Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Inochentiştii’ Category

Anunțuri

Read Full Post »

Păcatul trecerii oamenilor la sectari este foarte mare, este un păcat împotriva Duhului Sfant, n-are iertare nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. De nu se vor întoarce la Biserica Ortodoxă sectarii sunt pierduţi! Biserica este mama noastră ea ne-a născut prin apă şi prin Duh, căci I-a spus Iisus lui Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea intra în împărăţia Cerurilor” (Ioan 3, 5).

Este un eres, o sectă numită “penticostali”, am fost la aceştia la casa lor de rugăciune la Vicovul de Sus, la Straja, că ei ziceau că au dreptul de a boteza cu Duhul Sfant. “Cine v-a spus vouă aşa ceva, de ce atâta mândrie în capul vostru? Căci botezul cu Duhul Sfânt nu se cere la creştini, acesta numai Apostolii l-au avut, care a venit în limbi de foc şi le-a dat Apostolilor putere să vorbească în toate limbile şi să facă minuni şi să învieze morţii. Deci, pentru noi este rânduit botezul cu apă şi cu Duh Sfânt”.

Sectarii sunt ramuri rupte de la Biserica lui Hristos. La Efeseni se spune, că noi suntem Biserica lui Hristos şi mădulare în parte, pe unul l-a pus Dumnezeu Apostol, pe unul prooroc şi altele, fiecare suntem mădulare ale Bisericii, nu că noi suntem Biserica, ci mădularele Bisericii, Biserica Universală este Trupul lui Hristos. Iisus a spus că toată viţa care rămâne în El aduce roadă, iar care nu rămâne în El se taie şi se aruncă în foc.

Cu omul sectar atâta ai voie să vorbeşti: odată şi de două ori (Tit 3, 10) şi apoi să-ţi fie ca un păgân şi vameş. Sf. Ioan Evanghelistul zice, să nu-i primim în casă, nici ziua bună să nu le dăm. Sectarul spune: Uite ce scrie aici şi omul crede; aşa spun baptiştii, penticostalii şi toţi sectarii, dar n-avem voie nici să vorbim cu ei, n-avem voie să-i primim, nici să mergem la adunările lor. La adunarea lor mergi, numai dacă încerci să tragi pe cineva de acolo.

După canonul 9 şi 34 al Sinodului de la Laodiceea şi Conoanele Apostolice “Este oprită mergerea creştinilor la cimitirele lor şi la adunările sectarilor, ereticilor” Canonul 45 Apostolic, din anul 50 de la Ierusalim, “Preot, diacon, creştin, care se roagă cu ereticii – sectarii să se afurisească (blesteme), dacă a slujit cu ei să se afurisească (Preotul)” să se scoată din preoţie. Canonul 46 apostolic spune: “Episcop, preot, diacon, care botez sau jertfă ia de la ereticii sectari să se “caterisească” să i se ia preoţia”, cu atât mai mult cad sub blestem creştinii ce merg la ei.
(mai mult…)

Read Full Post »

Aceasta e poate fraza pe care neoprotestanţii o utilizează cel mai des, în convorbire cu alţii. Credinţa în faptul că ei trăiesc după Biblie, îi face să-şi considere mântuire sigură, îi face să fie siguri că ei nu mai au păcate. De aceea, această întâmplare, poate fi considerată ca şi adevărătă…

Aşa se făcu, că era odată la vorbă moş Ion – cu Vasile, un băiat tânăr, îmbrăcat modest. Vasile ăsta, de vreun an şi jumătate o întrat la baptişti, şi după ce o grăit oleacă cu moş Ion despre varza care trebuie pusă, despre vremea de afară, despre apa din fântână, Vasile o început a trece cu vorba şi la credinţă… Şi începe el aşa vorba: „Moş Ion, dacă ai să mori, unde crez că ai să ajungi, în rai sau în iad?”. Moş Ion cugetă un pic, apoi răspunde: „Nu ştiu, măi Vasile, că-s păcătos rău, şi tare mă tem să ajung în fundu iadului…”. Vasile face o faţă zâmbitoare şi îi spune: „Dar eu am să ajung în rai!” „Da?” „Da, şi ştii de ce? Pentru că m-am pocăit.” „Şi, vreai să spui că eşti atât de drept?” „Da, nu am făcut niciun păcat după asta. Eu amu, cu baptiştii, trăiesc după Biblie, şi de aceea voi ajunge în Rai…”.
(mai mult…)

Read Full Post »

– N-ai voie să iei particica acasă. Nici un preot n-are voie să dea particica acasă. Este o mare greşeală a preoţilor care dau părticele acasă! Nu-i voie, Doamne fereşte! Sfântul Simion al Tesalonicului zice: „Preotul care va da părticele din Altar poporului să nu mai fie preot”.

Particica ţi-o scoate preotul în altar şi rămâne în Sfântul Potir. Ţi-a scos pentru vii şi pentru morţi. Ea rămâne să se sfinţească când se coboară Preasfântul Duh la epicleză. După ce s-a sfinţit, este pusă în dumnezeiescul Sânge, şi atunci ai împărtăşire direct cu Trupul şi Sângele Domnului. Nu să i-o dea omului acasă s-o pună prin castroane. Vai de mine ce nebunie! Cine ţi-a spus că ai voie să dai părticele acasă? Niciodată nu se dau părticele. Să vină la mine preotul care dă părticele!

Sursa

(mai mult…)

Read Full Post »

– Ucenicul: Fă-mă să înţeleg întocmai şi în amănunt cele despre înşelare! Ce este înşelarea?

Stareţul: Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, pâna la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare (Începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon Noul Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării.

Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, 14-32). Să ne facem ai acestui Adevăr prin credinţa în El; să strigăm prin rugăciune către acest Adevăr – şi El ne va scoate din prăpastia amăgirii de sine şi a amăgirii de către demoni.

Jalnică este starea noastră. Ea este temniţa din care ne rugăm să fie scos sufletul nostru, „ca să se mărturisească numelui” Domnului (Ps. 141, 7). Ea este acel pământ întunecat în care a fost surpată viaţa noastră de către vrăjmaşul care ne pizmuieşte şi ne prigoneste (Ps. 142, 3). Ea este cugetarea trupească (Rom. 8, 6) şi ştiinţa cea cu nume mincinos (1Tim. 6, 20), de care a fost molipsită întreaga lume, care nu-şi recunoaşte boala, numind-o sus şi tare sănătate înfloritoare. Ea este „trupul şi sângele”, care „nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15, 50). Ea este moartea veşnică, tămăduită şi nimicită de Domnul Iisus, Care este „învierea şi Viaţa” (Ioan 11, 25). Astfel este starea noastră. Priveliştea ei este o nouă pricină de plâns.

Cu plângere să strigăm către Domnul Iisus ca să ne scoată din închisoare, să ne tragă din prăpăstiile pământului, să ne smulgă din fălcile morţii. „Domnul nostru Iisus Hristos”, spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, „de aceea S-a şi pogorât la noi, pentru că a vrut să ne scoată din robie şi din cea mai amarnică înşelare” (Începutul Cuvântului al 3-lea).
(mai mult…)

Read Full Post »

Pentru orice crestin, mantuirea este lucrul cel mai important, iar mantuirea cere doua lucruri fundamentale: cunoasterea lui Dumnezeu si implinirea voii Lui, aratate prin fapte concrete. Cunoasterea si trairea, teologia si evlavia, gandirea si viata religioasa trebuie „sa mearga mana in mana, sa fie in armonie. A le desparti inseamna sa distrugi un organism viu.

Despartita de cugetarea crestina, de dogma, trairea evanghelica isi pierde consistenta si degenereaza in sentimentalism pietist. Sentimentalismul cultiva in relatia cu Hristos-Mantuitorul o emotivitate, care lacrimeaza usor, dar nu transforma realmente viata credinciosului. Astfel el ajunge sa alerge dupa adunari in care isi satisface setea de emotivitate. Nu mai cauta pe Hristos pentru Hristos, ci-L cauta pentru a-si hrani emotivitatea. Pornit pe aceasta cale, credinciosul va colinda din adunare in adunare, indiferent ca e ortodoxa sau nu: principalul este ca e pusa in miscare emotivitatea lui. Cultivarea unei astfel de psihologii religioase, care nu cere efort moral, duce la destramarea comunitatii bisericesti si la destramarea vietii morale a credinciosului, la o stare sufleteasca unilaterala, pervertita. Vizionarismul fantezist cauta neaparat semne si minuni, vedenii si lucruri extraordinare, care starnesc senzatie si hranesc setea dupa lucruri iesite din comun, nutresc slava desarta. A reduce la aceasta viata in Hristos inseamna a o orienta intr-o directie falsa si in contradictie cu Sfanta Scriptura si cu traditia duhovniceasca ortodoxa. Acest vizionarism este amagire de sine si foc de paie, care nu aduce roade sanatoase in viata credinciosilor.

Acest gen de spiritualitate este caracteristica gruparilor pietiste sectante, desi il putem intalni si in alte confesiuni crestine. Miscarile dizidente sectante pun mai mult accent pe fervoarea spirituala decat pe invatatura, credinta traita, avand un rol mai mare decat expresia intelectuala a acesteia . Facand din religiozitate un mijloc de sensibilizare a adeptilor, le creaza acestora stari emotionale intense, le exacerbeaza pornirile religioase si le cultiva fanatismul, bigotismul si misticismul bolnavicios.

Toate devierile de acest fel trebuiesc combatute prin cultivarea adevaratei spiritualitati crestine, care consta in efortul de transformare morala dupa chipul lui Hristos. Evlavia trebuie imbinata cu teologia, cu adevarurile revelate, formand un tot armonios. Cunoscandu-L pe Hristos, iubindu-L si intrand in comuniune cu El prin Taine, credinciosul se va stradui sa aiba sfintenia, dragostea, smerenia,blandetea, bunatatea si jertfelnicia Lui.
(mai mult…)

Read Full Post »

Iata de ce nu se mantuiesc sectantii: intai, pentru ca ei au devenit hulitori ai Duhului Sfant, necinstind pe Sfanta Treime, in diferite feluri. Pentru ca, odata ce au lepadat Sfintele Taine, Soboarele ecumenice si Crezul, inseamna ca au lepadat toata invatatura Mantuitorului, iar ca dovada este faptul ca la nici o secta nu s-a ajuns la marimea sfinteniei, ca sa se faca vreun sfant. Nici chiar pe Maica Domnului n-o considera sfanta si nu o preacinstesc. Deci, sunt destule motive pentru care ei nu se mantuiesc.

din Site-ul Parohiei Ortodoxe Măcin 4


Click aici pentru a citi şi „Ereticii nu au Duh Sfânt. Cei ce s-au despărţit de Biserica Ortodoxă nu au mântuire” de Părintele Cleopa Ilie.

Read Full Post »

Older Posts »