Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Neamul lui Dumnezeu’ Category

Mai spun o dată: „Românii și maghiarii au azi, mai mult ca oricând în istoria lor, motive să se solidarizeze pentru a răspunde multiplelor și complicatelor provocări cu care istoria îi confruntă.”… Printre pricinile care îi împiedică pe maghiari să simtă acest imperativ, la loc de frunte se află Trianonul, amintirea „de neșters” a deciziei luate la sfârșitul Marelui Război, în urmă cu 90 de ani. Maghiarii obișnuiesc să spună că atunci li s-au luat două treimi din țară, din Ungaria. Li s-a luat, adică au fost victimele unui abuz, ale unei injustiții strigătoare la cer…

Din păcate, lucrurile nu stau deloc așa. Îi invit pe confrații unguri să facă un examen lucid al datelor aflate în joc. Afirm mai întâi că la data Trianonului nu a existat pe harta Europei o țară, un stat numit Ungaria. Ceea ce maghiarii numesc Ungaria Mare a fost o parte din imperiul habsburgic dată spre administrare Budapestei la 1867, gest prin care nu a apărut un stat nou, ci doar s-a efectuat o manevră politică neinspirată prin care curtea imperială de la Viena a încercat să evite soluția firească a unei federalizări a imperiului. Instituirea dualismului a grăbit prăbușirea imperiului habsurgic. A fost deșartă și contraproductivă speranța Vienei că tendințele separatiste ale popoarelor din imperiu pot fi anihilate sau măcar potolite pentru o vreme dacă la guvernarea țării va fi asociată una dintre aceste populații, transformând-o din entitate etnică asuprită în națiune asupritoare, privilegiată, alături de austrieci. Se poate spune că prin instaurarea dualismului austro-ungar, acceptat cu entuziasm de clasa politică ungară, între maghiari și idealurile revoluționarilor dela 1848 s-a produs o ruptură totală, maghiarii acceptând să coalizeze cu adversarul, împotriva aliaților firești, de odinioară. Ungaria a pierdut atunci și pe parcursul anilor următori foarte mult din simpatia internațională pe care o dobândiseră tinerii revoluționari maghiari ca luptători pentru libertate și dreptate la 1848.

Peste noapte, Imperiul habsburgic a devenit așadar Austro-Ungaria. Numai că în jumătatea de țară pusă la dispoziția Budapestei spre administrare, impropriu numită Ungaria Mare, etnicii maghiari erau cu câteva procente sub 40% din populație. Nici măcar în statul ungar care a dispărut la Mohaci, în 1527, maghiarii nu au fost o populație majoritară. Erau zone locuite de o majoritate ungurească și zone în care maghiarii erau minoritari sau cu totul inexistenți. Maghiarii nu au fost niciodată majoritari în propria țară, înainte de 1920.

Se poate spune că abia prin Tratatul de la Trianon ungurii ajung, pentru prima oară, să fie majoritari în propria țară și să se constituie într-un stat propriu zis național, iar nu multi-național! Dacă în tot răul e și un bine, e timpul ca în conștiința publică maghiară să-și găsească locul și acest adevăr. Îl mai enunțăm o dată: prin Tratatul de la Trianon re-apare pe harta lumii statul ungar, după aproape patru secole de la dispariția sa. Iar pentru prima oară în istoria maghiarimii, statul ungar s-a întemeiat pe o majoritate etnică maghiară, putând fi numit stat național!
(mai mult…)

Read Full Post »

Intoarcerea la Hristos de Ioan Ianolide

Read Full Post »

Sa nu uitam si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru dusmanii nostri de acum, si pentru cei ce au pierit atunci. Sa ni-i amintim zilnic chiar continuu. Sa-i purtam in rugaciune dorindu-le cu adevarat binele.

Si Dumnezeu ii va aduce in lumina. Sau ei, daca vor persevera in rautate vor ramane sau vor intra in intuneric.

Sa ne amintim cele 9 fericiri si ce a promis Dumnezeu.

Specific crestinilor ortodocsi este rugaciunea continua. Fara rugaciune nu mai suntem crestini decat cu numele ba chiar devenim luptatori impotriva lui Dumnezeu.

Read Full Post »

Interviu cu Parintele Nicolae TANASE de la Parohia Valea Plopului

– Parinte Nicolae, va solicitam sa vorbim despre avort si despre consecintele acestuia. Prima intrebare ar fi in istoria omenirii si in istoria poporului roman femeile au facut avorturi?

– In vechime, femeile practicau avortul. Dar nu erau crestine iar in vremurile acelea avortul era un accident, nu era o regula, cum a devenit astazi, in prezent, se omoara mai multi copii decat se nasc. O femeie naste un copil si omoara opt, naste trei si omoara douazeci. Parintele Cleopa a descoperit cel mai mare numar de avorturi, 55, cincizeci si cinci! De retinut ca avorturile sunt provocate de femeile botezate, spovedite si cununate de noi. Adica avorturile le savarsesc ortodocsii, astfel de oameni suntem noi! De regula, ucid prunci nenascuti acei oameni, barbati si femei, ca barbatii sunt mai vinovati decat femeile, aflati sub o oarecare influenta: de la vecini, de la cunoscuti, de la rude, de la televizor, de la cabinetul de planing familial, de oriunde, mai ales de la propria comoditate. Eu cred ca inmultirea avorturilor este un varf de lance indreptat impotriva poporului nostru si impotriva credintei noastre. Pentru ca, observati, tehnica avortului si celelalte tehnici opritoare de la viata vin din Occident. Inainte, aceasta tehnica a imputinarii neamului venea de la Istambul. Turcii, prin tributul de copii pe care ni-l impuneau, au reusit sa micsoreze neamul nostru.

– Se stie, si mereu ati spus la conferintele pe care le-ati tinut in tara, ca romanii au un numar extrem de mare de avorturi in raport cu marimea populatiei. Se pare ca sunt 15-16 milioane de avorturi oficiale in cei 16 ani de asa zisa libertate.

– Nu. In cei 16 ani post decembristi sunt inregistrate 17.200.000 de avorturi. Asta inseamna aproape numarul populatiei ramase in tara. Daca tinem cont ca din 22 milioane vreo 4 milioane de romani au plecat peste granita, rezulta ca au ramas 18 milioane, ceea ce inseamna ca au fost ucisi atatia prunci cati oameni mai sunt acum in Romania. (mai mult…)

Read Full Post »

Referitor la situaţia părintelui Protosinghel Teotim Popa, stareţul mănăstirii Basarabi, judeţul Constanţa, considerăm că este spre binele Bisericii şi corecta informare a opiniei publice să revenim, dezvăluind şi alte amănunte legate de evenimentul petrecut la Basarabi şi descris prin filmul postat pe Internet pe 27.08.2010 de ziariştii de la Cancan. Vă prevenim totuşi că nici acestea nu sunt exhaustive. Trebuie ţinut seama şi de faptul că Arhiepiscopia nu poate efectua reconstituiri sau expertize şi că martorul Gheorghe Luminiţă sau oricare altul nu este obligat prin nimic să spună adevărul – decât prin frica de Dumnezeu, dacă o are. Singurul pentru care Consistoriul se poate pronunţa este părintele stareţ Timotei Popa, care acceptă de bunăvoie şi respectă orice hotărâre a Consistoriului monahal. De asemenea, Consistoriul nu poate începe să facă cercetări în vederea găsirii altor vinovaţi, în cazul nevinovăţiei părintelui stareţ. Ţinem seama şi de filmul „neprelucrat”, postat pe Internet abia în data de 18.09.2010 de ziarul Cancan, care, evident, nu a fost disponibil Consistoriului monahal.

În lungul timp cât a participat la emisiunea de la OTV din 28 august 2010 am putut să constatăm că „victima”, Gheorghe Luminiţă, se contrazice în propriile declaraţii de la o oră la alta, dar pare şi că nu prea ştie despre ce vorbeşte. Astfel, el plasează dubiosul eveniment mai întâi în prima sau a doua duminică de după sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai). Câteva ore mai târziu spune că era în luna iunie (fragm. 8 de pe Internet, min 6.05 „până la jumatea lui iunie, până în 15 iunie”). În Cancan-ul din 2.09.2010 spune că era duminică 18 iunie, dar 18 iunie nu cade duminică, ci vineri. În înregistrarea postată pe Internet de OTV, fragmentul 1, min. 1.45 spune că „avea o pungă cu cireşe de mai, pentru că era timpul cireşelor”. În mărturia depusă la întrunirea Consistoriului bisericesc al Arhiepiscopiei Tomisului, pe 9 septembrie 2010, a mutat evenimentul pe 13 iunie, dar atunci părintele stareţ a lipsit din mănăstire, după cum s-a demonstrat cu mai mulţi martori!

Scris de Lucia THEODORESCU

(mai mult…)

Read Full Post »

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta

Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!

Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!

Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!

Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?

Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!

Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale… Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
(mai mult…)

Read Full Post »

14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,

15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.

16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.

17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.

18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.

19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?

20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.

21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.

Sfânta Evanghelie după Matei

Read Full Post »

Older Posts »