Cuviosul Moise Faranitul s-a nevoit în secolul al IV-lea, vreme de 73 de ani, în pustia Sinai. Era cu adevărat un al doilea prooroc Ilie, căci şi el primea îndată tot ce cerea de la Dumnezeu.
În Postul Mare se închidea în peştera lui, luând cu el doar douăzeci de curmale şi o cană cu apă. Până în Joia Mare nu primea pe nimeni. Singura lui lucrare în perioada aceasta era rugăciunea neîntreruptă.
Într-unul dintre Posturile Mari, unul dintre domnitorii ismaeliţi ai regiunii, care se numea Vedian, a fost demonizat. Rudele şi prietenii lui l-au luat şi au plecat spre cuvios, crezând că el îl va putea tămădui.
Însă, când s-au apropiat, ajungând la două sute de metri de peştera lui, demonul l-a aruncat la pământ pe bolnav şi a început să strige cu putere:
- Ah, cât de mult mă împinge şi mă izgoneşte! De atâţia ani mă străduiesc, dar n-am putut câtuşi de puţin să-l împiedic pe acest bătrân ticălos să-şi facă rugăciunea şi canonul!
Şi, spunând acestea, a ieşit din bolnav. Vedian, tămăduit de-acum, împreună cu însoţitorii săi, au crezut în Hristos şi au fost botezaţi mai târziu chiar de către cuviosul Moise.
din “Demonii şi lucrările lor”, Editura Egumeniţa şi Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 415, după cartea Sinaxarul tuturor Sfinţilor Sinaiţi, Editura Fundaţiei Muntelui Sinai, Atena, 1998
