Un suicid spiritual
18 martie 2008 by admin
de Preot militar Toderiţă RUSU
Prea Sfinţite Părinte Episcop! Binecuvântaţi şi iertaţi!
Se cunosc eforturile şi planurile de culise privind „unificarea” „Bisericii” catolice cu Biserica Ortodoxă. Se cuvine, dintru început, să reafirmăm, în duhul şi în cugetul Sfintei Ortodoxii, că împotriva acestei „unificări” stă Însăşi Prea Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Însuşi Capul nevăzut al Bisericii, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Prea Sfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi Pururi Fecioara Maria, stau toţi sfinţii din toate locurile, sfinţii ortodocşi occidentali ai primului mileniu, toţi îngerii şi toate puterile cereşti, toţi mucenicii, toate muceniţele, cuvioşii şi cuvioasele, dumnezeieştii Părinţi ai celor 7 sinoade ecumenice şi ai tuturor sinoadelor locale, toţi arhierei, preoţii, diaconii, monahii şi monahiile şi credincioşii închinători în duh şi în adevăr, toată Biserica dreptslăvitoare, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Niciodată un ierarh cu adevărat ortodox, nici un preot cu duh ortodox, nici un creştin dreptmăritor cu adevărat, de oriunde ar fi, de pe oricare continent, nu ar accepta să asculte de papalitatea ce se substituie obraznic Mântuitorului Iisus Hristos şi nu l-ar recunoaşte pe papă ca fiind primul între patriarhi. Aceasta ar însemna să devenim catolici, ceea ce ar constitui un suicid spiritual de care nimeni să nu aibă parte în veci, căci soarta trădătorilor şi a vânzătorilor este vrednică de plâns şi cumplit de amară, căci nu sfârşesc bine din lumea aceasta, iar dincolo îi aşteaptă plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Teologii adevăraţi pot să susţină că cel dintâi scaun apostolic este cel al Ierusalimului, iar scaunul Romei avea o întâietate de cinstire câtă vreme era ortodoxă. Se cuvine să ne aducem aminte de Ortodoxia Sfântului Ambrozie al Mediolanului, a Sfântului Ierarh Silvestru al Romei, a Sfântului Leon al Cataniei, a Sfântului Leon al Romei, a Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, a Sfântului Ipolit, a Sfântului Hansgar al Germaniei, a Sfintei Genoveva a Galiei, a Sfinţilor Chiril şi Metodie, mari misionari şi în Apus. Înţelegem ecumenismul ca integrare a tuturor în duhul dumnezeieştilor Apostoli, al Sfinţilor Părinţi şi al dumnezeieştilor canoane bisericeşti, al vieţii autentic bisericeşti a primului mileniu creştin.
Credinţa noastră este că Biserica Ortodoxă, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu va recepta hotărârile unor reprezentanţi efemeri, netrăitori autentici în Duhul Sfânt, în duhul Bisericii , ce vor încerca se le impună conştiinţei ortodoxe în chip viclean şi silnic.
Este o mare onoare de la Prea Sfânta Treime să putem avea ocazia mărturisirii ca adevărat doar ceea ce Biserica Dreptmăritoare a mărturisit dintotdeauna. Cerem cu umilinţă ca, prin mijlocirile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, să ne învrednicim a fi pecetluiţi să nu apostaziem de la Sfânta Predanie ce vine de la Mântuitorul Iisus Hristos în Biserică, prin Sfinţii Apostoli şi prin toţi sfinţii, în Duhul Sfânt. Binecuvântaţi şi iertaţi!
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.