— Las’, măi Ştefane şi Smărănducă, nu vă mai îngrijiţi atâta; că azi e duminică, mâine luni şi zi de târg, dar marţi, de-om ajunge cu sănătate, am să iau nepotul cu mine şi am să-l duc la Broşteni, cu Dumitru al meu, la profesorul Nicolai Nanu de la şcoala lui Baloş, şi-ţi vedea voi ce-a scoate el din băiat; că de ceilalţi băieţi ai mei, Vasile şi Gheorghe, am rămas tare mulţumit cât au învăţat acolo. De douăzeci şi mai bine de ani, de când port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbuşul. Ce folos că citesc orice carte bisericească; dacă nu ştii a însemna măcar câtuşi de cât, e greu. Însă de când mi-au venit băieţii de la învăţătură, îmi ţin socoteala ban cu ban şi huzuresc de bine; acum zic şi eu că poţi duce vornicia pe viaţă, fără să te simţi. Zău, mare pomană şi-a mai făcut Alecu Baloş cu şcoala ceea a lui, cine vrea să înţeleagă! Şi, Doamne, peste ce profesor înţelept şi iscusit a dat! Aşa vorbeşte de blând şi primeşte cu bunătate pe fiecare, de ţi-i mai mare dragul să te duci la el! Ferice de părinţii care l-au născut, că bun suflet de om este, n-am ce zice! Şi mai ales pentru noi, ţăranii munteni, este o mare facere de bine. Când am venit eu cu tata şi cu fraţii mei, Petrea şi Vasile şi Nică, din Ardeal în Pipirig, acum şasezeci de ani trecuţi, unde se pomeneau şcoli ca a lui Baloş în Moldova? Doar la Iaşi să fi fost aşa ceva şi la Mănăstirea Neamţului, pe vremea lui mitropolitu Iacob, care era oleacă de cimotie cu noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamţului, bunicul mâne-ta, Smărandă, al cărui nume stă scris şi astăzi pe clopotul bisericii din Pipirig. Ciubuc Clopotarul tot din Ardeal ştia puţină carte, ca şi mine; şi apoi a pribegit de-acolo, ca şi noi, s-a tras cu bucatele încoace, ca şi moş Dediu din Vânători şi alţi mocani, din pricina papistaşiei mai mult, pe cât ştiu eu. Şi atât era de cuprins, de s-au umplut munţii: Hălăuca, Piatra lui Iepure, Bărnariul, Cotnărelul şi Boampele, până dincolo peste Pătru-Vodă, de turmele şi tamazlâcurile lui. Şi se pomeneşte că Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă şi ospătat cu îndestulare. Şi se dusese vestea în toate părţile despre bunătatea şi bogăţia sa. Până şi Vodă cic-ar fi tras odată în gazdă la Ciubuc, şi întrebându-l cu cine mai ţine atâta amar de bucate, el ar fi răspuns: Cu cei slabi de minte şi tari de virtute, măria-ta. Atunci Vodă nu s-a putut stăpâni de mirare, spunând: Ia, aista-i om, zic şi eu; dear fi mulţi ca dânsul în domnia mea, puţină lipsă ar duce ţara la nevoi! Şi l-a bătut Vodă cu mâna pe umăr, zicându-i: Moşule, să ştii că de azi înainte eşti omul meu, şi la domnie ţi-i deschisă uşa orişicând. Şi de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Vodă, încât şi până astăzi un deal, în partea despre Plotunul, unde era mai mult aşezarea lui Ciubuc, se cheamă Dealul Omului. Pe acest deal, Smarandă, am fugit în vremea zaverei, cu mă-ta, cu tine şi cu frate-tău Ioan, de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secu şi apoi se îndreptară spre Pipirig, după jefuit. Iar pe soră-ta Ioana, de grăbit ce-am fost, o uitasem acasă, pe prispă, în albiuţă. Şi mă-ta, când a dat de copilă că nu-i, a început a-şi smulge părul din cap şi a boci înnăduşit, zicând: Vai de mine şi de mine, copila mea, au străpuns-o turcii! Eu însă m-am suit în vârful unui brad şi, cum am văzut că apucă turcii spre Plotinul, m-am azvârlit fără sine pe părul unui cal, am alergat acasă şi, când colo, am găsit copila teafără, însă răsturnată cu albiuţa de nişte porci, care grohăiau împrejurul ei, cât pe ce să o rupă. Iar pe la capătul albiuţei am găsit câteva rubele puse de turci, se vede, la capul copilei. Atunci am luat copila şi, de bucurie, nici nu ştiu când am ajuns cu dânsa la mă-ta, în Dealul Omului. Şi după ce mi-am venit puţin în sine, am zis şi eu în amărăciune, ca mulţi înainte de mine: cei care n-au copii nu ştiu ce-i necazul. Bună minte mai au unii, în felul acesta, de nu se însoară! Şi unul dintr-aceştia a fost şi Ciubuc mocanul, care, neavând femeie, nici copii, ce i-a venit mai târziu, de evlavia cea multă ce avea, sau din alte împrejurări, a închinat toată averea sa Mănăstirii Neamţului, şi el s-a călugărit, mai cu toţi haidăii lui, făcând multe pomeniri cât a fost în viaţă. Iar astăzi petrece în linişte lângă zidurile mănăstirii, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească întru împărăţia cerească! Căci şi noi ca mâine avem a ne duce acolo! Aşa-i că voi habar n-aveţi de toate aceste, de nu v-aş fi spus eu? zise bunicul oftând.
Amintiri din Copilărie
29 august 2008 by admin
Postat in Catolicism, Despre Biserica "Secretă", Islamism, Iudaism, Sionism, Evrei, Jidani, Mărturisitori, Neamul lui Dumnezeu | No Comments Yet
REPERE
Capitole
- Catolicism (128)
- Despre Biserica "Secretă" (52)
- Francmasonerie (143)
- Iad (52)
- Islamism (35)
- Iudaism, Sionism, Evrei, Jidani (207)
- Magie, Vrăjitorie (52)
- Mărturisitori (229)
- Neamul lui Dumnezeu (261)
- Profeţii despre România (44)
- Profeţii despre sfârşitul lumii (42)
- Secte, Culte, Mişcări (450)
- Adventişti (29)
- Astrologia, horoscopul, zodiile (20)
- Baptişti (38)
- Bioenergie, Qi Gong (30)
- Biserica „Ortodoxă“ Secretă (47)
- Ecumenism (183)
- Evanghelişti (31)
- Feminism (70)
- Harry Potter (17)
- Holocaust (96)
- Inochentiştii (12)
- Lucrătorul (lucrătorii) în Lumină (21)
- Martorii lui Iehova (41)
- Mormonii (20)
- New Age (104)
- NLP, Hipnoză, Autohipnoză, Sugestie, Autosugestie (37)
- Noroc (3)
- Noul Ierusalim (33)
- Oastea Domnului (23)
- OZN-uri, ufolatria (12)
- Paulo Coelho (4)
- Pavel Coruţ (25)
- Penticostali (38)
- Radiestezia (22)
- Reiki (25)
- Scientologie (27)
- Ucenicii (Turma) Sf. Ilie (13)
- Visarioniştii (13)
- Vladimireşti (22)
- Yoga, MISA, Tantra (62)
-
Din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi
Nu vă încredeţi în semne, în simţuri, în vise şi vedenii.
Să nu ai încredere nici în inima ta până nu-i despătimită.
Sf. Serafim de Sarov a zis: Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dobândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.
Imaginaţia este puntea dracilor către minte şi apoi către suflet.
Este mai de folos ca toată viaţa ta să-ţi cercetezi şi să-ţi plângi păcatele decât să stai de vorbă cu îngerii.
"Anatema este cel care crede că poate face ceva fără Iisus Hristos", adică din proprie voie se duce, încă viu fiind, cu trupul, sufletul şi mintea în Iad.
Fericitul Avva Antonie a zis: Marea putere a omului este să-şi pună propria greşeală în faţa Domnului şi să aştepte ispita până la ultima suflare.
Avva Pimen a zis: Dacă ai vedenii şi auzi voci nu spune aproapelui căci îi poţi stârni ispite.
Avva Or a zis: Când se strecoară în tine vre-un gând de orgoliu sau de trufie scrutează-ţi conştiinţa dacă ai păzit toate poruncile, dacă îi iubeşti pe duşmanii tăi şi te întristezi de necazurile lor, dacă te socoteşti un rob netrebnic şi cel mai mare păcătos dintre toţi. Şi atunci nu o să te crezi aşa mare ca şi cum le-ai fi făcut tu pe toate. Ştii doar că un asemenea gând distruge totul.
Avva Zenon a zis: Cine vrea ca Dumnezeu să-i asculte grabnic rugăciunea, de fiecare dată când se ridică şi întinde mâinile către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de a se ruga pentru sufletul său să se roage pentru sufletul duşmanilor lui. Purtându-se astfel, ori de câte ori Îl va ruga pe Dumnezeu Acesta îl va asculta.
Avva Theodotos a zis: Nu-l judeca pe curvar numai fiindcă tu te înfrânezi. Şi tu încalci legea, doar altfel. Întradevăr: cel care a zis nu preacurvi a zis şi nu judeca pe alţii.
Sf. Ioan Gură de Aur a zis: Darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci acestuia Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator.
Un ucenic l-a întrebat pe Părintele Cleopa:
- Ce este rugăciunea curată?
- Să zici cu gura, să înţelegi cu mintea şi să simţi cu inima.Părintele Cleopa a zis: Nu te poate schimba nimeni dacă ai în inima ta pe Doamne Iisuse Dar trebuie să ai o treaptă a rugăciunii. Când zici Doamne Iisuse se cutremură tot iadul, numai să zici din inimă!
-
Articole recente
- Sindromul Stresului Pre-Traumatic
- În teritoriile controlate de guvernul român nu a fost holocaust al evreilor! (1)
- În teritoriile controlate de guvernul român nu a fost holocaust al evreilor! (2)
- Părintele Arsenie Boca despre sectari
- Modele de urmat
- Părintele Marcu, “fachirul” dreptei credinţe
- Cât sunt de sigure cipurile biometrice
- Renovarea bisericii de la Săpânţa, scandal instrumentat de episcopia greco-catolică de Baia Mare
- “DUMNEZEU ARE GRIJĂ DE MINE” – Povestea minunată a Gabrielei şi a pruncului ei
- Despre Isihasm şi România
- Cronica Antihristului
- Mai bine să murim pentru adevăr, decât să trăim în minciună!
- Obiectivul Patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”
- La pomenirea celor 13 mucenici din Kadara sau cum au inteles catolicii unirea
- În realitate, YOGA, AUTOHIPNOZA şi HIPNOZA sunt negative
-
Pustnicul şi ucenicul său
-
Comentarii
44tita on DEZBATEREA despre Pasapoarte B… qwerty511 on Visarioniştii Andreea on „Copiii Domnului” = prostituţi… stressmaker on Mărturia unui tânăr care a pra… admin on În realitate, YOGA, AUTOHIPNOZ… Capitolele altfel prezentate
Adventişti Baptişti Bioenergie, Qi Gong Biserica „Ortodoxă“ Secretă Catolicism Despre Biserica "Secretă" Ecumenism Evanghelişti Feminism Francmasonerie Holocaust Iad Islamism Iudaism, Sionism, Evrei, Jidani Mărturisitori Magie, Vrăjitorie Martorii lui Iehova Neamul lui Dumnezeu New Age NLP, Hipnoză, Autohipnoză, Sugestie, Autosugestie Noul Ierusalim Oastea Domnului Pavel Coruţ Penticostali Profeţii despre România Profeţii despre sfârşitul lumii Reiki Scientologie Secte, Culte, Mişcări Yoga, MISA, Tantra
