sf. Vavila“).

Read Full Post »


Click aici pentru a descărca Minunile Maicii Domnului în format pdf (996 KB)

CUPRINS
1. Pentru iudeii cei ce au orbit, şi pentru cel ce i s-au tăiat mâinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat
2. Pentru moarta care a hrănit cu lapte pruncul său şi după un an a înviat
3. Vedenie de folos pentru un oarecare Ioan
4. Pentru biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Neoriu
5. Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului cel primitor de viaţă
6. Pentru împăratul Leon cel înţelept
7. Pentru Tesaloniceanul care a înviat prin apa izvorului cel primitor de viaţă
8. Pentru Sfântul Roman, Cântăreţul, care a făcut Condacele tuturor Sfinţilor
9. Pentru Sfântul Grigorie Arhiepiscopul Neocesareei făcătorul de minuni
10. Pentru Ioan Damaschin, pe a cărui mână cea tăiată a vindecat-o cea Preanevinovată
(mai mult…)

Read Full Post »

mormons500375.jpg

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, câţiva tineri care-şi ziceau „elderi” (adică bătrâni, înţelepţi) care au venit la noi în ţară să ne creştineze. Mare le-a fost mirarea când au văzut că deţinem o importantă cultură, avem case frumoase, biserici şi ne rugăm la Dumnezeu de două mii de ani. Au întâlnit oameni simpli care le ştiau limba, citau din Biblie mai abitir ca ei şi cunoşteau mai multe despre S.U.A. decât ei înşişi. De unde au venit nu li s-a spus nimic despre Ortodoxie. Au fost trimişi aici de „proorocul” Gordon B. Hincley (despre care mi-au şoptit că fără a lui îngăduinţă nimeni nu s-ar putea mântui) pentru a ne învăţa despre Iisus Hristos. Iată o sumară caracterizare a doctrinei promovate de „furnicuţele mormone” (le zic aşa pentru că umblă cât e ziua de lungă doar or îmbrobodi vreun ortodox mai slab în credenţă):

1. Diavolul şi Iisus au fost la început fraţi, ambii născuţi de Dumnezeu. Ştiam şi noi asta de la vecinii noştri care erau adepţi ai bogomilismului, deşi, cu sinceritate, spunem că nu împărtăşim ideea.

2. Iisus s-ar fi căsătorit cu Maria din Magdala şi cu Marta. De aici mormonii consideră ca fiind bineplăcută lui Dumnezeu poligamia. Iată o lege a sectei de care nu s-ar ruşina nici musulmanii. De fapt, în viziunea mormonilor, şi îngerii se împerechează în Ceruri, oamenii fiind rodul dragostei nenumăratelor duhuri cereşti.

3. Dumnezeu Însuşi ar fi fost la început om. Dacă o asemenea idee are vreo logică judecaţi dumneavoastră. Ca să nu mai vorbim de conţinut spiritual.

(mai mult…)

Read Full Post »

MINUNEA 1
Pentru Iudeii cei ce au orbit şi pentru cel ce i s-au tăiat mîinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica sa cea cu totul Preacurată, la viaţa cea cerească şi prea fericită, ca să împărătească cu dînsul veşnic, după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii — din toată lumea de pe unde se aflau risipiţi, propovăduind cuvântul cele de mântuire, în satul Ghetsimani, unde era prea Sfânta, ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiască voie şi chemare, i-au răpit norii, şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care văzându-i pe dânşii s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă să se veselească împreună cu Fiul ei şi Stăpînul. Şi după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i şi i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezîndu-se cu trupul ei cel cu totul prea slăvit, şi cu totul prea cinstit pe patul de moarte, i-a binecuvîntat pe dânşii, şi şi-a dat prea sfîntul ei suflet în mâinile cele prea curate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat prea sfântul acela pat şi mergînd cu bună rânduială şi evlavie, cîntau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna lor şi împărăteasa, şi cîntau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri prea dulci, care însă se auzeau în văzduh.

Iar Iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe pare au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pămînt şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc.

Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia, căci când s-au apropiat s-au orbit toţi. Iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat sfinţitul acela pat vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta la cortul cel împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui tăindu-i nevăzut mâinile lui, care au rămas spânzurate la pat, întru privire prea înfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta plângea tânguindu-se cu amar.

Deci Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia, şi apropiindu-se i-a zis lui: Crede din toată inima ta cum că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu. Carele S-a născut fără de sămânţă dintru dânsa, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, şi mărturisesc că cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpînul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui. Atunci sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate, şi punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricoşată minune!) s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Prea Curata Stăpînă.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor. Şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

Deci după ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, şi mulţumirea către Fecioara? Toţi o lăudau —, pînă ce au ajuns în Ghetsimani, şi îngropând trupul cel prea curat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Până ce s-a luat trupul Său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Fiului ei şi Mântuitorului nostru.

Şi să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, Prea Sfânta lui Maică cum să nu pătimească asemenea? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi acolo să se ducă în rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va voi Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel prea curat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăteşte împreună cu dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni.

Amin.

(mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »