Despre căderea de la Oradea…

… din ziua când prăznuiam Epifania Sfintei Treimi, la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Chiar atunci, ortodocşii noştri, împreună cu un ierarh adevărat, PS Sofronie Drincec, nu măsluit, au sfinţit Agheasma Mare în comun cu nişte struţo-cămile, numite greco-catolici sau catolici de rit oriental. Ce fel de agheasmă o fi ieşit din mâinile lor nu ştim, dar sigur Crişul Repede nu s-a întors înapoi de mirare, nici de atâta…sfinţire. Efectuarea de slujbe sau rugăciuni comune cu ereticii e o faptă greu condamnată de Sfinţii Părinţi. E limpede de ce: fiindcă nu suntem nici în acelaşi duh, nici în acelaşi adevăr cu eterodocşii. Iar Sfânta Scriptură ne spune că rugăciunea se face numai în duh şi adevăr. Durerea este că nu ignoranţa e de vină. Ierarhul respectiv şi ceilalţi ştiau mai bine ca noi aceste „mărunţişuri” teologice.

Lucrurile sunt mult mai grave decât par, întrucât ortodocşii, luaţi de valul greco-catolic, au ieşit din harul Duhului Sfânt – aşa spun Sfinţii Părinţi –, şi şi-au asumat răspunderea, în faţa Cerului şi a oamenilor, de a intra sub ascultarea altui duh şi de a sluji unui fals adevăr. O fi trebuşoara lor, dar e şi a noastră, pentru că ei se consideră în continuare în comuniune cu noi, deşi pentru a reintra în har, ar fi trebuit să facă lepădări de satana în faţa duhovnicului şi în faţa altarului. Nu am auzit să se fi întâmplat aşa ceva. Ei ştiu că nu ne molipsim prin atingere, Dumnezeu are grijă să-l trateze pe fiecare după cugetul său, însă contagiunea este una de conştiinţă şi de morală.

Au făcut pasul acesta nesăbuit pentru a-i obişnui pe ortodocşi cu abdicările. Mulţi dintre noi nu deosebim duhurile, nici vorbele mieroase de cele adevărate, deci putem cădea uşor în apostazie, după modelul etalat cu nonşalanţă criminală la Oradea. E vremea să ne ţinem de adevărul lui Hristos cu mâinile, cu dinţii, cu mintea, cu inima, cu toate mădularele, că au început urâtele rătăciri!

din Cronica Antihristului