Octava de rugăciune pentru unitatea credinţei şi Prigonirea creştinilor

din Credinţa Ortodoxă

Prigonirea creştinismului nu e o chestiune istorică, aplicabilă doar bisericii primare, ci este de mare actualitate, fie că ia forma prezentată mai sus (de spălare a creierelor şi eliminare pe nesimţite a lui), fie că se manifestă brutal prin interdicţii sau eliminarea fizică a credincioşilor. Cunoaştem prigonirile păgâneşti din Nigeria, India şi China. Acum se adaugă fapte cutremurătoare în Birmania (vezi ziarul „Ziua” din 24 ianuarie curent, care citează cotidianul britanic „The Telegraph”). În această ţară asiatică prigoana este concepută de budişti (care, între noi fie vorba, în România şi în Europa, au găsit o toleranţă vecină cu nesimţirea) şi care are la bază un program scris de exterminare a creştinilor. Trebuşoara este adoptată de guvern (mai exact de Ministerul Afacerilor Religioase) şi pusă în aplicare de poliţie şi de armată. Concret: bisericile sunt arse complet, creştinii forţaţi să treacă la budism, copiii creştini sunt eliminaţi din şcoli, iar propovăduitorii lui Hristos sunt băgaţi la închisoare. Scopul: „nu trebuie să existe nici o casă în care se practică religia creştină” (am citat din documentul elaborat de budişti pentru prigonirea creştinilor). Când e vorba de stăpânirea lui, diavolul nu admite democraţia, nici drepturile omului, ci trece orice opoziţie prin foc, prin glonţ, sau prin temniţă. Pustieşte totul. Nouă ni se cere să facem ecumenism cu budiştii şi cu alţi păgâni, pe principiul că „dragostea iartă orice” – dragostea privită ca o slăbiciune a creştinilor, dragostea păgânească îndopată cu ură şi cu minciună – iar ei, pe de altă parte, iau gâtul creştinilor ca semn de ecumenicitate şi de iubire. Ce spune Dalai Lama despre săbiile budiste spălate în sânge creştinesc? Nazalizează cuvinte precum : „Iubire şi pace universală” şi zâmbeşte fericit că ne-a prostit iar sub surâsul lui stă diavolul încordat să ne trosnească în moalele capului cu copita. Nu-i urâţi, însă nu-i credeţi pe făţarnicii de budişti (ah, yoghinii lui Bivolaru şi ai altor guruşi, iată-i ce fac!) şi nici nu vă asociaţi cu ei la rugăciuni comune sau la alte activităţi, fiindcă vatămă şi oamenii şi locul pe care stau.

* Supramediatizata octavă de rugăciune pentru unitatea credinţei face mult rău Ortodoxiei. Ultima decadă a lunii ianuarie, în fiecare an, îi conduce pe ortodocşii, care participă la aşa numitele rugăciuni comune, sub incidenţa unor păcate grele. Intrăm cu toţii sub afurisania Sfinţilor Părinţi, sub anatemă şi sub blestem. Auziţi ce spune Canonul 10 apostolic: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească!”. Intrând, de la vlădică până la opincă, în relaţie („comuniune”) cu eterodocşii, ieşim din comuniunea cu Sfinţii Părinţi şi cu Hristos. La rugăciunea comună de la o biserică romano-catolică din Botoşani, unde se aflau, atraşi prin înşelăciune, sau din naivitate, mulţi ortodocşi, preotul catolic a zis: „Cel care nu munceşte pentru unitate, munceşte împotriva Bisericii, împotriva dorinţei Mântuitorului ca toţi să fie una. Să lucrăm cu toţii pentru unitate! Nu trebuie să privim la lucrurile ce ne despart, ci la cele care ne unesc”. Chiar aşa, cum au muncit o mie de ani pentru unitate catolicii, cu blesteme, cu sabia inchiziţiei, cu lăncile cruciadelor, cu răpirile prin uniaţie, cu tunurile care au ras de pe faţa pământului bisericile şi mânăstirile ortodoxe din Ardeal. Iar acum, „părintele” munceşte, cu vorbele mieroase şi prefăcute, pentru unitatea în diversitate, pentru armonizarea adevărurilor diferite ale confesiunilor creştine. Mincinosul! Adevărul e o Persoană divină, Hristos, şi Acesta nu e divers, nu e de multe feluri, nu e diferit, ci e într-un singur fel, neschimbat şi neschimbător după cum bate vântul reformelor omeneşti de conştiinţă. Hristos e însăşi unitatea şi Adevărul Său e Biserica Ortodoxă care munceşte la fiecare Sfântă Liturghie, rostind cereri (ectenii) pentru unitate. Ce muncă îi mai trebuie catolicului în afară de a face pocăinţa pentru rătăcire de la Adevăr şi întoarcerea lui şi a celorlalţi nu este altceva decât reintegrarea în trupul lui Hristos. Să devină drept-credincioşi şi asta e unitatea! Ei înţeleg, însă, şi vor un contract politico-religios, cu articole şi clauze raţional-omeneşti, semnat de capii clerului, amăgindu-se că asta e unitate în Hristos şi iubire. Lucrarea de felul acesta şi toate octavele şi rugăciunile ecumenice cu eterodocşii se află, fraţilor, sub blestemul sfinţilor, reprezentând o formă de manifestare a tainei fărădelegii, care se multiplică şi se adânceşte în aceste vremuri. Păziţi-vă de glasul pierzător al sirenei ecumeniste, pentru că aceste adunări nu sunt binecuvântate de Dumnezeu şi se fac în afara harului Duhului Sfânt iar unitatea pe care o propovăduiesc nu e aceea dorită de Hristos, ci una dorită de oameni şi de stăpânitorul întunecat al lumii de acum.