Am urmat cursuri de control mental, de radiestezie, de reiki, cu entuziasm la început, apoi ceva mă împiedica să le practic. Ce părere aveţi despre aceste practici , dacă aveţi cunoştinţă de ele ? Ştiu că Biserica dezaprobă acest gen de învăţături…
Răspunde Maica Siluana VLAD:
M-a impresionat mult această întrebare, prin două aspecte ale ei. Primul, faptul că ai început cu entuziasm aceste cursuri. Al doilea, că „ceva” te împiedica să le practici. Găsim aici şi răspunsul la întreaga întrebare.
Eu cred că aceste cursuri şi practici, deşi sunt încercări greşite de împlinire a omului şi căi sigure de acces la mintea omului pentru puterile întunericului, ele au şi ceva bun: îl scot pe om din starea căldicică, din starea de consumator lipsit de entuziasm a tot ce-i pică în mână. Vedeţi, ele stârnesc un entuziasm şi sunt mai accesibile omului amorţit şi adormit din civilizaţia noastră mecanizată. Apoi, după un materialism atât de negru ca acela din care tocmai am ieşit, ele aduc prezenţe spirituale. Rele, e adevărat, dar reale, perceptibile. Şi mulţi oameni ajung să creadă în Dumnezeu şi în mila Lui, după ce au văzut că diavolul nu e o glumă, un cuvânt, un mit, cum ar voi el să ne convingă pentru a-şi face misiunea. Personal cunosc destui foşti adepţi ai acestor practici, care acum sunt buni şi fierbinţi credincioşi ai Sfintei Biserici. Desigur, cunosc şi oameni care au rămas încă victime ,foloaselor” pe care le dobândesc pe aici. Acestea sunt foloase surogat, „identic naturale”, compensaţii ieftine pentru dureroasele noastre complexe, pentru rănile noastre nevindecate, pentru durerile nemângâiate, pentru greşelile noastre neiertate. Dar, am nădejde că acel ,ceva” care te-a reţinut pe dumneata, îi va scoate şi pe ei.
Ce este acest ceva? Este Harul lui Dumnezeu, prezent în noi de la Botez, Mirungere şi Împărtăşanie. Dacă am şti cât de mari sunt aceste Taine! Dacă am şti cât de apăraţi suntem de Dumnezeu! Dacă am şti cât de îndelungă e răbdarea Lui cu noi!
Da, Biserica dezaprobă aceste practici, pentru că sunt păgâne, magice, vrăjitoreşti, specifice omului care nu L-a cunoscut pe Hristos şi lucrarea Lui mântuitoare. Desigur, la ele aleargă chiar şi creştinii care fug de cruce, de suferinţa ei. Dar, fugind de Cruce, fugim şi de Înviere!
Da, Biserica dezaprobă, dar nu-l alungă pe cel ce-şi vine în fire şi se întoarce acasă. Şi, de multe ori, aceşti fii care, „morţi au fost şi au înviat”, nu mai vor să moară şi caută Învierea cu dor şi bucurie, în ascultare de poruncile sfinţitoare ale lui Dumnezeu, în Biserica Lui. Biserica mamă îi aşteaptă, îi primeşte, îi duce Tatălui Ceresc, spălaţi şi luminaţi, pentru a-i îmbrăca în haina cea nouă, a le pune iarăşi inelul de fiu în deget şi a-i chema la Ospăţul Bucuriei.
