Românii ortodocşi sunt adevăraţii români
2 mai 2008 by admin
Iată o întâmplare din viaţa Cuviosului Părinte Iustin Popovici petrecută în vremea Iugoslaviei comuniste, relatată în cartea “Cuviosul Iustin Popovici. Viaţa şi minunile”:
Odată părintele călătorea cu trenul, împreună cu câteva maici din mânăstirea sa. La o staţie a urcat un ofiţer cu nişte soldaţi şi le-a poruncit:
- Coborâţi din vagon, aici este rezervat pentru soldaţi!
- Nu coborâm. Şi noi suntem armată, şi noi am luptat, a răspuns părintele.
- Dar, tovarăşe… - a ameninţat ofiţerul
- Eu nu sunt tovarăşul tău, nu s-a lăsat părintele.
- Ce-ai spus?
- Ce-ai auzit.Ofiţerul însă nu voia să se arate violent de faţă cu călugăriţele. Până la urmă s-a aşezat şi au început să discute. Părintele Iustin îi spunea:
- Sârbii ortodocşi sunt adevăraţii sârbi.
- Nu, tovarăşe, eu sunt sârb, dar nu sunt ortodox, a replicat ofiţerul.
- Atunci prin ce eşti sârb?
- M-am născut pe pământul sârbesc.
- Şi boii se nasc pe pământul sârbesc şi nu sunt sârbi, i-a răspuns părintele, lăsându-l pe ofiţer fără replică.
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.