După prăbuşirea comunismului, avortul a intrat în legalitate. Româncele s-au bulucit să-şi exercite acest drept legal, aşa că la fiecare 1.000 de născuţi vii, în crematoriile maternităţilor sunt arşi 727 avortoni.
 |
| „Aşa arată un fetus de 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul. E un mulaj în mărime naturală de 30 grame, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează” Roxana Voicu (director clinica Pro-Vita) |
O clinică încearcă să le convingă pe femeile în impas că există şi alternativa de a duce sarcina la bun sfârşit
Pântecul mamei este ca o cetate care apără pruncul dinăuntru în primele nouă luni de viaţă, cu condiţia ca femeia să nu-l trădeze şi să lase pensa să-l înşface şi să-l tragă afară pe bucăţi. Mara, acum cu părul alb, era mai tânără cu 22 de ani când ciclul menstrual i-a întârziat nepermis de mult.
Lividă, s-a dus peste soţul ei, care-şi mânca ciorba în bucătărie şi i-a spus: „Cred că am rămas”. Omul a lăsat lingura pentru cinci minute şi împreună au cântărit: „Vai, tiranul de Ceauşescu, ce ne face nouă, eu nu am carne, nu am ouă… Băiatul nostru e în armată şi ar fi diferenţa prea mare între ei dacă mai avem un copil acum. Asta avem nevoie noi la aproape 40 de ani?”.
Pentru două sute de lei, o asistentă medicală dintr-o maternitate a dus-o la ea acasă şi rezolvat-o pe pat, în dormitor: „A introdus în uter o sârmă, n-a durut cine ştie ce, nici nu m-a interesat. Ştiu doar că am avut un şoc înainte de a ajunge acasă, am simţit atunci că s-a întâmplat ceva şi cred că atunci copilul a murit, că am simţit în sufletul meu o prăbuşire şi o greutate imensă îmi apăsa pe cap”.
Pe urmă a urmat hemoragia, ambulanţa, spitalul şi chirurgia: „Ei ştiau că nu este spontan, ci în urma unei intervenţii. Nu m-a întrebat nimeni. Era, cred, ceva tacit. Înţelegeau că o femeie la aproape 40 de ani n-a vrut să mai facă un copil”.
După trei zile, Mara păşea nou-nouţă şi zâmbitoare în viaţa de zi cu zi: „Am rămas uimită că, din punct de vedere fizic nu aveam nimic. Eram uşurată că am scăpat”. Era anul 1985. I-au trebuit 15 ani să se căiască în faţa lui Dumnezeu pentru ce a făcut. De şapte ani, Mara este voluntară la Clinica Pro-Vita, consiliind femei în criză de sarcină ca să nu facă aceeaşi greşeală ca ea. A vorbit cu aproape o sută, dar numai zece au înţeles că e o crimă să faci avort, chiar dacă după prăbuşirea comunismului legea nouă îţi dă voie să faci chiuretaj într-un mediu civilizat, cu săli de operaţie placate cu faianţă lucitoare, în care meşteresc ginecologi abili.
Ecograf pentru suflet
„Când o femeie face un avort, ea vorbeşte despre un conglomerat de celule, de ţesuturi, ceva ce este în ea şi din punct de vedere medical este scos, dar când pierde o sarcină, vorbeşte despre un copil pe care l-a pierdut. Noi vrem să le arătăm femeilor aflate în criză de sarcină că încă din primele săptămâni de sarcină fătul este viu şi nu e doar o masă de ţesuturi pe care o elimini pur şi simplu”, explică care e misiunea clinicii directoarea Roxana Voicu.
La Pro-Vita femeile vin, li se face test de sarcină gratuit şi, în cazul în care testul iese pozitiv, li se oferă tot fără plată şi o examinare la ecograf, pentru ca gravida să ştie în a câta săptămână de sarcină este. De obicei, la Pro-Vita femeia intră la testul de sarcină sperând că o să iasă negativ, şi iese de-acolo plângând în aşa hal, că asistentele din clinică şterg cu mopul lacrimile în urma ei.
Doctoriţa Diana Beloiu explică ce se petrece în sufletul lor: „Fiind într-o situaţie de criză, tendinţa este să rezolve problema astăzi şi primul ei gând e să-şi facă urgent programare la avort. Dacă, însă, o trecem pe la ecograf şi constatăm că fătul e de-abia în săptămâna a şaptea, îi spunem că mai sunt 3-5 săptămâni în care legea îi permite să facă avort, interval în care ea poate să se gândească sau să discute cu părinţii, ori cu soţul şi să se simtă susţinută să aibă acel copil”. Ecograful este şi una din armele de care medicii de la Pro-Vita se folosesc ca să sensibilizeze gravidele care şi-au pus în cap cu tot dinadinsul să facă chiuretaj, arătându-le că poartă o viaţă în pântec: „În momentul în care femeia vede pe monitor pulsaţiile inimii copilului, rămâne şocată. Începe să plângă şi spune: «Nu se poate. Acesta este copilul meu?». «Da, aveţi o viaţă care creşte în dumneavoastră»”. Pusă faţă în faţă cu imaginile de pe monitor, femeia conştientizează că fătul nu e un ghem diform de carne, şi sufletul începe să-i fie măcinat de trăiri ambivalente, pendulând între pentru-împotriva păstrării sarcinii.
Un argument de 30 de grame
Dacă femeia vrea să afle mai multe despre ce se întâmplă cu viaţa din ea, e dusă să vadă mulajele. I se pune în palmă o păpuşică mică şi moale de cauciuc şi i se explică: „Asta e vârsta legală la care se produce avortul. Este un bebeluş la 11-12 săptămâni de sarcină, în mărime reală, de greutate reală. Are cam 30 grame. Exact aşa arată şi cel din burtica dumneavoastră, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, poate da cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează”.
Anul trecut, 188 de femei din cele 400 care au fost consiliate de Pro-Vita au avut curajul ca, însărcinate fiind, să rişte respingerea din partea familiei ori a partenerului şi chiar cu riscul de a rămâne singure au lăsat viaţa să crească în ele şi să se nască la sorocul cuvenit: nouă luni, două săptămâni şi o zi.
Roxana Voicu e convinsă că în cazul lor e doar mâna lui Dumnezeu. Dar clinica a avut şi paciente care au fost atât de determinate să dea afară copilul, încât „nu au vrut să se uite în ecograf, nu au vrut să vadă nici poze, nu au vrut să afle nimic.
Ele ştiu că e viaţă înăuntru, dar refuză, pentru că le doare foarte tare. Dacă ele nu mă lasă, nu insist nici eu să le vorbesc, pentru că le traumatizez”, vorbeşte despre eşecuri doctoriţa Diana Beloiu. Din experienţă ştie că majoritatea femeilor, dacă ajung să facă un avort, îl fac pentru că sunt extrem de disperate şi că cele care nu au nici un fel de convingere, nici morală, nici religioasă cu privire la sensul vieţii lor, scuipându-şi copilul afară fără să clipească, sunt rarităţi.
de BEFU Daniel, din Gândul, 28 IANUARIE 2008
@ CC As vrea sa vad si eu o data macar un articol care sa ia partea hotarat copiilor care sunt ucisi de cele care ar trebui sa le fie mame. Mi-am vazut amandoi copii la ecograf cand aveau 5 saptamani. La 12 saptamani sunt deja „mari“. Daca vrei sa va ingroziti si sa vedeti cum arata fetusi avortati pana la 12 saptamani sau chiar mai mult, cautati pe net. Va sta in gat, asta va garantez. Si mai zicem ca facem ce vrem cu trupul nostru… Nu-i al nostru, ci si al copilului ala mic pe care-l crestem. In Romania s-au facut peste 15 milioane de avorturi din 1990 pana azi. Nu-ti ajunge o viata de om sa numeri atatea cazuri si fiecare reprezinta un copil omorat din tampenie, prostie, lipsa de educatie, indiferenta, indolenta, rautate etc. etc. etc. Sunt de acord cu ASTERI: vom plati cu varf si indesat ca natie, iar cei implicati direct vor plati exact asa: direct si personal. Dumnezeu sa aiba mila de toti!
@ Cristi In principiu, sunt de acord cu articolul, dar… Nu inteleg de ce familiile sarace insista sa faca acesti copii. Ca sa-i chinuiasca si mai mult, prin faptul ca n-au cu ce sa-i creasca ? Eu am 30 de ani si un venit de 1000 de euro si tot nu-mi vine sa fac un copil.
@ heraasku Deschideti ochii, fratilor. Este un articol otravitor ca toata campania impotriva avortului. De cand pana cand s-au apucat nebunii sa dea sfaturi bune. Se incearca si se induce incurajarea anticonceptionalelor prin prezentarea grozaviei avortului la varsta mai mare. OMUL este om din secunda cand ovulul este fecundat nu de la 11 – 12 saptamani. Anticonceptionalele OPRESC FIXAREA CELULEI_OM DE PERETELE UTERULUI UCIGANDU-L PRIN REFUZAREA NATURII SALE DE A SE LIPI DE MAMA. Este un avort mai cinic si mai diavolesc caci se poate produce oricand la masa, in biserica, la petrecere. Mare este pacaleala. Deschideti ochii ca sunt mai destepti ca voi.
Va fac sa deveniti indiferenti fata de VIATA caci otrava face treaba: ucide fara prezenta dumneavoastra dar cu vointa dumneavoastra. Si o alta probleme in aceasta campanie avort – nonavort. UNDE ESTE BARBATUL? Scoaterea lui din problema arunca responsabilitatea pe umerii femeii, femeie ce nu singura s-a iubit, ce nu singura a ramas insarcinata si mai ales CE NU SINGURA VREA SA STEA SI SA TRAIASCA CU CRIME IN CONSTIINTA pe cand barbatul sta bine-mersi si nu stie, na vede. DESHIDETI OCHII.
@ oana Nu sunt adepta avortului, nu am fost si niciodata nu am facut avort. Insa nu pot sa nu ma intreb unde sunt toate aceste institutii (inclusiv biserica) care militeaza pentru sistemul „sa faci cati copii iti da Dumnezeu“, atunci cand numarul copiilor abandonati creste alarmant si cand intersectiile sunt pline de copii scosi la cersit. De ce nu vin in ajutorul lor si pe langa acele biserici foarte mari care se ridica vazand cu ochii, sa apara si cate o casa de copii, unde acestia sa cresca si sa invete o meserie. Aici as vedea un rol foarte important al bisericii. Consider ca e foarte importanta educatia tinerelor femei. Avortul nu e decat o lipsa de informare si de educatie.
@ saccsiv Unele norme UE dovedesc ca legiuitorii nu masoara cu aceeasi masura. De exemplu: sunt legi de protectie a animalelor. Asta e bine. Apoi se face o extensie la modalitatile de sacrificare a animalelor, pentru a nu suferi stres si a nu se chinui. In materialele ce prezinta filmari in timpul avorturilor, se vede foarte clar iar specialistii explica foarte limpede, ca fatul se comporta aidoma unei fiinte vii: ii e teama, incearca sa se ascunda, se zbate, are dureri atroce si in cele din urma moare in chinuri groaznice.
Din nefericire nu auzim nimic si ni se pare ca totul e in regula. Ba unii isi inchipuie ca e doar o bucatica de carne si e ca si cum ai scoate o masea. TOTI specialistii stiu ca ucid o fiinta vie, dar majoritatea nu recunosc, deoarece sunt prinsi intr-o banoasa industrie a macelului, in Romania prin numarul foarte mare de avorturi ( peste un milion pe an fara a socoti si clinicile particulare) iar in SUA prin preturile foarte mari practicate . Oricine va accesa site-uri cu dezvoltarea fatului, va descoperii ca la varsta cand sunt ucisi, sunt suficient dezvoltati pentru a simti durerea.