Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lucrătorul (lucrătorii) în Lumină’ Category

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta

Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!

Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!

Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!

Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?

Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!

Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale… Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Spun Sfintii Parinti ca mintea este coada dracilor in creatia lui Dumnezeu. Continuam sa insistam pe minte, antrenand-o si frecand-o la maxim, si vom trage dracii de coada.

De ce oare i-a spus Domnul Iisus Sfantului Siluan Athonitul „Pastreaza-ti mintea in iad si nu deznadajui”?

Radacina doctrinei gandirii pozitive este una de tip gnostic – anume credinta ca gandurile pot influenta in mod magic realitatea. Si ca, atunci cand se intampla o nenorocire sau un rau, “totul este, de fapt, in mintea ta”. Devii, astfel, culpabil pentru propria nenoricire si, mai mult, devii vinovat daca ai tupeul sa arati cu degetul amenintarile care primejduiesc lumea. Pentru ca scopul gandirii pozitive este denaturarea gandirii sanatoase, eliminarea discernamantului si a realismului. Intr-o lume dominata de doctrina pozitiva pur si simplu nu ai voie sa “fii pesimist”, sa fii alarmist (pe buna dreptate) – daca ridici probleme reale legate de sistemul economic risti sa fii concediat (cum este prezentat un caz in documentar) sau sa fii ridiculizat (cum se intampla cu Peter Schif, unul din cei care anunta inca din 2007 criza ce avea sa vina). Si daca raul e doar in mintea ta, trebuie sa fi supus reeducarii, ca sa dobandesti gandirea “sanatoasa” si pozitiva… In aceasta lume, populatia trebuie sa ia doza de narcotic pozitiv si alarmismul este rezervat doar elitei. Doar ea are dreptul de a fi “apocaliptica”, creand amenintari false (gripa porcina, terorismul, incalzirea globala) pentru a face usor de inghitit solutiile (campanii de vaccinare, eliminarea libertatilor civile, structuri de putere supra-nationale etc.). Nu altfel se intampla in regimurile totalitare, comunist si nazist. Atitudinea realista fata de evenimente si fisurile din sistem era considerata defetism, sabotaj, dusmanie fata de regimul popular si costa inchisoarea sau chiar viata. Doar regimul avea voie sa demonizeze adversarii externi, amenintarile si “dusmanii” din interior.

Doctrina gandirii pozitive circula, in forme adaptate specficului ortodox, si pe la noi, deseori auzind placa obosita a faptului ca raul nu ar fi chiar real sau chiar atat de mare, ci doar este scos in evidenta, supraestimat si amplificat de catre noi, prin faptul ca il luam in seama. O mare amagire, care confunda lipsa de realism si de discernamant cu credinta. Credinta nu este insa strategie de escapism, nu inseamna refuzul realitatii, ci credinta este reala atunci cand se manifesta impotriva tuturor evidentelor (Sf. Ioan Gura de Aur), impotriva tuturor dovezilor ca, omeneste, nu mai exista scapare.

dupa Saccsiv

Read Full Post »

Read Full Post »

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.

„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”

Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.

„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994

În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.

Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente – International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.

(mai mult…)

Read Full Post »

de pr. Gheorghe MIHĂILĂ

Cinstirea sfinţilor a început odată cu respectul şi lauda adusă primilor martiri, care şi-au jertfit viaţa mărturisind, apărând credinţa în Iisus Hristos. Dacă sfinţenia, sub aspectul martiriului, apare în Biserică prin moartea martirică a Sfântului Arhidiacon Ştefan, ea continuă, în primele secole creştine, prin mulţimea de morţi martirice ale apostolilor şi a ucenicilor Domnului, care s-au jertfit pentru dreapta credinţă.

Preţuirea şi respectul deosebit arătat faţă de martiri a început prin strângerea şi păstrarea cu sfinţenie a rămăşiţelor pământeşti şi înmormântarea lor cu mare cinste. Biserica din Smirna, în epistola ei despre martiriul Sf. Policarp, spune: „Noi am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump şi decât aurul şi decât pietrele preţioase şi le-am aşezat unde se cuvine, aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să serbăm ziua naşterii lui celei martirice, spre amintirea biruinţelor sale şi spre mărturia altor luptători“.

Pentru cinstirea memoriei sfinţilor s-a hotărât să fie prăznuită ziua morţii lor, ca zi a naşterii lor spre viaţa de veci; pe mormintele lor să fie ridicate altare şi lăcaşuri de închinare; se rânduiesc adunări religioase cu săvârşirea de slujbe şi rugăciuni speciale, iar chipul lor să fie zugrăvit pe icoane. Sfânta Tradiţie ne prezintă diferite aspecte ale cultului de cinstire a sfinţilor, de aceea, sinodul din Gangra, prin canonul 20, condamnă pe cei care dispreţuiesc cinstirea sfinţilor. La Sinodul al VII-lea ecumenic s-a stabilit că, respectând cuvintele Mântuitorului şi ale sfiniţilor apostoli, creştinii au datoria de „a cinsti şi slăvi mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, prooroci şi martirii cei adevăraţi, pe sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei pot să ne facă pe noi bine plăcuţi lui Dumnezeu“.

Read Full Post »


Click aici pentru a descărca Minunile Maicii Domnului în format pdf (996 KB)

CUPRINS
1. Pentru iudeii cei ce au orbit, şi pentru cel ce i s-au tăiat mâinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat
2. Pentru moarta care a hrănit cu lapte pruncul său şi după un an a înviat
3. Vedenie de folos pentru un oarecare Ioan
4. Pentru biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Neoriu
5. Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului cel primitor de viaţă
6. Pentru împăratul Leon cel înţelept
7. Pentru Tesaloniceanul care a înviat prin apa izvorului cel primitor de viaţă
8. Pentru Sfântul Roman, Cântăreţul, care a făcut Condacele tuturor Sfinţilor
9. Pentru Sfântul Grigorie Arhiepiscopul Neocesareei făcătorul de minuni
10. Pentru Ioan Damaschin, pe a cărui mână cea tăiată a vindecat-o cea Preanevinovată
(mai mult…)

Read Full Post »

MINUNEA 1
Pentru Iudeii cei ce au orbit şi pentru cel ce i s-au tăiat mîinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica sa cea cu totul Preacurată, la viaţa cea cerească şi prea fericită, ca să împărătească cu dînsul veşnic, după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii — din toată lumea de pe unde se aflau risipiţi, propovăduind cuvântul cele de mântuire, în satul Ghetsimani, unde era prea Sfânta, ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiască voie şi chemare, i-au răpit norii, şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care văzându-i pe dânşii s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă să se veselească împreună cu Fiul ei şi Stăpînul. Şi după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i şi i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezîndu-se cu trupul ei cel cu totul prea slăvit, şi cu totul prea cinstit pe patul de moarte, i-a binecuvîntat pe dânşii, şi şi-a dat prea sfîntul ei suflet în mâinile cele prea curate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat prea sfântul acela pat şi mergînd cu bună rânduială şi evlavie, cîntau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna lor şi împărăteasa, şi cîntau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri prea dulci, care însă se auzeau în văzduh.

Iar Iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe pare au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pămînt şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc.

Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia, căci când s-au apropiat s-au orbit toţi. Iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat sfinţitul acela pat vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta la cortul cel împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui tăindu-i nevăzut mâinile lui, care au rămas spânzurate la pat, întru privire prea înfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta plângea tânguindu-se cu amar.

Deci Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia, şi apropiindu-se i-a zis lui: Crede din toată inima ta cum că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu. Carele S-a născut fără de sămânţă dintru dânsa, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, şi mărturisesc că cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpînul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui. Atunci sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate, şi punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricoşată minune!) s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Prea Curata Stăpînă.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor. Şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

Deci după ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, şi mulţumirea către Fecioara? Toţi o lăudau —, pînă ce au ajuns în Ghetsimani, şi îngropând trupul cel prea curat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Până ce s-a luat trupul Său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Fiului ei şi Mântuitorului nostru.

Şi să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, Prea Sfânta lui Maică cum să nu pătimească asemenea? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi acolo să se ducă în rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va voi Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel prea curat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăteşte împreună cu dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni.

Amin.

(mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »