Biserica secreta a Maicii Domnului!- „alesii Domnului pentru salvarea lumii”
6 ianuarie 2007 by admin
Secta lui Dogaru hirotoneste femei si face sfinti
de Ioana Vintila, dupa Rugul Aprins.go.ro si Sită Deasă
Toate cele scrise sunt reale, traite de mine, iar mesajul scris il trimit cu binecuvantarea parintelui meu duhovnic. Doamne ajuta!
Am intrat in grupul acesta din intamplare… aparent. M-am hotarat sa merg in vizita, la aceeasi prietena draga, pe care nu reuseam sa o inteleg, atunci cand pleca si se intorcea abia aproape de miezul noptii. Singurul raspuns pe care il primeam era „Imi pare rau. As vrea sa-ti spun, dar nu pot. Trebuie sa treci si tu prin anumite etape (de initiere) ca sa le poti intelege. Mai mult nu pot sa-ti spun. Sunt niste taine”. Ce sa inteleg din astea, Doamne Sfinte? Mi-a aratat o rugaciune foarte frumoasa, o strigare catre Dumnezeu. Acesta a fost inceputul. Apoi, am primit o carte cu soborul Sfintilor Arhangheli, scrisa, cica, „din ordinul Sfintilor Arhangheli”, care i-au dictat-o personal stimabilului prof. CONSTANTIN DOGARU. De fapt, nu este profesor, ci „preot”. Iar haina preoteasca si-a insusit-o singur sau in cadrul grupului in care manipuleaza si este manipulat. Am citit cu stupoare sirurile interminabile cu nume de ingeri din soborul Sfintilor Arhangheli, in mare parte asemanatoare cu cele romanesti. Cel ce le-a infiintat parea sa fi uzat de cartea de telefoane.
Dogaru ridica Romania la rangul de Sfanta; tot ceea ce face, face in numele Romaniei. Cartile sale includ acatiste, altele decat cele din adevaratele carti bisericesti, modificate si pline de substraturi, in care este chemat, cu precadere, Duhul Sfant… din viziunea lui. E adevarat ca rugaciunea pentru tara noastra e pomenita la fiecare slujba, dar de aici si pana la a slavi romanul, pentru simplul fapt ca e roman si nu o creatie a Domnului, e cale lunga. Numele ingerilor nu faceau decat sa demonstreze oamenilor „captati” ca ceea ce sustine el este plauzibil, ca intr-adevar Romania e atat de sfanta, incat si ingerii iau nume mai mult sau mai putin romanesti. Si, ca sa fie si mai si(c), mai schimba locul literelor pentru a da o greutate in pronuntarea numelui. Numele „de dincolo” este greu accesibil, greu de pronuntat, ceva inedit. Dar domnul Dogaru avea acces la ele, are si puterea de a le vedea stralucirea arhanghelilor, de a auzi muzica ingerilor fara sa orbeasca, fara sa surzeasca… N-am auzit nici un sfant si nici un pustnic laudandu-se cu asa ceva.
Copertele cartilor contin cel putin o icoana; pe prima pagina este scrisa editura si patriarhia, care i-a aprobat tiparirea cartilor – o patriarhie fantoma, dupa cum avea sa afirme si un preot-calugar. Intr-una din ele, pe coperta careia era pus chipul Mantuitorului, incuraja discipolii sa-si ajute spiritul sa evolueze, promitandu-le ca vor misca muntii din loc doar cu un cuvant. Daca tot a zis Mantuitorul ca se pot face minuni cu credinta cat bobul de mustar, de ce sa nu spuna si el? Doar trebuie sa convinga. In alta, „Ceaslovul Maicii Domnului”, cu totul altul decat ceaslovul real, erau insirate toate randuielile „sfinte”, utrenia si celelalte acatiste ale Maicii Domnului si… slujbe. Psalmul 50 era acelasi cu al lui David, dar a avut grija sa le imparta fiecaruia cate un exemplar scris la calculator cu Psalmul modificat. A inlocuit „Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului si sa se zideasca zidurile Ierusalimului; atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosurile si arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tau vitei” cu „Intru Imparatia Ta, romanului, fa sa se zideasca zidurile Noului Ierusalim; atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosurile si arderile de tot, atunci iti vor aduce prescura si vin intru Sfanta Impartasanie”. „Noului Ierusalim”… aici pe pamant. Iata ce strigam! Ajutam dracul sa semene mandrie in sufletul romanilor. Si nu doar in Moldova, unde sunt zeci de manastiri, ci in toata tara (inclusiv Timisoara, Prahova, Pitesti, Bucuresti, Suceava, s.a.; in Timisoara sunt „cei mai destoinici” barbati, din secta lor, care slujesc).
Mi-au spus ca stiu si simt ca „sunt facuta sa fiu preot” prin modul de a citi o rugaciune. Asa ca, a doua zi, dupa slujba bisericeasca, ca sa fie si ceva plauzibil, am fost condusa la o doamna acasa. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca mai vin altele; s-au imbracat toate in preot si s-au pus, frate, sa faca slujba (oare n-o fi fost buna cea de la biserica, sau era prea umilitoare?), citind din „Ceaslovul” lui Dogaru cu toate minunatiile lui; n-a lipsit nici impartasania, sfantul Potir, sfantul Disc. Iar la impartasanie, data oricui, caci e spre intarire, dupa o spovedanie, intre ei facuta, se cerea, si dobandirea unor virtuti deosebite. Adica: sa li se arate Duhul Sfant, sa vindece si ei cu puterea mintii, sa vada si sa descopere minunatii cu mintea si cu inima, sa se poata folosi de energiile… „spirituale”. O „arhierita” s-a apucat sa ma hirotoneasca, pentru ca asa simtea. Au toate gradele bisericesti: diacon, preot, arhiereu, patriarh. Am fost prevenita, inca de la inceput, sa nu dezvalui nimanui aceste lucruri. „Biserica Maicii Domnului e secreta, de aceea o numim Biserica Secreta. Daca dezvalui cuiva se va abate asupra ta nenorocirea”. De cand Domnul e secret, nu stiu. In Biblie nu am gasit nimic despre mesaje transmise de Sfintii Arhangheli sau despre porunca Maicii Domnului de a face o biserica secreta.
L-am vizitat pe asa-zisul „preot” Constantin Dogaru, la Tecuci, alaturi de femeile prinse de mirajul lui. Una dintre ele chiar a spus: „Doamne - Doamne, am venit!”
In mijlocul camerei, pe masa erau puse tot felul de carti „foarte valoroase” si foarte ieftine pe care era musai sa le avem, mai ales noi, „alesii Domnului”. In partea stanga a camerei erau rafturi ticsite cu carti TOATE SCRISE DE CONSTANTIN DOGARU sau, cel putin, el figura ca autor, ce aveau sa fie trimise mai departe spre vanzare: acatiste catre Domnul Iisus, catre Maica Domnului, catre Duhul Sfant, catre Sfintii Ingeri, Arhangheli, Serafimi si Heruvimi, toate in ACATISTIERUL LUMINIC, pentru desfacerea farmecelor, pentru casatorie, si cate si mai cate. Mai nou era tiparita, in cateva exemplare, „Biblia Maicii Domnului”. Ba chiar un exemplar de exceptie, cu o coperta acoperita cu o piele groasa, visinie, fina la pipait (prima pagina era la fel, groasa si acoperita, parca cu puf) mult mai scumpa, cam 500 RON. Cica, se adunau fonduri pentru tiparirea bibliilor. In plus, pentru salvarea lumii, trebuia trimis gratuit cate un exemplar la fiecare familie, ca la evanghelisti. Numai ei imparteau carticele gratuite pentru a face propaganda. Fac toate comentariile acestea personale pentru a atrage atentia celor ce le citesc.
Scrie in Cartea Sfanta ca diavolul ne va indemna sa ne rugam neincetat, va face minuni in fata noastra, va vindeca bolnavii si-i va invia pe cei morti, pentru a-i atrage pe cei slabi in mrejele lui. Asta ne indemna si pe noi Dogaru: sa ne rugam zi si noapte, sa facem slujbe, dar o data nu a zis sa citim din Biblie sau din Pateric, ci doar din cartile lui.
Le-a zis sa se fereasca de biserica, deoarece biserica nu e de acord cu porunca Maicii Domnului, cu femeile preot, deci biserica e dusmanul lor. Sustin ca spovedania la un preot din afara sectei lor anuleaza harul, ca sunt „alesii” lui Dumnezeu pentru a salva lumea si pentru a ingropa mortii din timpul si dupa Apocalipsa; ei considera ca preotii, monahii si calugarii sunt denaturati. Si nimeni din ei (din „dogari”), nu realizeaza ca sunt o secta.
Ca sa ne demonstreze puterea energiei colective, ne-a facut poze imbracate in haine arhieresti, cu patrafir, cu un fel de palarie rosie si inalta, ca la patriarhi, aratandu-ni-le pe calculator, alaturi de icoane de la muntele Athos. „Sa-mi zici ce simti, ce vezi.”, ma indemna (adica energii, aure, imagini). Luminile reflectate in obiecte, dupa el, erau „Duhul Sfant” si „focul iubirii”. M-a trecut, apoi, la catastif, adica m-a pus sa semnez o foaie unde era scris numele meu, seria si numarul de buletin, plus codul numeric. Oare nu seamana toate astea cu pecetea de care s-a tot pomenit in Apocalipsa?
La spovedanie mi-a descris cu amanunte sexul oral, cu motivul de a-l marturisi, daca este cazul. Zambetul si sclipirea din ochii lui, precum si diminutivele folosite, starneau repulsia. Asezandu-ma pe pat, chiar mi-a netezit fusta sa stau mai comoda. Am incercat sa le spun celorlalte, dar s-au smintit de sminteala lor. „Ce e neobisnuit in asta? Prin el vorbeste Dumnezeu”.
Am plecat nevatamata fizic, dar nu fara imbratisarea prin care ni se dadea „duh sfant”. Insa, participasem si eu la slujbe, ma bucuram ca ma impartaseam. Oamenii astia imi dadeau ce ceea ce duhovnicul imi interzicea. Iar altii (pretinsi preoti monahi) fac minuni! Unii dintre ei alunga demoni, citesc gandurile celor slabi si neputinciosi (pentru care minunile astea sunt o adevarata mana), ii vindeca, le da sfaturi benefice, ii indeamna mai mult la smerenie, post, cat mai multa rugaciune, le vorbesc in pilde, la conferinte se anunta din inainte cui ii va veni vremea sa moara si cui nu. Altii, adormiti cu ceva timp in urma (prin care graiau Maica Sfanta, Tatal Ceresc), au fost canonizati si li s-au facut icoane, modificate si colorate de Dogaru pe calculator.
Li s-au dat CD-uri cu intalnirea secreta in care L-au vazut pe Dumnezeu. Filmul incepe asa: e o camera, in ea intuneric si un grup de oameni. Unul din ei spune cam asa: „am fost anuntati printr-un mesaj secret de la sfintele puteri divine ca astazi ni se va arata tuturor celor alesi, pentru ultima oara, la ora 8 seara, Tatal Ceresc”… pauza, si apoi „Uitati-va la bec. Priviti-l pe Tatal Ceresc!”, iar la bec era un fel de curcubeu (unul din simbolurile New Age-ului). Oare nu ni s-a spus ca diavolul ne va vesti ca vine Dumnezeu in chip si fel, ca il vom vedea prin lumini sau altele cate si mai cate?
L-am auzit pe unul din discipoli rugandu-se sa vina vremea „de pe urma” mai repede. „Ca sa scapam odata!”. Si astfel, se implineste cuvantul Domnului.
Cu voia Domnului, de-mi este ingaduit, iertati-ma, as vrea sa trag un semnal de alarma. Toate acestea nu sunt decat inselaciuni si, de aceea, ne indeamna duhovnicii si adevaratii preoti sa facem ochii cat cepele in fata ispitelor.
Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin.
2 Răspunsuri la “Biserica secreta a Maicii Domnului!- „alesii Domnului pentru salvarea lumii””
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.
Din pacate cunosc si eu persoane care au cazut in aceasta plasa..
chiar dintre cei apropiati..si se pare ca nu se mai pot schimba..am primit si eu o gramada de carti din acestea m-am uitat peste ele sa vad cum sunt si atata.Pe mine ma sperie, am citit pe situri pe unde s-a mai extins aceasta..nu stiu cum sa ii zic..dar sunt mult mai multe zonele decat cele care au aparut pe internet.Am discutat pe tema asta mult dar nu se poate ajunge la o intelegere cu persoanele care sustin aceasta “credinta”..Dumnezeul in care cred eu si am fost invatat in Biserica Crestin Ortodoxa este un Dumnezeu al iubirii, al smereniei al iertarii este cu totul altul decat ceea ce am vazut si am citit din cartile acestea.Eu nu cred ca acele cartii daca ar fii fost bune ar fii fost trimise doar pe “cei alesi” cum am citit mai sus…noi toti suntem fiii lui Dumnezeu, nu se poate sa ajute doar pe unii,pentru ca dragostea lui este inimaginabila de mare pentru noi si chiar si atunci cand noi il suparam si facem voia noastra se vede Slava Lui care ne iarta si ne ajuta.Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!
Am citit in aceste carti multe lucruri de natura lumeasca pe care se pune accent cum ar fii tehnologia viitorului si chestii care mi se par absurde..sa va zic ce am citit de la Parintele Serafim Rose..["Omul autonom a incercat sa remodeleze lumea din afara ca sa se conformeze cu noua sa idee despre ea, cu ajutorul tehnologiei,teoriilor sociale si economice,arhitecturii,etc.Toate aceste mijloace tind spre un utopic control extre, menit atat sa-i intareasca omului ideea ca este atotstapanitor, dar si ca necesitate a unei ratiuni autonome.
Numai cel ce Il iubeste pe Dumnezeu poate sa iubeasca zidirea ce vine de la Dumnezeu.Ca sa putem iubi zidirea, trebuie sa o iubim asa cum este ea cu adevarat; si intrucat zidirea vine de la Dumnezeu, nu o putem iubi altfel decat ca venind de la Dumnezeu si, prin aceasta, nu putem sa nu-L iubim pe Dumnezeu."] el il vedea pe Antihrist nu doar ca pe ceva ce sta impotriva lui Hristos, ci si ca pe ceva ce Il inlocuieste si maimuteste pe Hristos.”Antihrist” zicea Parintele Rose “este un hristos mincinos care promite ca va oferi in mod exterior si in chip vazut ceea ce Hristos a adus launtric si in chip tainic” Hristos fagaduieste o Imparatie a Cerurilor desavarsita;iar antihrist promite una perfecta in lumea aceasta.
Toate ispitele care vin la noi, sunt ingaduite de Dumnezeu.Daca noi ne pastram credinta in El, o sa se ingrijeasca de noi..doar in cazuri exceptionale ispitele sunt mult prea mari..cum a fost in cazul lui Iov, dar in general Dumnezeu are grije de noi.
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca! Sa ne rugam pentru toata lumea si pentru acesti oameni sa ne lumineze Dumnezeu pe toti si sa ne intareasca credinta cea Adevarata! Doamne ajuta !