Un frate de la o mănăstire se nevoia mult, dar cu închipuire şi părere mare despre sine. încet – încet a încetat să se mai împărtăşească pentru îşi credea gândului său care îi spunea că nu mai are nevoie de Sfânta împărtăşanie deoarece se sălăşluise Hristos în el. Lua numai anaforă şi de multe ori petrecea toată ziua numai cu ea; ţinea posturi înfricoşătoare. Aghiazmă nu bea niciodată, căci spunea ticălosul:
- Eu m-am sfinţit deja, şi chiar urina mea este sfinţită şi beau când vreau.
Din păcate îşi bea urina sa. Gândiţi-vă în ce înşelare scârboasă a căzut.
El a început să se sălbăticească şi să facă neorânduieli în mănăstire şi să spună multe neghiobii. Părinţii au fost nevoiţi să-l închidă în turnul mănăstirii pentru siguranţă şi făceau rugăciune ca să-şi revină. Au însărcinat pe un Părinte să-l slujească şi să-l păzească să nu-şi facă singur vreun rău. Dar ori de câte ori îi ducea mâncarea, el îi tot spunea ceva din înşelările lui obişnuite: ”Frate am văzut un sfânt”, sau “Am văzut un înger”, sau ”Mă voi face mucenic” etc. Slujitorul având în vedere toate acestea, niciodată nu-i lăsa vreun lucru ascuţit şi îi ducea pe toate curăţate şi gata tăiate.
Într-o zi însă când i-a dus o cutie de sardele deschisă, pentru că era sărbătoare, vicleanul i-a dat de lucru. După ce şi-a terminat mâncarea, i s-a arătat diavolul în chip de înger şi-i spuse:
- Hristos ţi-a gătit cununa de cuvios. Acum ţi-o pregăteşte şi pe cea de mucenic şi aşteaptă mucenicia ta în temniţa turnului, unde rabzi pentru dragostea Lui.
În continuare i-a adus gânduri de mucenicie şi căuta să afle vreun obiect tăios. Astfel l-a dus la capacul cutiei. Ia aşadar capacul şi începe singur mucenicia. Îşi tăia, gâtul dar încet-încet, pentru că îl durea; tăia şi striga.
Când au auzit acele strigăte sfâşietoare au alergat îndată părinţi în frunte cu slujitorul lui – şi ce să vadă? O astfel de scenă de care să şi plângi şi să şi râzi. Pe de o parte striga şi pe de alta îşi tăia gâtul. Iar când Părinţii i-au răpit capacul din mâinile lui, a strigat:
- Lăsaţi-mă să mă fac mucenic!
După aceea slujitorul lui l-a cuprins şi i-a spus:
- Fă acum răbdare să îţi leg mai întâi rana şi după aceea te voi face eu mucenic, ca să ai şi plată…
Fratele care îl slujea avea multă dragoste şi se jertfea pentru ceilalţi, dar era şi puţin glumeţ. După ce i-a tămăduit rănile, şi-a scos centura şi a început să-l bată peste spinare. I-a dat câteva, dar cel înşelat n-a răbdat loviturile ce i le-a dat fratele, şi a strigat:
- Lasă-mă, nu pot răbda mucenicia!
Astfel a fost luat în râs şi s-a smerit înaintea celorlalţi. în timp ce singur de voia sa avea dispoziţie să îşi taie capul, pentru că îl ajuta aghiuţă, însă de la fratele care îl iubea şi care i-a dat două-trei lovituri, ca să-şi revină, a refuzat mucenicia.
Sărmanii părinţi din mănăstire făceau mereu rugăciune ca Dumnezeu să găsească un mod de a-l izbăvi din înşelare pe fratele, şi bunul Dumnezeu a ajutat. Fratele s-a smerit, s-a pocăit, s-a mărturisit, s-a împărtăşit şi şi-a revenit cu harul lui Hristos. S-a mântuit adică din ghearele ucigaşului de oameni. A trăit destui ani după aceea cu zdrobire şi smerenie şi a adormit în Domnul. Slavă lui Dumnezeu!
după OrtodoxRadio.ro
