1. Cinstirea Sf. Cruci
| Obiecţia sectantă | Explicaţia sau interpretarea contextuală |
| Unul dintre cele mai importante obiecte de cinstire a creştinilor, dar contestat cu violenţă de adepţii sectari, este Sf. Cruce: Inchinarea la cruce este idolatrie (Ies. XX, 2-5); Dumnezeu a oprit inchinarea la şarpe (IV Regi XVIII, 1-4); crucea este semnul blestemului (Deut. XXI, 22; Gal. III, 13) şi obiect de batjocură, fiindcă pe aceasta s-a răstignit Hristos… | Aceeaşi confuzie gravă în mintea sectanţilor, nefiind în stare să deosebească cinstirea de închinare.
Dovadă: poporul biblic nu înţelegea semnificaţia şarpelui de aramă şi a început să i se închine. Crucea este semn al pedepsei pentru cei vinovaţi. Hristos a suferit răstignirea pentru păcatele noastre… |
| Alţi sectanţi ce respectă obiectul arată: Trebuie cinstită numai crucea răstignirii nu şi alte cruci… | Se cunosc mai multe feluri de chipuri de cruci (greacă, latină, închisă etc.), dar nu contează forma sau materialul din care este facută ci, pentru evlavie şi credinţă, noi cinstim Crucea ca altar de jertfă a Mântuitorului… |
| Unii cu viclenie acoperită sunt mai îngăduitori: Crucea trebuie să fie în inimă nu în exterior… | Orice creştin ştie că ce văd ochii precis crede şi inima. Crucea este o dovadă a existenţei Bisericii. În forma ei s-au ridicat altarele creştine, mai ales după descoperirea şi înălţarea ei (la data de 14 septembrie anul 327 e.n.). De altfel, astăzi, în lumea protestantă, există o “teologie” a crucii şi toţi creştinii, indiferent de confesiune, recunosc semnul lui Hristos, crucea. |
2. Semnul Crucii
| Obiecţia sectantă | Explicaţia sau interpretarea contextuală | Dreapta mărturie. Învăţătura ortodoxă |
| Nici semnul, gestul exterior, nu scapă ochiului ager al sectantului: N-avem nevoie de “slujirea mâinilor omeneşti” (Fapte XVII, 24), ci închinarea trebuie făcută în duh şi în adevăr (Ioan IV, 23-24), deci “semnele” făcute sunt împotriva Bibliei, inclusiv semnul crucii. | “Facerea mâinilor” aici se referă la temple şi capişte vechi în care păgânii credeau că locuieşte zeitatea lor sau îşi pot ţine zeul închis “să nu-l adore” sau să-l fure alţii.
Slujirea şi închinarea în duh este o cerinţă a credinţei. Cei curaţi cu inima văd pe Dumnezeu (Matei V, 8), cei nevinovaţi în cuget, curaţi la minte, cu mâini nepătate şi care n-au luat în deşert sufletul lor vor primi binecuvântare (Ps. XXIII, 3-5). Semnul crucii nu-i înlocuirea lui Dumnezeu sau substituirea credinţei, ci ajutor în urcuşul spre mântuire. |
Sfânta Cruce este cinstită ca un obiect folosit de Mântuitorul. Dacă haina Sa făcea minuni (Matei IX, 20), cu atât mai mult altarul Său de jertfă (Evr. IX, 28)…
Ea a fost profeţită în V. Testament făcând chiar vindecări:
A fost cinstită de Sfinţii Apostoli ca putere a lui Dumnezeu (I Cor. I, 18), lauda apostoliei (Gal. VI, 14). Crucea pentru creştini este arvuna împotriva diavolului Puterea lui Dumnezeu pentru noi, nebunie pentru păgâni, sminteală pentru iudei (I Cor. I, 23-24). Crucea este şi semn de binecuvântare, săvârşit în Vechiul Testament de către Iosif (Facere XLVIII, 13-14), Moise (Iesire XVII, 11-12), Psalmist (Ps. XLIII, 5); În N. Testament se cinsteşte semnul prin: binecuvântarea copiilor (Marcu X, 16) şi apostolilor (Luca XXIV, 50), transmiterea succesiunii în credinţă şi succesiunii apostolice prin punerea mâinilor cruciş (Fapte VI, 6; XIX, 5-6) etc. Crucea este “arătare” la Judecata de apoi ca semn al Fiului omului (Daniil VII, 13; Matei XXIV, 30). Constantin cel Mare a folosit crucea pe steaguri. Crucea, alături de evanghelie, este semnul jurământului şi dreptăţii. Multe drapele ale popoarelor au crucea în diferite chipuri ca însemn: Grecia, Marea Britanie, ţările nordice, Noua Zeelandă etc. |
sursa: “SECTOLOGIE sau Apararea Dreptei Credinte”
de P.I. DAVID, 1999
