O nouă aşa-zisă disidenţă, intitulată “Biserica Ortodoxă Secretă” – B.O.S., sau “Biserica Ortodoxă Ascunsă a Maicii Domnului”, ce reclamă că ar fi desprinsă din biserica strămoşească, şi-a făcut simţită prezenţa în ţara noastră în ultimii ani.
Fondată de un anume Constantin Dogaru, originar de prin Vaslui, “teolog” în virtutea fostei sale ocupaţii, de maistru în discipline tehnice la Liceul Industrial nr. 1 din Tecuci, judeţul Galaţi, B.O.S. îşi propune nici mai mult nici mai puţin decât “reformarea ortodoxiei”.
Nici nu mai punem întrebarea legitimă de ce ar fi nevoie ca ortodoxia să fie reformată, ci ne întrebăm la îndemnul cui? Cât ar părea de nelalocul lui, răspunsul este simplu: la ordinul “Sfintelor Personalităţi Cereşti”, unite în “Consiliul Divin de Administrare a Universului”, “comunicat” lui Dogaru (numit de adepţii săi chiar “Înalt Comunicator”)!!!
Cum o comunica “Înaltul” cu Personalităţile Cereşti nu ştim, dar cert e că o face foarte des, iar mesajele le tipăreşte într-o sumedenie de cărţi pe care le publică ici-colo, majoritatea părând copiate după cele ortodoxe. Cartea de căpătâi a B.O.S., scrisă de Dogaru, e chiar impresionantă, având cam la o mie de pagini în format A4, şi se numeşte “Ţara Sfântă Ortodoxă România – Biblia Maicii Domnului în România”. În această carte suntem îndemnaţi să credem că, ţara noastră are un rol principal într-o nouă organizare a lumii, deoarece, în viziunea lui Dogaru “Ţara Sfântă se va întinde din România în tot mapamondul”.
Bineînţeles că forma actuală de guvernământ nu este potrivită pentru acest plan măreţ, noua conducere urmând să fie formată din 7 preoţi ai B.O.S., printre ei figurând şi – uimitor, nu? – chiar Constantin Dogaru în persoană.
Pe lângă dorinţa de mărire (ori “preamărire”) a liderului, pe lângă asumarea falsă a titulaturii de preot ortodox pe lângă cea de profesor (de lucru manual?), pe lângă faptul că “hirotoneşte” în dreapta şi în stânga “preoţi” şi “preotese”, “arhierei” şi “arhieriţe”, este ciudat că unii oameni se lasă impresionaţi de acest “comunicator” şi de colaboratorii săi, şi îi cumpără scriiturile distribuite la sume astronomice comparativ cu preţurile la care poţi găsi în librării literatură science-fiction consacrată şi eventual, premiată cu Nebula sau Hugo. Pentru că asta sunt tipăriturile individului, S.F. în toată regula, dar de o proastă calitate, datorată în mare parte limbajului sărac, abordări aberante ale unor teme ş. a.
Unde mai pui faptul că mesajele “transmise” de “îngeri” cu nume total ridicole, precum Harpsandarius, Hantrics, Fritzman, Fuziman, Uraganus, Muzicescus, Antifrigus, Marcelus-Fetus-Amin, Grozavenum, Dreptymm, Vestigyann (care poate unui psiholog i-ar spune câte ceva despre frustrările amicului nostru), sunt pline de ură şi venin chiar împotriva creştinilor, nu avem de ce să ne mirăm că autorul nu doreşte nici mai mult nici mai puţin decât distrugerea iudaismului. Oare ce o avea cu evreii? O fi lăsat vreun tânăr de această naţie corigent pentru că nu i-a dat “dreptul”, iar tânărul l-o fi reclamat la conducerea liceului?
Mai mult, “autorul” face vorbire în “scrierile” sale de “misiunea încredinţată de Dumnezeu Rusiei, de a unifica lumea sub credinţa ortodoxă”. Iar Rusia. Din nou unificare sub tutela ei. Parcă românilor nu le-a ajuns atâta amar de vreme sub ruşi şi sub comuniştii eliberatori veniţi de pe la ei.
Nu vreau să se înţeleagă că autorul nu e conştient de corupţia unor preoţi ortodocşi, sau că se împotriveşte libertăţii de exprimare. Dar enormităţile promovate de Dogaru te îndeamnă la replică, chiar dacă, la fel ca şi el, nu ai pregătire teologică. Unde mai pui că “Înaltul Comunicator” s-a înhăitat cu un răspopit, “Mitropolitul Bisericii Creştin-Ortodoxe Române” – B.C.O.R. – Ioan Preoteasa, făcut “arhiereu” de “ruşii albi” (din nou omniprezenţii “vecini”), cunoscut ca un cal breaz pe la Patriarhie pentru scandalurile pe care le provoacă pe unde trece (Rugineşti vă sună cunoscut? Sau Copăceni din judeţul Ilfov?). Iar, din câte s-au văzut, “ruşii albi” s-au unit anul acesta cu Biserica Ortodoxă Rusă. Asta înseamnă că avem “mitropolit rus” la noi în ţară, iar biserica noastră şi autorităţile statului dorm, până se vor găsi faţă în faţă cu un fapt împlinit. Ce-or să facă atunci, vom vedea.
Cei doi caută să-şi facă cuib aici, la noi, în Vrancea. Au reuşit să-l atragă pe fostul preot de la Parohia Rugineşti 1, Dumitru Poiană, iar în Adjud, Dogaru este ajutat de “arhieriţele” Reta Miron, care a lucrat la un magazin din Piaţa Centrală, şi Olimpia Ciobotaru, croitoreasă, dar şi de “preotul” Viorel Gabor, pensionar, fost angajat al depoului C.F.R., persoane cu o “adâncă pregătire teologică” şi “pline de har divin”.
Pe “capii” B.O.S. din Adjud i-a vizitat însuşi “supremul lider” al noii biserici, Dogaru, împreună cu care au ţinut o slujbă în toată regula (îmbrăcaţi în veştminte albe, cu odăjdii şi reverende) în apartamentul Retei, ceremonial efectuat, cum altfel decât în mod … “secret”.
Cazurile Dogaru şi Preoteasa au fost mediatizate în cotidianele locale, precum şi în cele centrale, dar până în prezent autorităţile statului nu au luat măsuri împotriva acestor doi preoţi închipuiţi, care atrag în continuare neştiutori (cărora le cer bani şi câte şi mai câte) în grupările ilegale pe care le conduc. Iar popii noştri ortodocşi, uitând că trebuie să-şi păstorească atent şi cu devoţiune “mioarele”, nu le povestesc enoriaşilor despre căile greşite pe care o apucă cei care se duc spre B.O.S. sau B.C.O.R..
