Feeds:
Articole
Comentarii

Dacă doriţi, puteţi descărca cartea Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii de Cornel-Dan Niculae în format PDF (1,2 MB).

Puteţi citi această carte şi online. Iată capitolele cărţii:

1. De unde ne vin Evreii!?
2. Războiul Alianţei Israeliţilor cu Românii (Împotriva României ca stat, „Antisemitismul” lui Eminescu);
3. Răscoala ţăranilor
4. Bancherii evrei împotriva României Mari
5. Regele, amanta şi Legiunea Arhanghelului Mihail (Puterea monarhică pe mâna evreilor, Masoneria ca armă a Elenei Lupescu-Grünberg);
6. B’NAI B’RITH (Fiii Legământului), lumea şi România (Iudeo-Masoneria);
7. Băncile româneşti – ţinta israelită („Ţarul Moldovei”, un chiabur evreu, Afaceri şi cu domnia, şi cu masonii paşoptişti, Banca Naţională – ţinta predilectă, Banca Dacia Felix, cadou guvernamental prietenilor israelieni şi mafiei calabreze, Falimentul Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor, falimentată prin F.N.I., BancPost, vândută si devalizată, Banca Română de Dezvoltare, în mâna evreilor, Lichidatorul de bănci: Ari Savel-Stănescu);
8. România, ţinta sionistă (Masoneria, evreii si Lojele NATO, Reinstalarea B’nai B’rith în România, Românii- „cei mai mari asasini ai evreilor”, Sionismul oficial, Sionism românesc anti-evreiesc, Mossad-ul şi sionismul politico-economic);
9. Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România
10. Gheşefturi evreieşti sau asimilare politico-economică! (Retrocedări evreieşti şi sprijin electoral);
11. Evreii şi Petrolul Românesc în Mileniul Trei (David Rothschild şi preluarea petrolului românesc, Patriciu&Rothschild, cei mai vechi jucători, Petrom, Petromidia);
12. Noul asalt asupra agriculturii (Cel mai mare domeniu funciar evreiesc, în România, Proiectul „Israel în România”, Privatizările agriculturii, Mosser răscoală ţăranii din Hunedoara, Sionistul Alfred Moses şi spolierea agriculturii româneşti, Statul român le garantează creditul);
13. MOSSAD-ul şi tehnica militară Românească (Păcălirea serviciilor secrete româneşti).
14. Privatizarea Hotelului Bucureşti. STUDIU DE CAZ

A spus iar că a rămas într-un templu, şi au venit dracii spunându-i:
– Pleacă din locul nostru.
– Voi nu aveţi loc.

Şi au început să-i risipească lujerii de curmal, iar bătrânul el tot aduna. Apoi diavolul l-a luat de mână, trăgându-l afară. Dar în poartă s-a prins bătrânul cu cealaltă mână de uşă, strigând: Iisuse, ajută-mă. Şi diavolul fugi de îndată. Bătrânul începu să plângă. Domnul îi zise:

– De ce plângi?
– Că îndrăznesc să apuce omul şi să facă aşa.
– Tu te-ai lenevit; căci când m-ai chemat, ai văzut cum m-am arătat ţie.

Spun asta, că e nevoie de osteneală multă, şi fără osteneală, nu poate cineva să-l aibă pe Dumnezeu cu sine, că pentru noi s-a răstignit.

-Mijloc, cale, chemare, înţelegere, desăvârşire –

Obiecţia sectantă Explicaţia sau interpretarea contextuală Dreapta mărturie. Învăţătura ortodoxă
Credinţa găseşte pe Dumnezeu. „Cine nu crede va fi osândit…” (Marcu XVI, 16); crede şi nu „cerceta”… Credem în Hristos, plinirea credinţei (Col. I, 19); împlinirea celor nevăzute şi nădăjduite (Evr. XI, 1), vocaţia cercetării: caută şi vei afla (Matei VII, 7).

Obiecţia îşi are originea în concepţii scolastice apusene, raţionaliste.

Credinţa este mai întâi un sentiment uman (Matei VIII, 10), o cale de dialog cu altă existenţă (persoană), apoi un dar al lui Dumnezeu (I Cor. XII, 9) şi o virtute teologică (I Cor. XIII, 13); nu trebuie confundată cu încrederea (II Cor. I, 24), nici cu credulitatea, bigotismul, fanatismul (I Tim. IV, 7; II Tim. II, 16-18).

Credinţa vine prin auzire (Evanghelie) de la Hristos (Rom. X, 14-17). 

Credinţa este vie, necesară dacă este lucrătoare prin fapte, prin dragoste… (Gal. V, 6).

(Iesire III, 14)

Obiectia sectanta Explicatia sau interpretarea contextuala Dreapta marturie. Învatatura ortodoxa
Dumnezeu este idee, concept… : Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu si sa traiasca (Iesire XXXIII, 20-23).Nimeni n-a vazut pe Dumnezeu vreodata (Ioan I, 18) Dumnezeu in Sine nu este „concept”, ci existenta personala (Iesire III, 14; Isaia XL, 28; Ieremia X, 10; Marcu XII, 26-27), nu este creat de ratiunea omului (Ioan I, 1), daca „ar fi” idee nu s-ar fi intrupat (Ioan I, 14), n-ar fi facut minuni (Ioan XV, 24), n-ar fi inviat (Ioan XX, 19-23), n-ar fi plinirea credintei (Evr. IV, 27), Legii si profetilor (Matei V, 17).Dumnezeu este creator si ziditor (Facere 1, 1), nu se confunda cu faptura (Fapte XVII, 29; XIX, 26) e proniator si izbavitor (Iov XIX, 25), plinirea veacurilor (Evr I, 1), apoi a fost vazut, auzit si pipait de catre apostoli (II Petru I, 16). În dreapta invatatura sau intelegerea Bibliei inainte de „aprobarea” canonului Sf. Scripturi (362): Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si celor nevazute… (Marturisirea de credinta… Niceea, 325, art. I)
Sunt trei dumnezei: Iahvè (Tatal), in Vechiul Testament, Iisus (Hristos), in Noul Testament si Duhul (Duhul credintei, cel Sfant), „Dumnezeul timpului nostru” (Fapte II, 4). Sfanta Treime are aceeasi fiinta, dar se arata in trei Fete, insa lucrarea este comuna (I Ioan V, 7); fiecare persoana are rostul sau in istoria mantuirii cum s-a vazut: Tatal-creator, Fiul-rascumparator si Sf. Duh – sfintitor (I Tim. III, 16; II Cor. XIII, 13).La intrupare: Tatal alege, Fiul se intrupeaza, Duhul Sfant umbreste (Luca I); la Iordan (aratarea Treimii), pe Tabor (Descoperirea Treimii), dupa inviere (Lucrarea Treimii, Matei XXVIII, 19). Tatal este creator (Facere I, 1), Fiul este Rascumparator (Evr. I, 2-4; I Tim. II, 6), Sfantul Duh este sfintitor (Ioan VII, 39; XX, 22) dar Una sunt (I Ioan V, 7), (Marturisirea de credinta… Art. I-VIII).
Descoperirea personala (directa) „de la Duhul” (I Cor. XII, 7) si revelatia deschisa… (I Ioan II, 20, 27). Izvorul descoperirii Adevarului suprem este numai Dumnezeu. El s-a revelat pe doua cai, prin doua posibilitati verificate de-a lungul timpului: Revelatia naturala (Ps. XVIII, 1), prin Legi imuabile si Revelatia coplesitoare (supranaturala) asezata in doua tezaure: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Nu trebuie confundate halucinatiile, delirul, transa, bolile psihice cu inspiratia sau teofania (I Tim. IV, 7; VI, 5; Tit. III, 9-11; II Tim. II; II Petru II, 18-19). Au existat revelatii speciale: in Eden = revelatie directa (Facere I, 29); dupa cadere = constiinta existentei lui Dumnezeu (Facere IV, 1); revelatia catre patriarhi: Legamantul lui Noe (Facere VIII, 21-22; IX, 13), al lui Avram etc. (Facere XVII, 4-5); revelatia premozaica (Iesire III, 14); revelatia mozaica, consfintirea legamantului prin Lege (Iesire XX, 2-17); revelatia judecatorilor si alegerea regilor poporului biblic (Jud. II, 1-2); revelatia profetilor, etapa in care se intrevede actiunea mesianica (Isaia VIII, LIII); revelatia suprema, prin IISUS HRISTOS, omul desavarsit, fara pacat (noul Adam, I Cor. XV, 45) si Dumnezeu adevarat Fiul lui Dumnezeu (Luca I, 35), Emanuel (Isaia VII, 14; Matei I, 23).Toate aceste etape sunt descrise de Apostoli si sistematizate de Sf. Pavel (Evrei I, 1-2 si Ioan I, 17).Exista si revelatii particulare: chemarea lui Saul (Fapte IX, 5), vocatia profetilor, descoperirea facuta Sfantului Ioan Teologul (Apoc. I, 1-2), dar acestea nu se manifesta in afara de planul general al mantuirii neamului omenesc.

BIBLIA (SFANTA SCRIPTURA)

– Documentul scris despre descoperirea lui Dumnezeu

Obiectia sectanta Explicatia sau interpretarea contextuala Dreapta marturie. Invatatura ortodoxa
Biblia este „dictata” de Dumnezeu – ne „incredinteaza” aproape toti „declamatorii” de texte sfinte… (Iesire XVII, 14; XXIV, 4; Ioan V, 46). Lui Moise i s-a „dictat” o parte (Ies. XXXII, 16), insa Sfanta Scriptura este inspirata (II Tim. III, 16) si urzita de autori din lucrarea lui Dumnezeu pentru cer si pentru pamant… Inspiratia este conlucrarea harului lui Dumnezeu cu intelegerea autorului: „iata-ma, trimite-ma” (Isaia VI, 8; Ioan XVII, 18).
Biblia apartine fiecaruia… (II Cor. XIII, 10) Sfanta Scriptura este Cartea Bisericii mostenita de la Sf. Apostoli: „stalp si temelie a adevarului” (I Tim. III, 15), citirea este ingaduita tuturor (Ioan V, 39). Oricine poate sa citeasca si sa foloseasca Biblia, insa explicarea Sfintei Scripturi se face numai de cei cu vocatie, de cei initiati si pregatiti (II Petru III, 16).

Se stie ca papalitatea a interzis citirea de catre credinciosi: efectul a fost insa invers. Biserica are datoria sa cerceteze si sa invete cuvantul adevarului (Ioan XIV, 6; Matei XXVIII, 19) in context cu vremea traita de credinciosi. La secte, Biblia a ajuns consultant, avocat, carte de bucate, horoscop, soarta-destin, consult paranormal etc.

Continuă să citești »

– Predania, sursa intelegerea si adevarata interpretare a Scripturii –

Obiectia sectanta Explicatia sau interpretarea contextuala Dreapta marturie. Invatatura ortodoxa
Aproape toti sectantii spun: Traditia nu este o cale a credintei, ci o „datina omeneasca” (Matei XV, 3, 6-9; Marcu VII, 13), o oprire de la cuvantul – kerigma – Bibliei. Este adevarat ca notiunea „traditie” este mult mai larga si aceasta cuprinde adevaruri de credinta ce sunt numai anuntate in Scriptura.Predania, mostenirea, intelegerea, ca izvor al Descoperirii lui Dumnezeu, este tot o cale sigura, dar ea a fost incarcata de faceri omenesti in Biserica Apuseana si in teologiile medievale si a devenit de-a lungul veacurilor, pe langa ideologie, si un instrument de represiune impotriva liber-cugetatorilor sau a celor care incercau sa-si explice credinta. Papa Pius IX „s-a declarat” el insusi chiar traditie, neintelegand, ca si ereticii, ca fiecare Apostol si Biserica intemeiata de el, avea o traditie misionara specifica din acelasi intreg: Predania Mantuitorului. Sf. Traditie cuprinde o parte a descoperirii lui Dumnezeu neconsemnata in scris. Ea a fost izvorul prim al Revelatiei si inceputul ei depaseste facerea omului; exista in lumea ingerilor inainte de facerea universului (Ioan I, 1).Exista mai multe feluri de traditii (vechitestamentara, apostolica, bisericeasca, traditii locale etc.). Acestea sunt o parte sau inspirate de Traditia ca izvor al Revelatiei.Fiecare cult si secta are „traditie”, dar aceasta este istorica, locala, ceremoniala (dovada fiind cartile lor de cult, de imne sau lectiuni biblice) si rupta, izolata de Lasamintele apostolice si potrivnica sinoadelor ecumenice.
Biblia este completa, n-are nevoie de traditie, spune majoritatea sectelor: „… s-au scris toate” (Luca I, 3-4) „cate a facut si a invatat Iisus” (Fapte I, 1) Sf. Ap. Pavel adreseaza consemnarea Evangheliei, ca si Faptele Apostolilor, unei persoane, Teofil. Acesta cunostea foarte multe „prin viu grai” dar dorea un document, un obiect, o carte, ceea ce indeplineste evanghelistul.Mai mult, Luca a fost convertitul si colaboratorul Sf. Ap. Pavel si unul si altul (Luca, Pavel) si al treilea (Teofil) cunosteau pe Iisus Hristos din auzite, din traditie, prin descoperire directa (Pavel), din auzite de la ceilalti. La data cand a scris Luca (an 62) nici nu se alcatuise canonul Noului Testament si nici nu se scrisesera textele sau nu erau cunoscute de catre toti, deci singur izvor al credintei era V. Testament ca document scris si Traditia despre Vestea cea buna.
Destui rataciti arata ca numai Biblia este cuvantul lui Dumnezeu, ca traditia constituie spusa oamenilor, vorbesc de “datina… voastra” (Matei XV, 3; 6-9; Marcu VII, 13). Asa cum s-a mai spus, sectele iudaice schimbasera textele vechi iar interpretarea cabalei nascocise o “noua lege”. Impotriva acestora se pronunta Mantuitorul asa cum se vede si din textele invocate. Intreaga Biblie este scrisa pentru invatatura, pentru cunoastere, pentru indreptare (II Tim I, 1). Traditia ca izvor al descoperirii lui Dumnezeu este transparenta, dinamismul, cadrul firesc al urzirii scripturii, “inima” intelegerii: pentru ca la inceput a fost Cuvantul (Ioan I, 1-5).
Unii eretici fara tara, indraciti si izolati, “evanghelizeaza”: Domnule ne indeamna la cercetarea Bibliei, nu a datinilor si obiceiurilor (traditiei); de aceea “va rataciti nestiind Scripturile” si nu “cercetati” Biblia (Matei XXV, 29; Fapte XVII, 11) si nu pricepeti nimic (Marcu XII, 24). Explicatia, ca si invatatura dintotdeauna a Bisericii, este clara: Mantuitorul condamna pe cei ce uitasera Scriptura cea adevarata si nascoceau invataturi noi sau falsificau pe cele vechi; acestia erau fariseii si alte secte religioase ale timpului Mantuitorului. Acestia sunt si acum.
Adeptii paulini folosesc arma fostului fariseu si subscriu ca Apostolul Pavel a “combatut” traditia: “sa nu treceti peste ce e scris…” (I Cor. IV, 6). Apostolul explicase diferenta intre el si Apolo si combatuse cu adevarat si cel dintai, partidele religioase ce cultivau traditii false, neprovenind de la invatatura sanatoasa, evanghelica si apostolica… 

De fapt Sf. Pavel se confruntase si cu Sf. Petru tocmai pe aceasta tema (Fapte XV si Gal. II, 11-18).

Conflictele din Biserica primara, influentele mozaice, gnostice sau ideile platonice referitoare la un dumnezeu imaginar (demiurg), Idee suprema, n-au fost considerate “traditii”. Dimpotriva, Parintii apostolici, apologetii si polemistii, ca de fapt Sinoadele ecumenice, le-au dat anatemei, asa cum facuse si Sinodul apostolic (Fapte XV) si Sf. Ap. Pavel (Gal. I, 8).
Cei mai neinitiati dintre eretici sunt destul de categorici: Este pedepsit cel ce adauga sau schimba Biblia, “inger din cer” de-ar veni sa invete altceva sa nu-l credeti (Gal. I, 8-9) si “sa nu scoateti” (din Biblie) nimic (Apoc. XXII, 18-19), iezerul cel de foc va va mistui… Atunci, ca si astazi, au fost si sunt indivizi care vin cu lucruri “noi” si inlocuiesc pe cele ce s-au experimentat ca adevarate, impotriva acestora se ridica cei doi apostoli Ioan si Pavel (II Ioan, 7 si Gal. I, 7-12). Epoca lor era un timp de transformari si confruntari de idei religioase din cultele naturiste si cele de apogeu mitice (persane, indiene, grecesti si romane). Se stie ca pre-reformatorii si reformatorii religiosi au inlaturat “traditiile” medievale si multe inovatii clericale, papistase, o parte din acestea fiind de provenienta din mistica orientala (indiana, persana, chineza, islamica). Odata cu inlaturarea acestora au mutilat si Biblia, scotand carti din canon (Epistola lui Iacov, numita “de paie”)., facand traduceri adecvate sau potrivite noilor conceptii. Iata cum, de la “acces la cuvantul scris, de la “Sola Scriptura”, s-a ajuns , prin inlaturarea traditiei, la “nulla Scriptura”, Sola dubia, Nihil Scriptura.
Ereticii moderni, pana la cei satanizati, folosesc texte sacre si biblice pentru justificarea ratacirii lor: Biblia este suficienta pentru credinta si salvare, datina strica credinta: “de mic cunosti scripturile…” (II Tim. III, 15-16), nu traditia… Biblia este doar un document al credintei, deoarece credinta vine din auz (Rom. X, 17) nu din litera, slova (II Cor. II, 6). Apoi se spune “cunosti…” nu citesti, deci Timotei studiase Vechiul Testament in cadrul sau istoric in context cultural (traditional). Nu avea cunostinta de scripturile Noului Testament fiindca nu aparusera!, dar propovaduia din Traditie… Mantuirea este urmarea fireasca a credintei celei adevarate in Iisus Hristos, verificata prin fapte si intarita de iubirea aproapelui (Gal. V, 6); Harul lui Dumnezeu si cu vointa omului = faptele bune. 

  1. Credinciosii adevarati stau neclintiti pe temelia Scripturii care este Traditia. Ei nu sunt orbiti de litera (II Cor. III, 6), de slova (Rom. VII, 6), ci inteleg Biblia prin duhul traditiei, al celor auzite (Matei V, 21; Filip IV, 9).
  2. Sfanta Traditie a condus lumea spre mantuire, a fost dintru inceput (Facere I, 28) si se va sfarsi cand “va fi un cer nou si un pamant nou” (II Petru III, 13).O parte a traditiei a fost consemnata in scris in epoca lui Moise (Iesire XX) si a celorlalte etape ale revelatiei divine (Matei V, 21).
  3. Mantuitorul porunceste “Mergand, invatati…” (Matei XXVIII, 19), iar Sfintii Apostoli raman in cadrul Sfintei Traditii: “daca s-ar scrie toate despre lucrurile savarsite de El, nici in lumea aceasta n-ar incapea ceea ce a facut…” (Ioan XXI, 25); cand voi veni la voi “va voi vorbi gura catre gura” (II Ioan I, 12), ceea ce am scris si mai ales “ceea ce ai auzit de la mine, tine… “ (II Tim, II, 2) si transmite altora… vrednici de propovaduire.
  4. Insusi Vechiul Testament este completat de traditia cunoscuta Mantuitorului si incredintata tuturor: “… s-a zis celor de demult” (Matei V, 21) sau de Sf. Apostoli: “Noe… cu sapte insi a scapat de la potop” (II Petru II, 5), iar Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul pentru “mormantul lui Moise” (Iuda 9).
  5. De asemenea, credinciosii Bisericii Mantuitorului Hristos totdeauna au socotit egale Caile Descoperirii lui Dumnezeu: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si de aceeasi importanta in vederea mantuirii (Matei X, 7; II Tes. II, 15; II Tim. II, 2; III, 14; Iuda 14-15).

Scriptura poseda, Traditia indeamna: “privegheati si aduceti-va aminte (nu “cititi”) ca timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi in ochi pe fiecare dintre voi… (Fapte XX, 31). Si, atentie manuitori de “biblii”: “… s-a scris in Carte ca sa se pastreze aducerea aminte…” (Iesire XVII, 14).

 

Click aici pentru DESPRE SFÂNTA TRADIŢIE (sectarii nu recunosc Sfânta Tradiţie)

MIJLOCIREA (interventie, sprijin, ajutor, aratari, mangaieri…)

Obiectia sectanta Explicatia sau interpretarea contextuala Dreapta marturie. Invatatura ortodoxa
Ca si in alte situatii, sectantii confunda asemanarea cu identitatea, mijlocirea (venerarea) cu mantuirea (adorarea). Pentru aceasta apeleaza la texte biblice pentru a abate pe credinciosii autentici spre comunitati eretice spunand: Numai Hristos este mijlocitor (I Tim II, 5), altcineva nu exista!… Nu trebuie confundata mijlocirea ca potenta cu mantuirea obiectiva (harul lui Hristos). Mantuitorul este inceputul si a lasat Biserica Sa ca mijlocitoare pentru toate generatiile, in frunte cu arhiereii “ca mijlocitori” (Evr. V, 1). Numai Hristos este Mesia cel adevarat si numai El ne poate mantui (Fapte IV, 12) si impaca cu Tatal (I Ioan II, 1). Slujitorii adevarati nu se considera “mantuitori” alesi, salvatori, taumaturigi, vizionari etc., ci slujitori trimisi si isi indeplinesc mandatul lui Hristos (Matei XXVIII, 19) in Biserica Sa pentru mantuirea tuturor.
Cand este vorba de tagaduire a interventiei sau mijlocirii Sfintilor, adeptii sectari ispitesc Scriptura, trambitand: Sfintii refuza mijlocirea. Dovada: cazul lui Avraam, cu bogatul (Luca XVI, 24-31)… Este adevarat ca sfintii cinstiti nu sunt socotiti zei. Ei nu pot face de la sine nimic. Nu pot schimba “soarta” oamenilor, mai ales dupa moarte, dar legea si profetii le sunt calauza (Luca XVI, 31); apoi Mantuitorul nu se pogorase la iad si nu inviase, de aceea pilda a fost profetica… Biserica cere credinciosilor ei sa se roage unii pentru altii (I Ioan V, 14-17).

Bogatul, desi in iad, era constient ca are nevoie de mijlocire. Pentru el cere mijlocirea lui Lazar, pentru fratii sai cere mijlocirea Parintelui Avraam. La randu-i Avraam apeleaza la descoperirea lui Dumnezeu: cei de dincolo au pe Moise (Legea) si pe profeti (ceea ce s-a implinit in Iisus Hristos).

Desi credinciosii adevarati nu confunda mantuirea cu miluirea, bantuitii sectanti arata ca: Cel ce nadajduieste mantuirea de la oameni cade sub blestem si se indeparteaza de Dumnezeu (Ieremia XVII, 5) si de ce nu cerem acelasi lucru de la ingeri sau de la sfinti… Aceeasi confuzie. Se stie ca toti sfintii si ingerii nu sunt niste stapani, ci slugi credincioase in mana lui Dumnezeu (Ps. CIII, 5). Ei au experimentat poruncile lui Dumnezeu, n-au creat o invatatura noua despre Dumnezeu sau o religie, asa cum fac sectele. Sfintii au multe posibilitati pentru a mijloci, dupa trairea lor in Hristos (Efes. IV, 7) si dupa multimea darurilor (I Cor. XII, 4; Rom. XII, 6). Clar. Mijlocirea nu se confunda cu mantuirea. Intre Dumnezeu si om a mijlocit Hristos-Domnul, iar intre El si credinciosi, Biserica este mijlocitoare. Anume: prin ierarhia care provine din slujirea arhiereasca a Mantuitorului. De la Dumnezeu cerem mantuirea, de la Sfinti si Ingeri noi solicitam miluirea (mijlocirea) in scopul mantuirii noastre de catre Dumnezeu.

Pentru toate acestea Biserica a randuit, pe langa Sf. Liturghie, privegheri, acatiste, paraclise etc.

Continuă să citești »

Obiectia sectanta Explicatia sau interpretarea contextuala Dreapta marturie. Invatatura ortodoxa
Cele mai violente atacuri, cele mai jignitoare cuvinte si denigrari se aduc de catre majoritatea sectantilor impotriva Precistei. Printre altele spun: Iisus n-a dat Mariei nici o importanta: “mama si fratii Mei sunt cei ce asculta cuvantul Meu…” (Matei XII, 47-50), adica noi, “alesii-sfinti” (adica adeptii sectelor)… n-avem nevoie de Maria. Textul respectiv se refera la predica Mantuitorului, nicidecum la cinstirea sau neglijarea Maicii Domnului. 

De fapt, spurcatii, nici nu-i rostesc Sfintei Fecioare atributele de Preacinstita, nascatoare de Dumnezeu, mijlocitoare, pururea fecioara etc.

Obiectia isi are originea in religiile pagane, in inovatia doctrinara apuseana, care invata ca Fecioara a fost “lipsita” de pacatul stramosesc, decretand “imaculata zamislire” (1854) si “inaltarea” cu trupul la cer a “Madonei” (1950) ca dogme noi, ceea ce a sugerat sectantilor “scoaterea” Maicii Domnului din istoria mantuirii si introducerea legendei si mitului ca Fecioara, fiind “fara pacatul stramosesc”, Hristos “s-a intrupat” aparent (dochetism, spiritism, reincarnare, teozofie), nu real. Iata cum Maria a fost divinizata ca “zeita” Diana, ca sibila sau vestala. 

Mai grav, Fecioara este socotita in Apus asemenea Dumnezeirii, facand parte din Treime, deci mistificarea intruparii si interpretarea obscurantista a rolului ei. De la inovatii si exagerari la cultul statuilor “Madonei” (Fatima, Lourdes, Cestohovo, Goradje etc.).

… Si vai! Iisus se adreseaza Mariei folosind expresia: “femeie” (Ioan II, 4; XIX, 26), ceea ce inseamna ca a mai fost casatorita, iar catolicii si ortodocsii conservatori si depasiti cred ca a ramas fecioara. Textul nu poate suferi interpretari, fiindca se stie ca la iudei cuvantul “femeie” era comun, fecioria a fost si a rmas o calitate a femeii. Dumnezeu a zidit barbat si femeie (nu fecioara, Facere II, 22-23), s-a nascut dusmanie intre samanta raului si femeie (Facere III, 15), ingerii se adreseaza:femeie (Ioan XX, 12-13) graieste si consemneaza Scriptura. Deci expresia femeie (doamna) este o demnitate, un mod de adresare, de cinstire, un apelativ care se afla in limbajul tuturor popoarelor. Daca pe Maica Domnului, cum s-a vazut, unii dintre catolici au trecut-o in legenda, n-a scapat nici Iosif. Artistii, sub influenta doctrinei apusene, medievale si moderne, au pictat pe “batranul” Iosif (de aproape 90 de ani) ca pe un tanar viguros langa Sfanta Fecioara, tulburand imaginea reala despre nasterea coplesitorare de la Duhul Sfant (Luca I, 35). 

Indoieli, neintelegeri si contestari asupra nasterii au existat la ereticii primelor secole (Nestorie socotea pe Maria simpla femeie, nascatoare de om), dar Biserica a precizat invatatura curata: “… s-a intrupat din Fecioara Maria si s-a facut om…”. Maica Domnului a pastrat calitatea de fecioara pentru ca nu a creat o fiinta, Iisus, fiindca nu a stiut de barbat… (Luca I, 34), ci Duhul Sfant, datator de viata, a umbrit-o (Luca I, 35) si in ea s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu.

Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta (Col. I, 26).

Confundand mijlocirea cu mantuirea, adeptii sectanti ataca: Nu exista alt mijlocitor intre om si Dumnezeu, decat Iisus Hristos (I Tim II, 5). Perfect adevarat: numai Iisus Hristos este mijlocitorul intre Dumnezeu si om (I Tim. II, 6-7), dar El a fost, in acelasi timp, Dumnezeu si izbavitor. El este plinirea credintei noastre in raport Dumnezeu-om (Evr. IX, 28). 

Maica Domnului nu inlocuieste pe Hristos in mijlocire si in cult (Ioan II, 5) ci mult poate rugaciunea mamei pentru imblanzirea Stapanului (Matei XV, 25-28).

Sfanta Fecioara nu tine locul Fiului ci din ea s-a intrupat Mesia (Matei I, 19, 21-23) si este Nascatoare de Dumnezeu-om. Nici icoana ei nu este chipul-intrupat, ci transparenta ei. 

Cultul statuilor “madonei” din Apus, ca si exagerarile iconoclastilor au nascut noi conceptii si tot atatea indoieli.

Invocarea corecta pentru mijlocire este: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne (nu mantuieste-ne) pe noi.

Si nu le este destul demonizatilor vremii si satanistilor sectanti ai veacului acesta tagaduirea celor de mai sus, ci trec la atacul “rudelor”, aratand: Iisus a mai avut “frati”, iar Maria nu poate fi inteleasa ca fecioara, ci a mai avut si alti barbati si alti copii, Iisus fiind doar “intai-nascut…” (Matei I, 25; XII, 55; Marcu VI, 3; Luca III, 23). Toti sectantii se considera “frati” dupa a lor credinta. In Vechiul Testament, ca si in Noul Testament, frate este un cuvant cu mai multe sensuri: nepot, var, ruda apropiata, de acelasi sange (consangeni sau neam-semintie). Este exemplu convingator al lui Avraam cu nepotul (fiul fratelui) sau Lot (Facere XIV, 12) si caruia ii spunea si “frate…” (ah, adelphos, Facere XIII, 8). 

In textele invocate se vorbeste despre aceste rude dupa trup ale Mantuitorului regasite in cuvintele “fratii” Sai (Fapte XII, 17).

De asemenea, tot in Noul Testament se gasesc mai multe femei cu nume Maria, cu fiii lor (Matei XXVII, 55-56; XXVIII, 1; Marcu XV, 40, 47; XVI, 1; Luca XXIV, 10; Ioan XIX, 25).

In ceea ce priveste “ordinea” nasterii, traducerea corecta a textului biblic este Unul nascut, Singurul-nascut. Expresiile invocate “pana ce…” sunt naïve, n-au rost in discutiile despre persoana Mantuitorului, Fiul Tatalui, trimis din iubire pentru rascumpararea noastra (Ioan III, 16).

Problema mariologiei nu este nici noua, nici incheiata. De la Nestorie, care nu intelegea intruparea Domnului si tagaduia feioria Mariei, pana la secte care nu vad in nastere decat un simplu fapt biologic, discutiile au degenerat. Biserica Rasaritului a marturisit dintru inceput ca “din Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu s-a facut om”. Batranul Iosif este barbatul providentei, “cel drept” (Matei I, 19), unchiul Mariei, destul de in varsta (86 ani) si s-a logodit cu Sfanta Fecioara (a luat-o la sine in virtutea levirantului biblic-mozaic) pentru a-i salva onoarea si viata. Auzind ca este gravida a vrut sa o lase, insa ingerul Domnului i-a dezvaluit secretul ca Duhul Sfant a umbrit-o si Cel ce se va naste… Emanuel se va chema (Matei I, 20-24). 

A ramas fecioara si dupa nastere fiindca “n-a cunoscut barbat” (Luca I, 34), iar Fiul lui Dumnezeu-intrupat este nascut din veci, de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. Prin intrupare nu s-a limitat fiinta Dumnezeiasca, ci a fost si a ramas eterna. Mai mult, firea omeneasca s-a indumnezeit si a primit vesnicia prin invierea trupului Mantuitorului. Si daca Fiinta lui Iisus a ramas neschimbata prin intrupare, tot astfel fecioria Maicii Domului a ramas nealterata prin nasterea trupeasca a Fiului lui Dumnezeu.

Continuă să citești »

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 171 de alți urmăritori