Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Bioenergie, Qi Gong’ Category

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta

Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!

Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!

Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!

Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?

Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!

Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale… Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
(more…)

Read Full Post »

“Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”

În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică.

Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească. A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Şi cineva a zis “Măi, Părintele ăsta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeţi, ce face acolo?”. Şi când au ieşit din biserică a început să-i mângâie şi a zis: “Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

  • Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.
  • Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.
  • Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
  • Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.
  • Nu da cu bâta în viespele sectare.
  • Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)
(more…)

Read Full Post »

Read Full Post »

Într-o zi, plimbându-se prin padure, un om găsi un pui de vultur de abia ieşit din găoace. Dându-şi seama că dacă l-ar fi lăsat acolo, singur şi părăsit, l-ar fi condamnat la moarte sigură, omul luă puiul acasă şi-l puse într-un coteţ, împreună cu nişte pui de găină. Puiul de vultur crescu alături de aceştia şi, bineînţeles, învăţă să se poarte ca o gaină: scormonea pământul pentru a găsi viermi şi insecte, mânca seminţele pe care i le dădea stăpânul, cloncănea şi cotcodăcea, iar dacă bătea din aripi nu se ridica mai mult de câteva zeci de centimetri.

Au trecut astfel câteva luni, timp în care vulturul nu se îndoi nici o clipă că locul lui ar fi altundeva decât în curtea stăpânului, printre celelalte găini. Mai mult, era convins că el însuşi este o găină. Până când, într-o zi, privind spre cerul albastru şi fără nori, văzu un alt vultur planând maiestuos, aproape fără a-şi mişca aripile robuste. Vulturul a înţeles dintr-o dată care este adevărata lui natură. Şi-a dat seama că nu există obstacole care să-l împiedice să zboare, în afară de cele din mintea lui, şi, după câteva tentative, s-a ridicat în zbor spre infinit, într-adevăr liber.

Totuşi, ceea ce este mai puţin cunoscut este efectul pe care întâmplarea aceasta l-a avut asupra celorlalţi locuitori ai curţii. După ce au văzut că fostul lor tovarăş de joacă şi de seminţe şi-a luat zborul, pierzându-se în imensitatea cerului, multe din găini au devenit conştiente de trista lor situaţie şi au început să viseze să devină vulturi. Începură să circule, la început aproape clandestin, apoi mai deschis, nişte filosofii ciudate care argumentau că fiecare găină avea înăuntrul său un vultur care aştepta să fie eliberat. “Condiţia de găina nu este decât rezultatul unor credinţe limitante“, susţineau nişte găini-profete, “schimbaţi credinţele şi cerul va fi al vostru“. Apăruseră tot felul de cărţi în domeniu, cu titluri gen “Cum să devii un vultur în 30 de zile“, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturacţionala” , “Minunile zborului”, “Declanşează vulturul din tine” şamd.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, apăruseră şi seminarii (de Programare Găinolingvistică) şi cursuri audio şi video, unde se învaţă cum să vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunoşti sunetele celorlalte păsări (să te pui în raport), cum să percepi senzaţia vântului în aripile tale (condiţia de vultur nu poate fi atinsă fără concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite). Mai interesant, apăruse şi o metodă de analiză (găinogramma), care depista 9 feluri de a fi găină, şi în consecinţă 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Apăruseră şi nişte tehnici, cum ar fi Echilibrul Găino-emoţional şi CFT (chicken freedom technique), care te învăţau ce se întâmplă dacă apeşi pe niste puncte de pe cap şi piept spunând “Iubesc şi respect aripile mele”, şi anume că îţi va trece frica de înălţime (principalul obstacol în drumul de dezvoltare spre condiţia de vultur).

O găină mai întreprinzătoare decât celelalte puse la cale un sistem de multi level marketing care consta dintr-un complex sistem de puncte care se obţineau vânzând cursuri şi seminarii celorlate găini, argumentând că ridicarea în ierarhia sistemului era metoda cea mai sigură pentru a se apropria de starea de vultur. Cine frecventa un număr suficient de cursuri putea să devină “găino-coach certificat”, şi îi ajuta pe ceilalţi să meargă mai rapid pe drumul dezvoltării. Nu e nevoie să spun că atunci când cineva, în lipsa totală a unor rezultate concrete, îşi exprimă îndoielile asupra sensului pe care l-ar avea toată treaba asta, fu imediat acuzat – din partea celor mai exaltaţi şi convinşi – că este stăpânit de credinţe limitante şi blocat de gândul negativ. Mai ales, i se repetă continuu: “Aminteşte-ţi de fostul nostru tovarăş, care după o viaţă de găină a putut să zboare; pune angajament şi credinţă, şi o să reuşeşti şi tu.”
(more…)

Read Full Post »

Motto: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea… (Mt. 12, 30)

„Mijloacele şi chipurile în care ajută Dumnezeu sunt cele mai înţelepte. Ele ajută în sărăcie, în nevoie şi nu lucrează fără noimă. Cel ce cutează să Îl roage pe Dumnezeu pentru săvârşirea vreunui lucru neobişnuit, fără a fi silit de nevoie, cel ce doreşte ca prin mâinile lui să se săvârşească minuni şi semne, este ispitit în mintea sa de diavol, care-şi bate joc de el; se arată stăpânit de slava deşartă şi neputincios cu conştiinţa. Se cuvine a cere ajutorul lui Dumnezeu la necaz; a-L ispiti pe Dumnezeu fără nevoie este un lucru aducător de nenorocire. Cu adevărat, nedrept e cel care doreşte lucrul acesta”. Sf. Ignatie Briancianinov (Despre vedenii, duhuri şi minuni, Ed. Sophia, 2002, pg. 44-45)

A apărut de curând o carte scrisă de un anume Ovidiu-Dragoş Argeşanu, mare maestru reiki. Cartea se numeşte „Reiki între mit şi realitate” şi este dedicată lui Iisus, după cum aflăm din pagina de titlu. Este o carte care o dedic lui Iisus Hristos. Lui cred că merită să-i dedic toate eforturile mele. Care eforturi? ne întrebăm noi. Cred că acelea de a ponegri Biserica Ortodoxă şi pe slujitorii ei, deoarece cartea cuprinde o groază de calomnii aduse Bisericii Ortodoxe.

Din pagina 41 a acestei cărţi aflăm că …a te ruga, a posti, a merge la slujbe ortodoxe… face să crească puterea practicantului reiki, chiar dacă, după acelaşi autor, Biserica face prea puţin voia lui Dumnezeu şi că este precum Titanicul, merge spre propria scufundare, fără să se poată opri din cauza inerţiei (pg. 119).

La pagina 115 aflăm că preasfinţiilor ortodoxe nu le cade bine când porumbelul (Duhul Sfânt), la Liturghie, nu se mai pogoară pe capul preoţilor, ci pe al vreunui practicant reiki sau radiestezist care – chipurile – sunt mai curaţi: Vine Duhul Sfânt şi fâl! fâl !fâl! Nu are unde se aşeza şi se întoarce de unde a venit!… Normal că preoţii ortodocşi sunt frustraţi când văd lumina venind din altă parte decât din altar şi că nu mai pricep nimic din toate astea şi atunci, pentru că le fuge pământul de sub picioare, odată cu recunoaşterea, banii sau mă rog, bunurile materiale, în loc să-şi reconsidere atitudinea faţă de divinitate, om şi cunoaştere, încep să arunce cu noroi în ceea ce nu înţeleg şi nu pot accepta. Şi aici maestrul reiki iar se contrazice. Dacă Duhul Sfânt nu se mai pogoară peste preoţii ortodocşi, ci vine la ei doar dând din aripi şi făcând fâl! fâl !fâl, totuşi rugăciunile lor sunt valabile. Însuşi autorul cărţii îi îndeamnă pe ucenicii lui să meargă şi la dezlegarea unui preot (pg. 24), deoarece aceasta, alături de post negru, rugăciune sau împărtăşanie, ajută la creşterea vibraţiei. Şi atunci, pe unde vine harul? Prin fâl, fâl, ori prin preotul ortodox?

(more…)

Read Full Post »

La îndemnul duhovnicului meu am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împărtăsi şi altora tulburătoarea experienţă trăită de mine prin practicarea de: yoga, tantra-yoga, dianetică, qi-qong, vindecare bioenergetică, vorbire cu supraeul, meditaţie pozitivă, regimuri alimentare-bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practică acestea, cât şi pentru cei care nu le practică, în dorinţa de a le arăta unde şi cum se poate greşi, şi mai ales, unde se poate ajunge.

Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând a fost vorba de educaţia primită în familie. Trăind în plin comunism, părinţii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre normele şi perceptele materialismului ştiinţific.

În al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufleteşti. Eu am fost un băiat timid, tăcut, ruşinos, relativ calm, cam fricos, destul de slăbuţ din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obişnuită şi având o inteligenţă medie. Eram iertător, înclinat spre a face binele, eram puţin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-i judec pe alţii, să mă înalţ, să domin şi îmi plăcea să visez, să las gandurile să-mi zboare.

Alţi factori care au uşurat foarte mult receptivitatea faţă de practicile orientale au fost: lecturarea din abundenţă a literaturii ştiinţifico-fantastice şi a filmelor pe această temă, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizaţiei omeneşti, cărţi despre OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte marţiale în care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor faţă de europeni sau americani.

Toţi factorii enumeraţi mai sus stimulează imaginaţia tânărului, îl duc să viseze şi să creadă că în afară de realitatea pe care o ştie, mai există şi altele neştiute, pline de mister, exotism şi supranatural. În aceste condiţii eu am primit de la un coleg de serviciu o revistă de propagandă a practicilor, exerciţiilor şi universului yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc şi cel de-al doilea număr al revistei.

Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai bună carte ştiinţifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume şi o realitate mai uluitoare şi mai fascinantă decât cea pe care o propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să descopăr că în afara lumii obişnuite în care trăim există o alta, că ce este ştiut de mine şi de lume în general este doar o infimă şi mutilată parte a realităţii şi că această realitate este una spirituală.
(more…)

Read Full Post »


Click aici pentru a descărca Minunile Maicii Domnului în format pdf (996 KB)

CUPRINS
1. Pentru iudeii cei ce au orbit, şi pentru cel ce i s-au tăiat mâinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat
2. Pentru moarta care a hrănit cu lapte pruncul său şi după un an a înviat
3. Vedenie de folos pentru un oarecare Ioan
4. Pentru biserica Născătoarei de Dumnezeu cea din Neoriu
5. Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului cel primitor de viaţă
6. Pentru împăratul Leon cel înţelept
7. Pentru Tesaloniceanul care a înviat prin apa izvorului cel primitor de viaţă
8. Pentru Sfântul Roman, Cântăreţul, care a făcut Condacele tuturor Sfinţilor
9. Pentru Sfântul Grigorie Arhiepiscopul Neocesareei făcătorul de minuni
10. Pentru Ioan Damaschin, pe a cărui mână cea tăiată a vindecat-o cea Preanevinovată
(more…)

Read Full Post »

MINUNEA 1
Pentru Iudeii cei ce au orbit şi pentru cel ce i s-au tăiat mîinile şi după ce a crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica sa cea cu totul Preacurată, la viaţa cea cerească şi prea fericită, ca să împărătească cu dînsul veşnic, după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii — din toată lumea de pe unde se aflau risipiţi, propovăduind cuvântul cele de mântuire, în satul Ghetsimani, unde era prea Sfânta, ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiască voie şi chemare, i-au răpit norii, şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care văzându-i pe dânşii s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă să se veselească împreună cu Fiul ei şi Stăpînul. Şi după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i şi i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezîndu-se cu trupul ei cel cu totul prea slăvit, şi cu totul prea cinstit pe patul de moarte, i-a binecuvîntat pe dânşii, şi şi-a dat prea sfîntul ei suflet în mâinile cele prea curate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat prea sfântul acela pat şi mergînd cu bună rânduială şi evlavie, cîntau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna lor şi împărăteasa, şi cîntau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri prea dulci, care însă se auzeau în văzduh.

Iar Iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe pare au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pămînt şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc.

Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia, căci când s-au apropiat s-au orbit toţi. Iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat sfinţitul acela pat vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta la cortul cel împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui tăindu-i nevăzut mâinile lui, care au rămas spânzurate la pat, întru privire prea înfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta plângea tânguindu-se cu amar.

Deci Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia, şi apropiindu-se i-a zis lui: Crede din toată inima ta cum că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu. Carele S-a născut fără de sămânţă dintru dânsa, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, şi mărturisesc că cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpînul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui. Atunci sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate, şi punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricoşată minune!) s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Prea Curata Stăpînă.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor. Şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

Deci după ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, şi mulţumirea către Fecioara? Toţi o lăudau —, pînă ce au ajuns în Ghetsimani, şi îngropând trupul cel prea curat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Până ce s-a luat trupul Său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Fiului ei şi Mântuitorului nostru.

Şi să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, Prea Sfânta lui Maică cum să nu pătimească asemenea? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi acolo să se ducă în rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va voi Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel prea curat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăteşte împreună cu dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni.

Amin.

(more…)

Read Full Post »

MINUNEA a 26-a
Alta asemenea pentru Teofil cel ce s-a lepădat de Hristos tot prin scrisoare

După venirea cea în trup a Domnului nostru Iisus Hristos, cam pe la anul 537, se afla în Eparhia Chilichiei un epitrop, iconom al episcopului Cetăţii Adaneilor, Teofil cu numele.

El era om cinstitor de Dumnezeu, cu fapte bune şi care avea bună cunoştinţă în slujba sa, chivernisind treburile Bisericii cu atâta dragoste de Dumnezeu încât toţi erau mulţumiţi.

Iar după ce a murit episcopul, a alergat tot norodul la mitropolitul cerându-i să le hirotonisească pe Teofil, care după cum am arătat, era bărbat vrednic şi cu fapte bune.

Acesta însă auzind de socoteala poporului, ca un om smerit ce era, n-a voit să primească nicidecum.

Atunci mitropolitul, văzând hotărârea lui cea nestrămutată, a hirotonisit pe un altul, căruia i-a zis să iubească pe Teofil şi să-l aibă tot pe el ca epitrop. Şi a petrecut astfel Teofil cu fapte bune şi frumoase în slujba sa multă vreme.

Însă vrăjmaşul adevărului zavistuind fapta lui cea bună, a uneltit să-l arunce într-o mare prăpastie, după cum i-a şi făcut; căci lucrând cu meşteşugurile lui, a zavistuit prin oarecare oameni cu rele năravuri până întratât asupra lui, încât noul episcop l-a urât foarte şi în cele din urmă l-a izgonit pe nedrept din dregătoria pe care o avea în biserică, punând pe altul în locul lui.

Nedreptatea aceasta la început a răbdat-o Teofil şi nu s-a supărat, dar mai pe urmă diavolul l-a adus spre multă mânie, aducându-i aminte de dregătoria în care a fost şi din care a fost scos pe nedrept de către nerecunoscătorul episcop, care ocupa acest înalt loc de mare demnitate numai datorită faptului că el — Teofil — nu voise să-l primească.

Acestea cum şi multe altele punându-le vrăjmaşul în mintea lui Teofil, i-a dat aşa de mare război încât l-a biruit, înduplecându-l să facă episcopului o vrăjitorie ca să-l primească iar în slujba lui cea mai dinainte.

Deci fiind în acea ţară un oarecare mare vrăjitor, s-a dus Teofil la dânsul şi arătându-i scopul lui, l-a întrebat dacă ar putea să-i ajute. Iar acela i-a răspuns: „Eu aş putea să te pun iarăşi în boieria pe care ai avut-o; ba încă pot face ca să ai încă şi mai multă cinste decât înainte, dacă te vei închina învăţătorului meu şi vei face ori ce el îţi va zice.

Şi mai ales să te păzeşti ca de foc să faci cruce, orice vei vedea, că atunci în zadar va fi toată osteneala mea”. Deci Teofil, ca un ticălos, biruit fiind de mânie a primit.

Şi ducându-se într-un loc pustiu a început vrăjitorul a face vrăjitoriile lui strigând pe draci, care îndată s-au adunat mulţime nenumărată. Iar venind mai marele lor a stat în mijloc cu multă îngâmfare.

Atunci a zis vrăjitorul, către Teofil: „Închină-te Domnului nostru”. Şi închinându-se el, a zis vrăjitorul către diavolul: „Stăpâne al nostru, omul acesta a fost dat afară din slujba lui de către episcopul său şi l-am adus la tine ca să-i ajuţi”. Răspuns-a diavolul: „Dacă se va lepăda de Hristos şi se va face rob al meu, voi face ca să fie primit iarăşi în slujba lui şi să aibă mult mai mare cinste şi desfătare decât mai-nainte, căci tu cunoşti puterea mea. Dar pentru aceasta trebuie să-mi facă scrisoare cu mâna sa cum că se leapădă de Fiul Mariei şi să iscălească pentru ca să nu mă batjocorească mai pe urmă.”

Atunci Teofil, îngâmfat de slava cea deşartă a lumii acesteia, sau mai bine zis îndemnat de acel începător duh al mândriei, a primit şi ca un fără de minte a scris că se leapădă de Mântuitorul şi se împreunează cu diavolul. Şi iscălind scrisoarea a dat-o vrăjmaşului, care l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, zicându-i: „De acum vei cunoaşte puterea mea”. Şi zicând acestea s-a făcut nevăzut cu toate duhurile cele rele.

Deci a doua zi, chemându-l Episcopul la sine, l-a pus iconom şi cerându-i iertare pentru necinstea ce i-a făcut i s-a închinat făcându-i metanie până la pământ, încât s-au minunat toţi cei ce erau de faţă.

Însă aceasta s-a făcut prin lucrarea diavolului care, ducându-se noaptea la episcop, l-a îngrozit şi ameninţat până într-atât, încât de frică a primit ca să facă a sa voie! Deci, înălţîndu-se Teofil la o cinste mai mare decât înainte, nu mai era smerit ca atunci, ci foarte mîndru. Şi se temeau toţi de el şi-l respectau, iar mai mult decât toţi îl cinstea episcopul.

Şi venea vrăjitorul acela deseori la el de-l sfătuia ca să păzească făgăduinţa ce a făcut aceluia care i-a dat cinstea; şi nici să nu-i treacă cumva prin minte ca sa se lepede de el şi să se facă astfel nemulţumitor către binefăcătorul său. Iar el, ca un stricat de minte, întâi i-a mulţumit pentru sfaturile date, dar mai pe urmă, venindu-şi în sine, şi socotind adâncul pierzării în care s-a afundat, a început a-l urî. Şi aducându-şi aminte de munca cea veşnică, zicea întru sine acestea: Vai mie! cum m-am rătăcit ticălosul şi ca un nebun m-am făcut rob diavolului pentru cinstea aceasta vremelnică! N-am putut suferi lipsa dregătoriei în care am fost, dar cum oare nu am socotit paguba fericirii celei veşnice de care m-am lipsit — şi nu m-am gândit la înfricoşata Judecată a împăratului cel ceresc, care mă va arunca în focul cel veşnic. O! nebunia mea! Şi cine nu mă va plânge pe mine cel prea fără de minte! Acestea gândind, se tânguia ziua şi noaptea şi ca un nevrednic se temea să facă rugăciune, ci numai plângea cu amar, zicând: Vai ţie, ticălosule Teofile! Cum ai înnebunit de te-ai lepădat de Stăpânul şi Ziditorul tău? Cine mai poate acum să ia zapisul cel scris de mâna mea din ghiarele diavolului? Vai mie ticălosului! Mai bine sar fi despicat pământul ca să mă înghită, sau să fi căzut văpaie de foc din cer ca să ardă, decât să mă lepăd de Ziditorul şi Mântuitorul meu! Acestea şi altele mai multe zicând, i-a venit puţină îndrăzneală şi nădejde din dumnezeiasca milă, şi ducându-se la o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a căzut înaintea icoanei sale plângând cu amar şi suspinând din adâncul inimii.

Şi mărturisind cu glas mare fărădelegea lui se ruga şi zicea că nu se va ridica de la pământ până ce nu va vedea un mic semn de milostivire de la Maica milei.

Deci a petrecut patruzeci de zile acolo, rugânduse, cu ajutorul Preasfintei care l-a împuternicit de a putut posti atâta vreme, şi pe diavoli nu i-a lăsat ca să-i facă vre-o supărare.

Şi după patruzeci de zile, adormind puţin, văzu în vis pe Doamna lumii, scăparea păcătoşilor şi izvorul milei, care îi zise lui: „Tu te-ai lepădat de Fiul meu, cum dar să mă rog eu pentru tine?”. Iar acela, cu lacrimi i-a răspuns:

„Doamnă şi Stăpână, Mântuitoarea lumii! Cunosc cum că mare este fărădelegea mea; am greşit Stăpânului meu, însă cunosc şi milostivirea Lui cea nemărginită şi nemăsurata iubire de oameni; că pentru păcătoşi a pătimit şi pe tâlhari şi pe vameşi i-a mântuit. Şi măcar că fărădelegea mea este mai mare şi mai grea decât a tuturor, totuşi la acoperământul şi ajutorul Tău alerg şi în noianul milostivirii Atotînduratului Fiului Tău arunc deznădăjduirea sufletului meu, nădăjduind să aflu puţină milostivire. Cred cu târie că mica mea pocăinţă şi marele Tău ajutor vor îndupleca nemărginita milă a Făcătorului şi Mântuitorului meu. Rogu-Te, dar, Stăpâna mea, chezaşa celor ce se pocăiesc, fă-mi parte de o mică mângâiere, nu Te îngreţoşa de mine cel desfrânat, nici îţi întoarce faţa Ta de la mine cel întinat. Mă făgăduiesc Ţie, Doamna mea, cum că cu pocăinţa mea cea bună să amărăsc pe diavolul cel pe care l-am veselit cu făgăduinţa şi împreunarea mea cea fără de pricepere şi nebunească, şi după cum am supărat pe sfinţii îngeri, iarăşi să-i veselesc cu lucrurile pocăinţei mele, care deşi nu va ajunge ca să fie atât de mare cât este fărădelegea mea, ceea ce va lipsi va îndeplini milostivirea Preabunului Stăpân, Care şi-a vărsat pentru păcătoşi sângele Său cel prea scump. Şi de Acela de care ca un nebun m-am lepădat, pe Acela din toată inima îl mărturisesc şi îl cred Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, fiind gata să-mi vărs sângele meu pentru dragostea Lui, ca să se încredinţeze de mărturisirea mea. Pe vrăjmaşul îl anatematizez şi hulesc şi mă lepăd de el, iar pe Tine, cinstită împărăteasă a întregii zidiri, Te cinstesc, mă închin şi mă rog Ţie, sămi dai ajutorul Tău”.

Acestea zicând, i-a răspuns Stăpâna: „Fiindcă iarăşi din tot sufletul mărturiseşti Dumnezeu adevărat pe Fiul meu, voi face rugăciune pentru tine, ca să-ţi primească pocăinţa”. Şi îndată deşteptându-se Teofil, din dumnezeiasca milă i-a venit îndrăzneală şi nădejde de mântuirea lui, şi vărsând lacrimi peste lacrimi, după trei zile, iar a văzut pe Stăpâna, care cu strălucită şi senină faţă i-a zis lui: „Bucură-te, că Fiul meu a primit pocăinţa ta şi îţi iartă fărădelegea; deci sârguieşte-te până la sfârşitul vieţii tale ca să dai lupta şi nevoinţa cea cuviincioasă, şi să-ţi aduci aminte totdeauna de o facere de bine ca aceasta”.

Iar Teofil, mulţumind, a răspuns: „Deoarece mi-ai luat întristarea cea nemăsurată, rogu-mă Ţie, Atotputernică Stăpâna, fă ca să-mi iau înapoi de la diavolul zapisul meu cel nebunesc spre încredinţarea iertării mele. Că acest zapis mă întristează şi mă necăjeşte când îmi aduc aminte că se află în ghiarele vicleanului vrăjmaş şi cu totul mă împuţinez la suflet”.

Răspunsu-i-a lui Preacurata: „Teme-te de Dumnezeu, căci scris este: „Voia celor ce se tem de El va face”.

Deci, trezindu-se plin de bucurie Teofil şi rugându-se încă trei zile ca şi mai înainte, i s-a arătat din nou Prealăudata în vedenie, zicându-i: „Pentru ca să te încredinţezi cum că ţi-a primit Domnul pocăinţa ta şi te-a izbăvit din robia diavolului, primeşte şi zapisul cel scris cu însăţi mâna ta”.

După care îndată deşteptându-se a văzut (o! minune!) că zapisul cel scris şi iscălit de el era în mâinile lui! Şi cine va putea povesti oare bucuria şi veselia de care s-a umplut? Slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Preacuratei Fecioare, a propovăduit tuturor mila Ei cea nemărginită şi pururea cea neasemănată.

De aceasta înştiinţându-se episcopul şi toţi ai cetăţii, au slăvit pe Dumnezeu cel ce a făcut o minune ca aceasta. Iar Teofil, urând toate voile trupului şi lepădându-se de toată slava cea deşartă şi cinstea cea vremelnică, a murit desăvârşit pentru lume şi a slujit Bisericii aceleia a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu toată viaţa lui, cu multă sârguinţă şi smerenie.

Şi mutându-se din această viaţă şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a fost îngropat în biserică chiar înaintea, preasfintei icoane a Preacuratei Fecioare, în locul unde a făcut mărturisirea păcatului său.

Şi pentru marea lui pocăinţă şi nevoinţă cum şi pentru faptele bune pe care le-a săvârşit, bună mireasmă a izvorât din trupul lui şi multe minuni s-au săvârşit întru slava lui Dumnezeu, şi a Maicii lui de către cinstite moaştele sale.

Această istorisire a fost scrisă de un ucenic al lui Teofil, Eftihian cu numele, care la toate cele arătate mai sus a fost de faţă şi a mărturisit, pentru ca să ştim noi păcătoşii cât poate Stăpâna îngerilor, folositoarea şi mijlocitoarea noastră.

Pentru ale cărei rugăciuni, o! de ne-am învrednici fericirii celei cereşti. Amin.

(more…)

Read Full Post »

MINUNEA a 51-a
Pentru ceea ce s-a învrednicit să vadă pe Domnul în trup ca pe un copil de trei ani, după cum a cerut

Altă oarecare fecioară, de asemenea îmbunătăţită şi evlavioasă ca şi cea mai sus zisă, avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Deci, rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel Preaîndurat şi mult Milostiv.

Şi într-o dimineaţă, ducându-se ea la Biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot norodul, ea a mai rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinăciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea, Patima şi învierea Domnului.

Deci, stând la Cântarea aceea dumnezeiască şi la privirea cerească, a văzut umblând împrejurul Sfintei Mese un copil ca de trei ani, cu chipul negrăit de frumos şi preaslăvit. Iar ea ca o nepricepută a socotit că ar fi fost al unui oarecare boier, care din nebăgare de seamă l-ar fi lăsat să intre în Sfântul Altar.

Deci chemându-L pe Dânsul la sine L-a mângâiat, şi luându-L şi sărutându-L, L-a ţinut în braţe mai mult timp, pentru că era preafrumos şi se vădea a fi cu dar dăruit mai mult decât toţi copiii.

Şi întrebându-L pe El al cui ar fi, nu i-a răspuns, ci numai se uita lung la ea cu o privire prea dulce şi minunată. Iară ea socotea cum că fiind încă Prunc mic cu vârsta, de aceea nu vorbea.

Şi avea mare dorinţă să-l facă să vorbească vreun cuvânt. Deci i-a zis lui: „Zi, fiul meu: – Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită”. Iar pruncul a zis acele cuvinte vorbind cu un prea dulce şi argintiu glas. Apoi spunându-i mai departe cuvânt cu cuvânt închinăciunea îngerului, Dumnezeiescul Prunc a zis după ea cu un prea dulce şi frumos grai, până ce a ajuns la aceasta: „Binecuvântat este rodul pântecelui Tău”, pe care cuvânt Iisus cel prea blînd şi smerit eu inima n-a voit să-l zică.

Iar fecioara i-a mai zis de vreo două ori îndemnându-l pe Dânsul să zică şi cuvintele acelea, ca unele ce sunt mai cinstite de cât toate altele.

Atunci Pruncul, uitându-se lung la dânsa, i-a zis cu o privire lină şi prea milostivă: „Bucură-te preaiubita Mea fiică, că ceea ce doreai, acum ai văzut”.

Acestea zicând Stăpânul, s-a făcut nevăzut.

Atunci, prea buna fecioară, cunoscând cum că a fost Stăpânul Hristos, s-a rănit cu dragostea Lui şi a mulţumit milostivirii Lui, că a primit cererea ei şi a ascultat-o şi a veselit-o cu Dumnezeiasca Lui venire.

Şi aşa de tare a rămas întipărită în mintea ei amintirea acelei veniri a Stăpânului Hristos, încât totdeauna cugeta şi se gândea la El cu atâta dulceaţă şi desfătare, încât rămânea de multe ori în dumnezeiasca uimire.

Deci, în feciorie şi curăţie petrecând, s-a mutat din viaţa cea vremelnică, ducându-se întru fericirea cea veşnică.

(more…)

Read Full Post »

Ce este meditaţia? Cum funcţionează mintea umană în timpul meditaţiei? Ce tipuri de transformări cunosc sufletul şi intelectul unui om care o exercită regulat şi pentru o perioadă îndelungată de timp? Cum este utilizată de către guruşii contemporani şi, în general, de către organizaţiile new age-iste? Ce rol joacă în planurile lor? În sfârşit, are ea vreo legătură cu rugăciunea creştină?

Ne vom strădui să conturăm răspunsurile la aceste întrebări prin apel la învăţăturile guruşilor înşişi şi, mai cu seamă, la practicile lor – care sunt cu mult mai grăitoare decât cuvintele.

Mă voi opri, în cele ce urmează, asupra a trei practici distincte pe care le-am experiat personal. Ele sunt promovate de trei organizaţii diferite care împânzesc în momentul de faţă majoritatea ţărilor lumii occidentale. Imaginea fiecărei organizaţii este diferită.

Cea dintâi, intitulată generic Mind Control, îşi revendică o filiaţie ştiinţifică, adaptată mentalităţii apusene contemporane, vizând racolarea unei palete largi de adepţi.

A doua organizaţie, cea a gurului Shri Chinmoy, a acordat hinduismul cu preocupările tânărului occidental, promovând meditaţia îmbinată cu muzica, gimnastica, sportul, pictura. Centrul organizaţiei şi principalul sediu al gurului se află în New York.

A treia organizaţie, cea a gurului Satyananda, având ashramul central în Mongyr (India), îşi conservă mai riguros identitatea hindusă şi evoluează astfel cu o imagine mai „exotică“ şi mai autentic indiană pe piaţa religioasă. Totuşi, pentru o promovare mai eficientă, îşi revendică statutul de „Universitate Yoga“.

Toate cele trei organizaţii constituie mici segmente ale mişcării universale New Age (Noua Eră), printre ale cărei obiective majore se înscriu distrugerea caracterului creştin al societăţilor occidentale şi impunerea concepţiilor orientale despre om, lume şi Dumnezeu. Noua Eră pregăteşte sub toate aspectele contextul propice apariţiei unui nou lider religios mondial care va instaura o religie mondială unică şi în cele din urmă se va proclama pe sine Dumnezeu, instaurându-şi dictatura politică şi religioasă absolută. Este cel pe care poporul evreu îl aşteaptă ca „Mesia“, iar Evanghelia îl numeşte Antihrist. Apariţia, dominaţia temporară şi sfârşitul lui Antihrist au fost profeţite de însuşi Hristos, de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, de Sfântul Apostol Pavel şi de mulţi alţi sfinţi creştini.
(more…)

Read Full Post »

mecanisme_inrobire_MISA– Un fost membru al Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA), in prezent medic psihiatru la Spitalul Universitar din Reims, Franta descrie inceputurile si evolutia acestei organizatii, dar mai ales modul in care adeptii lui Gregorian Bivolaru erau transformati in supusi credinciosi

Talentul lui Bivolaru
Talentul lui Grig Bivolaru a fost de a gasi o reteta de mare succes pentru Romania de la inceputul anilor ’90. MISA era un proiect de transformare personala asociat unei sexualitati deosebite. Iti oferea sentimentul de a avea o priza pe destinul tau in anii aceia in care eram confruntati cu pierderea tuturor reperelor si absenta sau neclaritatea perspectivelor. A reprezentat, totodata, un demers de reclasare sociala, o tentativa de a compensa decalajul dintre capitalul cultural si intelectual pe care il detineam (meserie, studii superioare etc) si statutul social pe care il avea fiecare si pe care il percepeam inferior capitalului intelectual. Esecul relativ al acestei reclasari s-a manifestat in orientarea apocaliptica a unora dintre noi, cei ce am aderat la teoria conspiratiei si am participat la meditatiile pentru salvarea planetara.

Omul Bivolaru era carismatic si credea in misiunea lui spirituala. Era determinat si reusea sa ne comunice aceasta determinare. Ne-a propus desavarsirea prin sexualitate. Succesul a fost imediat. Caci Grig Bivolaru a surfat pe setea de libertate sexuala din Romania anilor ’90. Care a fost pe masura constrangerilor din anii ’80: absenta contraceptiei, avortul pedepsit cu inchisoare, sarcini nedorite, record de mortalitate materna pentru o tara europeana (prin hemoragie sau infectie in urma unor avorturi artizanale). Mesajul sau de "eliberare" a intalnit si a fost purtat de setea noastra de libertate din acei ani.
(more…)

Read Full Post »

Noţiunea

În concepţia creştină diavolul este personificarea Răului, având ca determinare primordială orgoliul. E vorba de pietrificarea în rău a îngerilor de lumină, care datorită mândriei, au devenit generatori ai rpului, exercitând asupra omului trei acţiuni negative: 1. îl împing în ispita păcatului; 2. tulbură minţile oamenilor, aduc maladiile mentale; 3. exercită puteri şi asupra lumii materiale din jur, aducând tot felul de necazuri şi nenorociri.

Faptul ca diavolul incita la rau, despre persoanele pornite sa faca rau altora, manifestand chiar o satisfactie sadica in acest sens, se spune ca sunt “spirite diabolice”. De fapt insasi sintagma “diabolic” indica etimologic “actiunea dusmanoasa spre vatamare”.

Pe plan moral se poate stabili o legatura cauzala intre pacatul devenit patima si prezenta ispitei diavolului spre rau. Omul devine in patima vinovat, fiindca nu s-a opus ispitei, desi putea sa o faca si chiar sa o biruiasca.

Patima rezultata din pacat are un caracter moral, in sensul ca iti anuleaza libertatea si vointa de actiune, inrobindu-te sub puterea ei dominanta. La fel si ratiunea este subjugata, dar nu anulata. In patima omul isi pierde numai in parte discernamantul. El poate oricand avea licarirea de lumina care sa-l duca la realitatea autentica a vietii sale. Dar patima poate servi posesiei demonice atunci cand omul decade din starea de har si devine -mort- fata de Dumnezeu.

Posesia demonica intra in adancul fiintei rationale, mai ales pentru cei daruiti cu vointa proprie diavolului, cum este, de pilda, cazul lui Iuda, despre care Mantuitorul spune ca “este diavol” (Ioan 6, 70) sau al vrajitorului Elimas, despre care Sfantul Apostol Pavel spune ca este “fiul diavolului” (Fapte 13, 10). Cei posedati fara voia lor sunt victime. Mintea lor este intunecata prin posesie demonica, incat puterea vointei lor este anulata.
(more…)

Read Full Post »

- Ucenicul: Fă-mă să înţeleg întocmai şi în amănunt cele despre înşelare! Ce este înşelarea?

Stareţul: Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, pâna la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare (Începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon Noul Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării.

Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, 14-32). Să ne facem ai acestui Adevăr prin credinţa în El; să strigăm prin rugăciune către acest Adevăr – şi El ne va scoate din prăpastia amăgirii de sine şi a amăgirii de către demoni.

Jalnică este starea noastră. Ea este temniţa din care ne rugăm să fie scos sufletul nostru, “ca să se mărturisească numelui” Domnului (Ps. 141, 7). Ea este acel pământ întunecat în care a fost surpată viaţa noastră de către vrăjmaşul care ne pizmuieşte şi ne prigoneste (Ps. 142, 3). Ea este cugetarea trupească (Rom. 8, 6) şi ştiinţa cea cu nume mincinos (1Tim. 6, 20), de care a fost molipsită întreaga lume, care nu-şi recunoaşte boala, numind-o sus şi tare sănătate înfloritoare. Ea este “trupul şi sângele”, care “nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15, 50). Ea este moartea veşnică, tămăduită şi nimicită de Domnul Iisus, Care este “învierea şi Viaţa” (Ioan 11, 25). Astfel este starea noastră. Priveliştea ei este o nouă pricină de plâns.

Cu plângere să strigăm către Domnul Iisus ca să ne scoată din închisoare, să ne tragă din prăpăstiile pământului, să ne smulgă din fălcile morţii. “Domnul nostru Iisus Hristos”, spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, “de aceea S-a şi pogorât la noi, pentru că a vrut să ne scoată din robie şi din cea mai amarnică înşelare” (Începutul Cuvântului al 3-lea).
(more…)

Read Full Post »

Preotul, Parintele Filip, a inceput convorbirea:

- In predica, spuse el, ati vorbit de trei trepte ale vietii duhovnicesti, care sunt curatirea, luminarea si indumnezeirea. Cred ca ati scris despre asta si in carte. Ati mai spus, daca nu ma insel, ca prin metoda evlaviei ortodoxe suntem vindecati si astfel putem ajunge sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Aceasta imi aminteste de ceea ce ati scris in Psihoterapia ortodoxa, anume ca Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta, si ca ea trebuie privita numai in acest fel. As vrea sa va intreb: Cum ati ajuns la aceasta concluzie ? Este o invatatura a Sfintilor Parinti sau o concluzie si un gand propriu ? Socotesc intrebarea absolut necesara, pentru ca am obosit de atata gandire teologica individuala. Fiecare face speculatii, pornind de la subiecte teologice si duhovnicesti, pana intr-atat incat se ajunge la o mare confuzie. Cum ati ajuns la aceasta concluzie ?

Cum am ajuns la concluzia ca Ortodoxia este un tratament vindecator

- Da, sunt intr-adevar dator cu niste explicatii. Trebuie sa recunosc ca eram foarte dezamagit de moralismul ce precumpanea la multi crestini. Si cand spun moralism, nu inteleg nicidecum moralitatea – pe care o respect, caci pana si trupul trebuie sfintit si curatit; ci inteleg mentalitatea conform careia trebuie sa vedem toate lucrurile in chip exterior si trupesc. Fariseii din vremea Mantuitorului aveau principii morale si idei de acest fel; totusi n-au fost in stare sa-L primeasca pe Hristos. Chiar si acum ma intristez la gandul ca in Biserica precumpanesc atatea conceptii diferite.

(more…)

Read Full Post »

În timpul vieţii, Desanca Nicolai le-a prezis „ucenicilor“ săi că sfârşitul lumii va veni în acest an, de Paşte. „Speriaţi“ de timpul scurt care ne-a mai rămas la dispoziţie, ne-am hotărât să intrăm în Templul său de pe strada Porumbiţei, care îşi continuă activitatea şi după moartea celei care a înfiinţat secta nicolaiţilor, după numele său de familie Nicolai. Intrăm într-o curte cu mai multe statui, dintre care vreo două o întruchipează pe „doamna lumina“. Multă lume venită din toate părţile ţării se închină acestora, după care pătrund cu o adâncă pioşenie în faimosul „Templu“. Cu părere de rău că nu avem voie cu aparate foto la noi, intrăm şi ne aşezăm cuminţi pe una din bănci. Interiorul este într-un „stil“ ecumenic, amestecănd mai multe curente religioase: catholic, neoprotestant şi orthodox. „Altarul“ are în centrul său …un scaun modern de birou, pe care se află un tablou cu chipul „maicii“. Toţi cei ce intră, au obligaţia de a se prosterna în faţa scaunului şi de a se ruga la fotografie. „Scăpăm“ cumva de scaun şi ne aşezăm lângă o tânără, de la care sperăm să obţinem mai multe informaţii. Ne spune că e venită tocmai de la Braşov împreună cu mama sa. „Cum reuşim să strângem ceva bani, venim la Arad pentru a participa la slujbele de aici şi pentru a căpăta lumină. Stăm în gazdă şi rămânem câteva săptămâni“. Am întrebat-o ce ştie despre „apartenenţa la divinitate“ a Desancăi şi a fiului său – Oliver. „Atât doamna este Dumnezeu, cât şi Oliver. Amândoi sunt“, ne lasă cu gura căscată tânăra credulă.

Despre ceilalţi enoriaşi prezenţi, la prima vedere, ce să spunem… Păreau oameni normali. Ce ne-a surprins neplăcut a fost prezenţa multor tineri. Toţi erau tăcuţi. În încăpere domnea o linişte apăsătoare. Peste două sute de oameni luam parte la ceremonia, desfăşurată în fiecare după-masă în „templul” de pe str. Porumbiţei, la intrarea în care există o plăcuţă cu inscripţiile unui PF. Se face linişte. Nimeni nu mai rosteşte un cuvânt. O voce, ne îndeamnă să închidem ochii, pentru a primi… lumina. Sentimente contradictorii ne cuprind: curiozitate, teamă şi chiar milă faţă de cei cărora poate nu le-a fost dat să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. O lume atât de… normală, la prima vedere, închinându-se la… nimic. Oameni care cred cu tărie, pe faţa cărora se prelingeau lacrimi în timpul rugăciunilor către Desanca ne-au primit în rândurile lor, mulţumiţi că au parte de noi adepţi.
(more…)

Read Full Post »

Motto:
“Ei (preotii) trebuie să învete pe poporul Meu a deosebi ce este sfînt de ce nu este sfînt si să le lămurească ce este curat si ce este necurat. În pricinile nehotărîte, ei trebuie să ia parte la judecată si vor judeca după asezămintele Mele si legile Mele vor păzi…” (Iezechiel 44.23-24)

Să luăm aminte! “… multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amăgi pe multi” (Matei 24.11).

Cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos avertizează întreaga omenire despre pericolul căderii în amăgirea spirituală pe care diavolul, de la-nceput, a urmărit s-o realizeze pe pămînt. Cu atît mai actuale sunt aceste cuvinte în zilele noastre cu cît diavolul si-a înmultit metodele satanice de amăgire, căci “diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită” (1 Petru 5.8).

În confuzia generală a lumii de azi, cînd valorile sunt amestecate si răsturnate în fel de fel de sincretisme filosofic-spiritiste, aparitia unei cărti trece aproape neobservată de lumea oficială a culturii si spiritualitătii românesti. Fără să aibă binecuvîntarea Bisericii “Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (1Timotei 3.15), si deci acreditarea cea mai autorizată în fata publicului cititor, cartea “Icoane făcătoare de minuni si vindecători din Romînia”, apărută la Total Press în 1997, este o veritabilă capcană pentru crestinul ortodox, care mai caută uneori “semne si minuni” pentru întărirea sa în credintă.

Cu toate că multi români se declară crestini ortodocsi, care tin la traditia si cultura noastră strămosească, evlavia majoritătii dintre ei este deviată spre false forme de credintă. Mai mult, există amestecată în motivatia lor religioasă o anumită obsesie terorizantă a farmecelor si a făcăturilor necurate, care deseori îi paralizează în demersul lor rational si constient către Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu, liberă si constientă, astfel, este dispretuită si chiar înlocuită cu o relatie contractuală cu El, relatie marcată pregnant de o frică de natură ocultă.
(more…)

Read Full Post »

Dorim sa tragem un semnal de alarma asupra principalelor curente New Age care dupa Revolutie si-au facut loc nestingherite in societatea romaneasca, si care profitind de legislatia ingaduitoare si de somnolenta teologilor, au prins radacini adinci in sufletele si mintile oamenilor inselati de dinsii.

Cazul Pucioasa este un exemplu tipic de erezie New Age, care sub statutul de biserica particulara, intruneste un amalgam de concepte din mai multe religii, straine de duhul ortodox, dar care are pretentia de sfintenie, autointitulindu-se Noul Ierusalim. Acestia cred ca de acolo va incepe Mintuitorul judecata sa asupra lumii si ca romanii sunt poporul ales de catre Dumnezeu, uitind ce spune Mintuitorul “Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura” (Marcu 16, 15).

Cazul Valentina este exemplul tipic de sarlatanie duhovniceasca, ce ofera diagnostice si tratamente de la distanta, viziuni si retete dubioase, care atrag pe cei creduli si necredinciosi in mrejile vindecarilor demonice si inrobirii duhovnicesti. Trebuie amintit ca in afara bisericii ortodoxe lucreaza duhurile inselarii demonice sub forma de energii, entitati, spirite bune, de obicei populatia neinformata inculta cazind cu usurinta victime unor asemenea practici ce se prezinta ca fiind de la Dumnezeu. Si dupa cum corb la corb nu-si scoate ochii, iata ce a afirmat Valentina despre yoghinul Bivolaru: “Este de ajuns sa-l privesti, ca sa-ti dai seama de lumina din el” – fara comentarii.

Maica Sofronia ataca credinta dinlauntrul ei, ca una ce face parte din cinul monahal. S-a facut remarcata prin cartile despre tratamente naturiste si retete culinare. Problema apare acolo unde se face o referire explicita la descintece ce pot inlatura din viata omului toate “facaturile cele rele ale oamenilor rai”. Atunci ce rost mai au rugaciunea si postul lasate de Hristos, atita timp cit omul se poate des-vraji singur prin niste incantatii mistice imprumutate din arsenalul vrajitoresc?

Gregorian Bivolaru este un caz tipic de yoghin ajuns intr-o stare avansata de posedare demonica (demonul desfriului) care practica perversiuni sexuale in grup, amintind prin acestea de Sodoma si Gomora, cetatile biblice arse de Dumnezeu. Ba mai mult, urinoterapia si extazul urinar spurca trupul uman pe care Dumnezeu l-a destinat a fi templu al Sfintului Duh. Este evident ca practicile si invataturile lui Bivolaru sunt categoric antievanghelice, antihristice.
(more…)

Read Full Post »

Doctrina multimilenara, doctrina despre reincarnare sau transmigratia sufletului, numita si metempsihoza, este specifica experientei religioase indiene si sta la baza a patru religii orientale: hinduismul, jainismul, budhismul si sihismul.

Aceasta doctrina, numita samsara, nu poate fi inteleasa pe deplin fara a cunoaste doctrina karman – legea faptelor si fara a intelege starea de eliberare spre care se indreapta fiecare adept al religiilor amintite. Doctrinele despre karman si samsara sunt strans legate intre ele si sunt un leit-motiv specific oriental.

Colonizarea Indiei de catre englezi, incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea, a dus la cunoasterea textelor religioase indiene, care i-au fascinat pe europeni in secolul al XIX-lea. Asa au aparut scolile de traducatori ai textelor sacre indiene. Odata cu traducerea textelor sacre in limba engleza, germana si franceza s-a dezvoltat si interesul pentru descifrarea credintelor religioase si ideilor filosofico-religioase orientale. Astfel a devenit o moda discutia despre reincarnare, dar a starnit si interesul filosofilor europeni.

Patrunderea in secolul al XX-lea in Europa a sectelor de factura orientala, pe terenul pregatit prin cunoasterea doctrinelor orientale, de catre filologi, filosofi si istorici ai religiilor, a facut ca doctrina despre reincarnare sa dobandeasca noi valente si s-a mers pana acolo incat s-au cautat argumente pentru reincarnare si in Biblie. Asa s-a ajuns ca nenumarati crestini sa fie atrasi, si sa propage chiar, credinta in aceasta doctrina.

1. Trasaturile doctrinei despre transmigratia sufletelor

In India traditionala credinta in renasterile succesive apare ca ceva, intr-un fel, subinteles. Aceasta inseamna ca ea nu este niciodata rezultatul unui efort de gandire sau de cautare spirituala, ci se infatiseaza ca opusul unei atitudini imbratisate in mod constient si liber, cu titlu personal, de cineva anume.

Oamenii sunt crescuti in aceasta credinta cu care se obisnuiesc de la cea mai frageda varsta, asa incat ideea de a o pune la indoiala le ramane straina tot timpul vietii. De fapt, pentru ei, este vorba mai mult de o certitudine sensibila decat de un articol de credinta.

(more…)

Read Full Post »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

De foarte multe ori vrem să ducem mesajul creştin celorlalţi, dar îl ducem în aşa fel încât noi suntem mulţumiţi că ne-am făcut datoria, că ne-am rostit poezia creştină, iar ceilalţi sunt oarecum plictisiţi pentru că mărturia noastră nu i-a atins. Printr-o astfel de misi­u­ne, care nu ajunge la celălalt, nu numai că ne pierdem tim­pul, dar ne şi agonisim osândă în faţa lui Dumnezeu.

Ascultând Evanghelia din Duminica Fiului risipi­tor, fiecare dintre noi suntem mai mult sau mai puţin puşi pe gânduri şi ne întrebăm în mod firesc: cine este fiul ri­si­pi­tor? De foarte multe ori reuşim să găsim fii risipitori nu­mai între cunoscuţii noştri, între diferiţii păcătoşi pe care-i vedem lăudându-se cu păcatele lor la televizor sau pe între cei pe care îi vedem lăudându-se prin diferite ziare cu orgiile pe care le fac.

În momentul în care considerăm că fiul risipitor este numai celălalt dovedim că nu-l cunoaştem pe Dum­nezeu. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, ne dăm seama că şi noi suntem fii risipitori, chiar dacă încercăm să mergem pe calea Bisericii. Şi noi suntem fii risipitori chiar dacă ne spovedim, chiar dacă ne împărtăşim, chiar dacă postim, chiar dacă ne rugăm zi de zi.

În momentul în care ne dăm seama de neputinţele noastre şi de ne-desăvârşirea noastră, în momentul acela Îi facem loc lui Hristos în viaţa noastră, în inima noastră şi în sufletul nostru. În momentul în care Hristos S-a sălăşluit în inima noastră, atunci începem să ne dăm seama cu ade­vărat câtă nevoie are aproapele nostru de mărturia creştină. Începem să ne dăm seama cât de tare suferă aproapele nos­tru pentru că nu-L cunoaşte pe Hristos şi atunci, în mod firesc, în inima noastră apare dorinţa de a da mărturia cea bună.

Am ales ca temă pentru întâlnirea noastră convertirea pentru că, din păcate, numărul con­vertirilor la Ortodoxie este destul de mic. Dacă am face o comparaţie, de exemplu, cu Franţa zilelor noastre, în care con­vertirile la islam au loc în număr mare, ar trebui să ne dăm seama că, dacă în Franţa mărturia ortodoxă ar fi fost mai puternică, mai vie, mai convingătoare, atunci Franţa ar fi tins a deveni o ţară ortodoxă şi nu o ţară musulmană, aşa cum arată statisticile. Precum ştiţi, catolicii din Franţa sunt speriaţi de înflorirea credinţei în Mahomed.

Ce este convertirea? Este trecerea de la o viaţă pus­tie, de la o viaţă stearpă, de la o viaţă tristă, de la o viaţă de păcat sau de la o viaţă de erezie, sau şi păcat şi erezie, la viaţa în Biserică. Viaţa în Biserică e cel mai frumos lucru cu putinţă.
(more…)

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 131 other followers